Comentariile membrilor:

 =  ce nu-mi place mie pluralul ăsta generic sau cum să-i zic
alina livia lazăr
[02.Jul.08 11:19]


atunci când noi facem, noi dregem, cu valoare de absolut, general valabil, aceeași oală și autorul care el știe bine despre toți și așa și spune. nu știu dacă am exprimat bine, dar înțelegi la ce mă refer. vorbim ca orbii, strângem fructele, ne e foame. îmi denotă un soi de pseudofilosofie, nu știu cum să-i zic. înțelegi la ce mă refer?

altfel, fac lipici pe detalii și pe acest exercițiu al tău cu maximă atenție asupra lor. se simte asta.

și finalul foarte frumos și puternic. zic io.

(pânza de maci în scorbura nărilor -------- e extrem de complicat)

 =  pânza de maci
dan mihuț
[02.Jul.08 12:09]
înțeleg, li, dar aici e vorba de trei persona. și, hehe, din câte știu eu, trei e plural. deci nu e un "noi" generic. prima strofă e complicată de nivelul senzorial, cum altfel pot fi simțurile și asociațiile pe care le stârnesc? dar probail că am exagerat și eu. deh, narcozele.
mulțam pentru trecere!

 =  :)
Carmen-Manuela Macelaru
[02.Jul.08 19:36]
as zice un text greoi, cu o idee nucleu aproape ciudata/bolnava/narcotizata/rupta total de ce se scrie de obicei/o relaxare musculara(!)care diminueaza reflexe. uite o melodie, de preferat sa o asculti fara sa te uiti la videoclip, nu stiu de ce dar mie imi pare ca nu are legatura.
http://www.youtube.com/watch?v=Ks40lw9fluw
mcm




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0