| = un gnd | Doru Dorian David [05.Jul.08 00:16] |
| mu pot sa trec impacat peste acest poem, atat de trist, atat de bine legat in cuvinte! El vine din suflet si se revarsa in suflet ca mangaierea, este daruitor, interiorizat si-n acelasi timp dezlegat de sine, te imbratiseaza si mangaie te rasuceste si te clatina... iata-ma patetic! fir-ar! m-a invins in totalitate: "și râd și râd și râd ori de câte ori sunt pe marginea hăului fiindcă știu lucrurile alunecă înaintea noastră capătă mereu alte forme se desprind mult mai devreme" "aici mă opresc sunt înghițită de trupul tău de inima ta de singura ta neputință nimic nu poate întrerupe linia vieții oricât aș iubi oricât aș zdrobi celule oricât mi-aș interzice să simt curg lucrurile curg la întâmplare cum apele și din ele culeg ochii tăi nimic altceva nimic nu ar avea forma destinului nimic nu ar lua sensul vâslei tu nu te vei opri tu vei curge odată cu obiectele mele de preț cu pietrele cu rădăcinile moi și nu vei simți dragostea nu vei simți decât linia banală a creionului când trasează contururi străine" | |
| = O părere, nimic mai mult | Adrian DUMITRU [05.Jul.08 02:32] |
| Probabil că dacă nu ar fi existat strofa a treia, mi-ar fi plăcut în întregime... Însă, strofa a treia a existat și există în ochii mei, și odată cu ea ceva definit care șchioapătă (să fie oare cascada de genitive?), spărgând linia de forță a "tristeții bine conturate din rândurile strofelor anterioare". | |
| = Doru, Adrian | Ela Victoria Luca [05.Jul.08 08:15] |
| Doru, impactul sau ecoul asupra cititorilor este adesea greu previzibil de către autor. Pesemne de aceea eu-cea-care scrie nu s-a gândit că urma care va fi lăsată aici va fi de atâta tristețe. Mă voi gândi la acest efect. Adrian, cu genitivele m-am împăcat și eu mai greu, dar în cele din urmă am reușit, mai ales că uneori chiar își au rostul. Interesantă este și lectura fără strofa a treia. Ce nu mă determină să o scot, este faptul că exact de-acolo a început poezia de fapt, aia ar fi inima/miezul a ceea ce s-a scris pe pag asta. Dar mă voi gândi la reformulări, la modificările necesare. Mulțumesc frumos. Ela | |
| = re-adrian | Ela Victoria Luca [05.Jul.08 08:26] |
| da, am renunțat la 2 versuri (cu genitivele acelea cu tot: forma destinului, sensul vâslei), chiar erau un adaos inutil, cel puțin așa am perceput acum, mai la distanță de text. mulțumesc ela | |
| = decorporalizari si ochiul de sus | Ioana Petcu [05.Jul.08 13:16] |
| ce-mi place, ela, e ca-n textele tale tonul pastreaza o linie (apropae melodica, fara nici o exagerare), o linie a sa - putin stinsa, foarte calda, e un ton uneori elegiac, cu multe inflexiuni, dar curgator. un ton de aer, daca as putea metaforiza cumva :) si nu spun "aer" intinplator. iar tonul asta confera unitate, ceea ce mi se pare esential pentru un scriitor, pentru un artist. imi place cum "nu spui tu lucruri", mereu pe conotatii mergi, mereu pe subsidiar. un destin (un fel de ochi atotvazator) si o desprindere de corp, este ceea ce se repeta in poezia aceasta si ceea ce face imaginea zilei mele de azi. o parere trecatoare, despre stilul elei. | |
| = ioana | Ela Victoria Luca [05.Jul.08 13:57] |
| drept vezi din cele lăsate a se vedea, numai că ela este într-o perioadă mai degrabă de nelăsare spre lume, de căutare încă a deschiderii către, fiindcă ar scrie mai altfel, poate alt stil, poate așa cum este aici, cumva, încă nescris, sau nepostat nicăieri, dar încă nu se deschid cochiliile. poate fiindcă lucrurile alunecă înaintea oamenilor sau poate oamenii sunt ca și obiectele de preț, nu te poți arăta oricui. mulțumesc pentru ochiul căutător. ela | |
| = . | Maria Del [05.Jul.08 14:25] |
| Necitind comentariile de dinainte, ca tare sunt multe si textul e mai important, comentand deci ca prima cititoare a acestui poem, spun doar imi place foarte mult, intru in rezonanta cu limba acestei poezii, nu are o pojghita de duritate sau alambicare care sa o apere, ci e curgatoare, feminina, daruindu-se. La final am o observatie, pentru ca finalul dintr-o poezie e asa important: desprindere de corp, da, dar sa nu fie de trup...ca sa nu fie nici despartire a literelor...adica da, sa fie desprindere de inchisoarea simturilor, dar nu prin anihilarea lor, ci prin cuprinderea si ridicarea si deschiderea lor, trans-formate (din acele lucruri care capata mereu alte forme), transfigurate. | |
| = maria | Ela Victoria Luca [05.Jul.08 17:11] |
| da, finalurile sunt importante întotdeauna. despre metamorfoză este vorba, despre continua trans_formare/figurare, despre tot mai largă cuprindere a lumilor, a lucrurilor. mulțumesc. ela | |
| = ma opresc aici | noemi kronstadt [06.Jul.08 02:18] |
| ma gandesc cum vezi invatatura aceea din urma si degetele acelea, cu atat de putina carne pe ele... da, daruitoare poema, ela... | |
| = noemi | Ela Victoria Luca [07.Jul.08 16:10] |
| degetele mici des_tăinuiesc și nedespărțirea literelor, a sunetelor, îi poartă prin învățăturile rare pe cei mici, pe cei mari, pe acei care au mereu de căutat, Călătorii. știi bine, știi. mulțumesc ela | |