Comentariile membrilor:

 =  ele nu poartă decât întregiri
Maria Prochipiuc
[17.Jul.08 09:13]
Refuz toate părțile ce se numesc feminine
Și mă alcătuiesc din ficat, rinichi, ochi, umeri,
Plămâni, sânge, ginere și prieten. - ce-ai zice dacă acestui poem i-ai pune și o inimă, nu crezi că ar bate altfel? Asta doar ca să te provoc și spre ceva feminin, fiindcă refuzul acesta e tocmai acceptarea fimininului din tine, dar mai ales a femininului exterior. Feminitatea recreează poezia, e aici atâta căldură poetică, dar ea nu izvorăște spontan, ci e dirijată de un anumit ton- Ca imaginea într-o oglindă
Masculină este starea de a reproduce – masculinul e doar starea cum bine ai spus, pentru a retrăi ceea ce spui aici, mă duce cu gândul spre altceva, dar dacă vreau să retrăiesc cuvântul poetului, atunci versul trebuie reacordat cu semnificațiea lui, cu senimentul și realitatea de la care a pornit acest vers, dar sentimentul și realitatea pe de altă parte nu poate fi regăsită decât în transfigurarea făcută de poet în conținutul – formă a întregului.

 =  ai dreptate
Nincu Mircea
[25.Jul.08 23:42]
pui o intrebare retorica, Maria. daca toate ar avea si o inimia, atunci poate si eu mi/as schimba punctul de vedere. multumesc frumos de trecere si de comentariu.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0