Comentariile membrilor:

+ cirque ingenieux	dorin cozan [31.Aug.08 13:12]
un text scris la minut, pe nerasuflate, tradand o mana sigura si un cerebel dotat. merita citit, incepand cu infuziunile filosice si terminand cu limbajul si atitudinea a la caragiale. sau invers. in plus, remarc trimiteri le muzicale, care, puse efectiv in practica, adica citind textul dupa respectivele trimiteri, potenteaza valoarea acestuia. felicitari, domnule P
=  despre scrierile noemice	Victor Potra [31.Aug.08 15:39]
Domnule Cozan, îmi încalc regula autoimpusă de a nu mai posta comentarii pe agonia, pentru a vă mulțumi pentru apreciere și pentru a face câteva precizări despre scrierile noemice. Din punctul meu de vedere acestea sunt cel mai mare cadou pe care pot să-l fac agoniei, ca mulțumire pentru spațiul de creație pe care îl constituie. Textele noemice, luate individual, își pierd din savoare, probabil, în afara contextului agonic. Pe de altă parte, sunt cumva de citit împreună. Începând cu „Tangerine”, al lui Noemi. „oda noemica” apoi, și acum, „licitația noemica”. De asemenea sunt patru texte conexe, numite în subtitlul lor Context – Ontologic, Emoțional, de Limbaj, de Ritm. Două dintre ele sunt la Atelier, ceea ce este probabil o decizie corectă a editorilor, dacă sunt judecate de sine stătător. Mai urmează o scriere noemică (boala trilogiei, deh). Pe de altă parte, discutând cu un regizor de teatru cu care lucrez frecvent, acesta mi-a atras atenția că ansamblul se poate constitui într-o piesă de teatru surprinzătoare, ceva de genul „journey to center of being”. Luând în calcul și „Tangerine”, ar fi patru acte… :) De văzut ce are de spus Noemi despre această idee. Ar fi o creație unică, pentru că nu este a mea, personală (eu categoric nu o resimt ca atare), este o experiență non-exclusivă; mai toate textele „m-au scris” ele pe mine, nu eu pe ele. Deci coautor – Agonia. Și nu este un eufemism. Parte dintre comentariile la texte, mai ales cele la Tangerine, ar fi replicile „corului”, care fac comprehensibile contextul și începutul călătoriei. Vom vedea cum se vor așeza piesele în puzzle, dar ar fi prima piesă de teatru (după cunoștința mea) scrisă într-o măsură semnificativă de o comunitate literară on-line. Aceasta chiar dacă catalizatorul poartă un nume și este un căpos rebel.
=  "Just for Now"	Călin Sămărghițan [01.Sep.08 07:20]
Textul e fain, dar de Imogen Heap nu puteai știi decât dintr-un singur loc. Deci înaltă trădare, colecționarule! Ceea ce-mi confirmă hotărârea de a nu participa la licitație, și mă felicit încă o dată pentru evadare. "It's that time of year Leave all our hopelessness's aside If just for a little while tears stop right here I know we've all had a bumpy ride. I'm secretly on your side" ar fi spus...
=  capul fragezimii sale serenissime	noemi kronstadt [01.Sep.08 11:33]
bon...presupun ca ai luat in calcul ca nu voi rezista provocarii uriase din aceasta aiuritoare si zurlie mise en scene.sunt sigura ca ai contat si pe serenitatea zambitoare cu care iti voi urmari propria partitura din modelul agonic. vreau sa cred, imi place sa cred ca tangerinul a ramas ceea ce este, un crin luminos , ca nu-ti propui sa faci din el un cal troian, pictat alandala si gata inseuat pentru hipnoza in grup, oricat de cuceritoare ti-ar fi descendenta din noica. nu stiu daca ai luat in calcul si participarea mea la licitatie, la urma urmei, asta e dreptul meu , tot aristocratic, de posesoare a titlului. iar eu vreau capul fragezimii sale serenissime, nici mai mult, nici mai putin. o data, de doua ori, de trei ori.adjudecat.
=  Hide &Seek, Călin	Victor Potra [01.Sep.08 13:32]
„mu / sfârșitul luptei”, 13 iulie, răspunsul lui Noemi către Adrian Dumitru, Călin. Nu puteam să-l trec cu vederea, cu toții spuneați 25, cum ar zice dl. Gorun, și zâmbeați visători, iar eu muream de curiozitate. Pe de altă parte, Călin, licitația nu se poartă la timpul „va fi”, ci la „va fi fost”. Nu te poți recuza din ceva ce vei fi făcut parte, cu siguranță. Întrebarea este, cu ce bucățică te vei fi ales tu? Mergând invers, pe meandrele verbului a fi, mă întreb și eu: oare nu de la tine voi fi având unghia, Călin?
=  prețul capului Frăgezimii Sale, Noemi, …	Victor Potra [01.Sep.08 14:10]
…prețul nu e mic. Se acceptă o singură monedă, sarcedoțială: întruparea odată cu el, de ziua Frăgezimii Sale, în Muzeul Agoniilor de Primăvară. Îndată ce îl vrei, capul te vrea și el. El poate fi al tău, tu însă vrei să fii a lui?
=  Psychobabble	Călin Sămărghițan [01.Sep.08 14:48]
Jos pălăria, Victor. Touché. Te-am subestimat, dar mi se fâlfâise iar urechea peste ochiul drept, director. Apoi, viitorul în trecut e o preferință a textelor mele, te subestimez iar, dacă zic că ai nimerit-o? Oricum evadarea rămâne pe rol, iar dacă tot zici că se moare de curiozitate, îmi place aura asta mitică pe care mi-o atribui. E gratuită, dar unghia s-ar putea să vină de undeva. Savana asta ar fi pustie fără tine, hai să fiu sincer. Ești un tip simpatic până la urmă. Pe aici totul e psihobabil a la Frou Frou.
=  Frou-Frou	Victor Potra [01.Sep.08 15:48]
Pentru că tot suntem atât de aristocrați, și pentru că lumea nu se reduce la Imogen Heap, îmi aduc aminte de un desen animat mult-iubit de mine, „The Aristocats” (Pisicile Aristocrate). Și acolo era un personaj, Frou-Frou, coincidență sau nu, tot ierbivor. Calul! Deosebit de drăgălaș, și cu o remarcabilă capacitate de a da cu copita la nevoie, cât era el de blând altfel. Deci simpatia e reciprocă, Călin… :) Despre licitație, un „hint”: nu e scrisă, ci vizualizată. După ce am terminat-o, a trebuit să o citesc și eu, pe alocuri mirându-mă. (re)Vezi finalul pe animație de la „The Wall” pentru a-ți face o idee despre ce am transcris, ca stil de catarsis al viziunii, și, evident, cu muzica pulsându-mi în cap.
=  Tangerinul nu mi-e crin, Noemi	Victor Potra [01.Sep.08 16:42]
Cât privește Tangerinul, întrebarea este ce și-a propus El cu mine… L-am citit azi, din nou (de fapt doar a treia oară), și iar a dat cu mine de pământ… Imaginea de crin luminos nu rimează cu violența reacției de osmoză, când ajungi la distanță moleculară de El. Poate că am să aflu în ultima scriere noemică, de ce e nemulțumit de mine Tangerinul, de ce mă violentează, și unde vrea să ajung. Deocamdată însă, categoric nu mi-e crin…
=  despre crin	noemi kronstadt [02.Sep.08 07:26]
b'en, presupun ca astepti ca agonia ranforsata,refrisata, reatomizata pana-n bulb si evlavizata pana-n unghie ( unghia noemica, desigur)sa-si prezinte omagiile pentru acest...coup d'eclat, coup de tete, coup de dent??? impachetat in catifea si amprentat genetico-agonic, conform taxonomiei din programul de zmeificare febrila a savanei. nefiind responsabila cu afacerile interne ale savanei, pot doar opina delicat ca a supravietuit. iar eu am ezitat indelung intre a-mi regiza un lesin feciorelnic, cu mana la decolteu (exact, acela) ori varianta soft si mai sigura pentru calota craniana a unui ciripit gratios , frantuzit si turmentat de incantare . m-am gandit ca o eroare de aterizare iti poate afecta serios trilogia si teama pentru destinul agonic lasat de izbeliste mi-a luat piuitul.deci, am citit, am privit si m-am privit. ce-am vazut, e problema unghiilor mele, nu a unghiei fragezimii sale . exista un avertisment, al doilea tangerinul nu este licitabil.nu se negociaza, nu este divizibil, nu este fanion de club pe stadion.crinul luminos exista, desi nu poate fi al tau, pentru ca este deja al Poetului. iar lumina nu doar lumineaza, ci si arde
=  Sunt gata de luptă, Noemi. Tu?	Victor Potra [02.Sep.08 17:23]
Excelent, ai coborât din baobab, era momentul să exersezi un pic și ghearele, nu doar mârâitul. Fiind cel ce sunt, știi că nu voi da înapoi în fața provocării. Nivelul intelectual unde ai situat abordarea, chiar dacă cu mijloace metaforice, cere însă un domeniu al luptei curat. În acest moment, eu am o trapă sub picioare și un lanț de gât. S-ar putea să te trezești fără oponent în față, fără ca eu să dau bir cu fugiții. Și nu cred că vrei o luptă de concepte cu un gladiator care se reține. De îndată ce voi știi că domeniul luptei permite înfruntarea până la capăt, voi fi mai mult decât bucuros să-ți sar la beregată, așteptând cu încântare să procedezi la fel. Știm amândoi, desigur, că miza este o anumită concepție asupra lumii. Duelul ar trebui să fie valoros în sine, ca aventură spirituală construită întru înfruntare, dar numai dacă nu este trucat. Până la urmă, eu am a spune un singur lucru: nu există idoli, și un singur principiu e inalienabil, dreptul de a pune la îndoială orice. Ai dat deja cu gheara – al doilea avertisment, gust stropii de sânge ce-mi curg pe obraz, au aromă sălbatică, mmmm, acum e rândul meu… Dă-mi de știre; Noemi, când ești gata de luptă, când domeniul e curat, eu sunt gata…
=  force majeure	noemi kronstadt [03.Sep.08 18:04]
s-ar putea ca trapa si latul de gat sa fie mai aproape decat crezi, victor potra.daca ti-as spune, de pilda, ca idolii mei functionali sunt ideile simple si clare, presupun ca n-ai marsha intr-o lupta care ti-ar aliena propria inteligenta si ar face superfluu orice joc cu handicap.chiar si sonoritatea vag sangeroasa a termenului de "lupta" imi zgarie lejer timpanul, admite, deci, ca taxonomia ta din modelul agonic este, daca nu primitiva, atunci cu siguranta incompleta si partial inoperationalizabila , iar savana include si lighioane pe care ierarhiile si cruciadele le lasa complet reci. iti spun simplu si clar, deci, urmand a-ti traduce singur, baroc si ardent admit ca domeniul luptei contine idei, principii, stiluri si convingeri diferite. nu vad de ce-ar contine si paradigme existentiale, a mea si a ta, adica, atata vreme cat nimic n-a demonstrat ca aerul meu iti este toxic , ori al tau, necesar mie admit ca stralucirea sinapselor e un spectacol care creeaza dependenta irepresibila, dar si cenusa radioactiva e stralucitoare admit si pretind ca domeniul luptei sa aiba un bushido, dar, inainte de onoare si spectaculozitate, trebuie sa aiba un sens, un scop, o ratiune, clara si limpede admit ca m-ai re-creat cumva, in scrierile noemice, e dreptul tau de creator, precum al meu este acela de a trece, aristocratic, cu vederea, ori de a marai in surdina admit toate acestea, dar nu sunt de ajuns.nu-mi doresc nimic de castigat, nu vad ce as avea de aparat, nu stiu la ce mi-ai putea fi tu bun. vorbesti prea mult, prea tare, prea ...excesiv. excesul, devenit rutina, ma oboseste, nu ma stimuleaza. fiind al tau, nu ti-l judec, dar nici nu mi-l fac complementar. ramane inca in suspensie, miza iar acel "fiind ceea ce sunt" ma impresioneaza exact la fel de mult ca ceea ce sunt, eu insami
=  miza…	Victor Potra [03.Sep.08 21:34]
Evident că miza nu ești tu, cum ai putea fi tu o miză, o persoană reală, într-o aventură ideatică virtuală, și mă bucur că decupezi din start în direcția aceasta… Trapa și lațul erau o metaforă, nu sunt dependent de agonia nici măcar ca existență scriitoricească, deci mă lasă rece cât de aproape sunt, sper doar să nu întrerupă nimeni prematur acest „quest”, făcut în doi, căci e în doi, chiar dacă e adversitate în pozițiile inițiale. „Luptă” zgârie, ai dreptate, e mai degrabă înfruntare socratică, dar rămâne regula „no prisoners”. Taxonomie o să fac în timpul liber, deși e necesară - e efort în minorat, poate o să ne scutim de o bătaie de cap pe drum și o să mai descoperim ceva specii noi, cât despre reptilele pe care le lasă rece totul, sunt curios să văd cât de repede le crește coada la loc, după ce mușc din ea… Baroc și ardent e Poetul, nu strecura ilicit modele peste imaginea mea. De aceea Poetul posedă Tangerinul precum găina păstrează în gușă o mărgică, de aceea eu Îl călăresc cum vreau, fără a fi în competiție cu cineva anume întru această trăire. Simplu și clar îți răspund: - Aerul tău nu e nici toxic, nici geriatric, dar clar prilejuiești hiperventilație adoratorilor. Dependență halucinantă. Aceasta este o miză. - Sursa luminii poate fi mai puțin importantă, chiar dacă o opțiune duce cu ea încărcătura dezastrului, rămâne mișcarea generală de floarea soarelui, după … Soare. Nu ar trebui să adorăm pe nimeni. Aceasta este o miză. - Sensul, scopul, rațiunea luptei, sunt piedestalul pe care este cocoțată imaginea ta, deja desprinsă de tine, și aceasta indiferent de voința ta. Încearcă doar să cobori. Chiar dacă nu vrei acest lucru, percepția ta în comunitate reduce la tăcere. Aceasta este o miză. - Nu te-am recreat, repet, nu tu ești miza, e doar, poate, o nouă schiță de Fratele cel Mare, în varianta binevoitoare, care încearcă să scape de dependența accidentală creată în jur. Noemi, cea scrisă, a adus lumina, s-a trezit cu dependența. Are de depășit adorația revelației, pentru a duce creația până la capăt. Aceasta este o miză. - Nu țin să fiu pe post de digestiv pentru tine, a treia oară spun: nu ești tu miza! Concret, probabil că sunt interesat de persoana ta reală cam tot atât cât ești tu interesată de a mea. Nu am a-ți fi bun ție în această călătorie, te invit doar să fii zmeul, întru care se poate produce o luptă: cum se nasc dependențele, ce sunt ele? Vorbesc eu cu adevărat despre o luptă epică cu adorația survenită la întruparea conceptului? Este un reper spiritual, foarte bine definit și adulat într-o formă binecuvântat-standardizată, de neatins? Creația, după naștere, mai este dependentă de creator? Tangerinul, de exemplu… Întrebările de dinaintea așezării lumii… Aceasta este o miză. - Vorbesc mult, pentru că urechea mi-e săracă, tare, pentru că mi-e surdă… Cum e urechea noemică, Noemi? Știu, din Odă: tu vii și spui șșșt… Dar asta e Noemi, cea scrisă. Excesul e o noțiune extrem de personalizată, dependentă de o percepție concretă. Și rămâne să vezi dacă sunt cercuri, sau o spirală, Noemi, opțiunea plictiselii față de repetiție ți-e deschisă oricând. Până una alta, atac o tăcere generatoare de zgomot. Pentru că nu au mai rămas disponibile, permise, decât discursurile în minorat, pentru că există idoli care spun că au epuizat subiectul, aici și dincolo… Aceasta este o miză. Fiind ceea ce ești, sunt sigur că ai reținut că am spus ”fiind cel ce sunt”. Aceasta este ultima miză. În sfânta-mi naivitate, te întrebam de un bushido al confruntării. Mi-ai răspuns, „simplu și clar”, că și tu îl pretinzi. Sincer, mi-a ajuns acest preludiu până peste cap, până la urmă, a trăi este un lucru riscant. Am să te rog să taci o tură, am a-ți răspunde la crin… Prea multe desene cu gheara în aer în comul ăsta, e momentul să sfâșiem ceva concepte…
=  Bullet 1: Crinul e un simbol contagios…	Victor Potra [04.Sep.08 00:20]
Primo: să vedem dacă avem miză cu Tangerinul. Așadar… Cine poate spune cum trebuie citit un text? A fi autor îți da dreptul să hotărăști unde trebuie să privească gândirea? Până și Dumnezeu a lăsat liberul arbitru, Noemi! Indiferent ce ar fi Tangerinul, nu văd de ce ai fi tu mai îndreptățită decât un altul să hotărăști ce efecte trebuie să aibă, cum trebuie citit, cui îi este dat!... Phoethului!... HA! O căzătură, crescută doar prin opoziție! Și ce bine se simt poeții, astfel definiți, când le spui „beach, take a bow!”, în Tangerine… De altfel, mă unge la suflet… Dar să-l proclami Crin e perversitatea supremă! Iubiți ceea ce vă umilește! Mirosiți, vă rog, cu grijă, vă amețește, și, Doamne ferește, dacă atingeți caliciul!... Nu pot decât să mă bucur că ai avut parte atât timp de o curte de sicofanți în jurul tău, dar Tangerinul merită mai mult… Mai mult decât i-ai hărăzit tu! Mă merită pe mine, de exemplu, ca cititor, care să se regăsească în el… Crezi, Noemi? Crezi în scrieri care se scriu printru tine, și apoi, odată aruncate lumii, nu-ți mai aparțin? Probabil că nu, atunci când proclami „tangerinul nu este licitabil. nu se negociază, nu este divizibil, nu este fanion de club pe stadion. crinul luminos există, deși nu poate fi al tău, pentru că este deja al Poetului.” Cine naiba licitează?! Îl am citindu-l, punct. Și chiar nu intenționez să negociez nimic, nu am nimic în plus de cerut de la tine, ai dat ce aveai de dat, în ce mă privește! Divizibil… Ha, din nou! Chiar dacă o persoană face dragoste cu mai mulți, la un moment dat face dragoste atunci, indivizibil, cu cineva anume! Dacă nu cumva face sex în grup, și în cazul ăsta vorbim de altceva, nu am auzit de „hai să facem dragoste în grup”! Eu unul fac dragoste în mod repetat cu Tangerinul tău nedivizibil, și ca rezultat apar scrieri: oda noemica, licitația noemica și , precum am spus, mai urmează. Pentru că nu m-am săturat! Nu întreb ce poți tu să faci ca să împiedici asta, ar fi stupid, doar n-o să te intereseze ce fac toți nebunii cu scrierile tale, dar te întreb: ce drept ai, ca să vrei să împiedici trăirea în lume a Tangerinului?! Îl vrei fecioară, un fel de crin ofilit în mănăstire? Intangibilitatea pictată până acum pe pereții agoniei, de diferiți artiști, sugerează icoana. Eu vin și spun: e contrafăcută! Tangerinul tău știe să facă dragoste formidabil, l-ați canonizat nevinovat! Deci nu mi-e crin, Noemi, și-mi rezerv dreptul de a afla ce este pe viu, fără închinare și fără prezervativ. Și putem exclude pe viitor replicile „populare”, gen „fanion de club pe stadion”? Consumă inutil din polemică…
=  ricochet	noemi kronstadt [04.Sep.08 00:49]
bine, domnule, am sa fiu academica te-ai indragostit de tangerin? foarte bine.ia-l de nevasta si umpleti lumea de copii va dau si zestre
=  multumim, cuminți, Noemi...	Victor Potra [04.Sep.08 07:16]
Așteptăm zestrea mâine, de dimineață, poate să fie și după prânz dacă ești ocupată. Între timp, eu și Tangerinul te rugăm să ne scuzi, avem ceva treabă în noaptea asta, creeăm ceva - el dictează și eu scriu, Doamne, ce mai naștere, zău că te-ai gândit bine cu zestrea!...
=  ca poate ai treaba si eu te retin	noemi kronstadt [04.Sep.08 22:42]
uf, ce fericire, ce imensa usurare.....ma temusem grozav ca naturelul meu ontologic iti facuse cu ochiul, naiba stie cum, ma si vedeam cu ledurile palpaind pe avarie printre caninii tai de bestie anomica, ce mai, ma si vazusem franta in doua et toute nude de charisma la tine in bot si mi se zbarlisera toti fragezonii din coada.asa, acum, ca m-am relaxat, stai sa-mi strang fustele , sa ma dau jos de pe soclu si sa stam nas in nas, fara masca pe figura, nu, nu, stai linistit, n-am crinul la mine, oricum refuza categoric sa dea cu nasul de tine. sa stii ca esti dragalas cu aerul tau martial si exaltat, de rebel pasional pus pe deztelenit timpane pietrificate si jumulit concepte geriatrizate , ca sa nu mai vorbim de fecioarele mitologice , bune de trantit strasnic in tufisuri tepoase, dar cavaleresti.adica, lady, ti-ai facut treaba, ai facut tangerinu', ce vrea el sa spuna si ce treaba are 'mnealui in lume si cu sufletu' meu de rebel care sunt cel ce sunt, nu mai e treaba matale, mergi la manastire, mergi de serenizeaza-ti gradina, ca poate ai treaba si eu te retin. pai, ai dreptate aici.doar n-o sa ma intereseze ce fac toti nebunii cu scrierile mele.so, liber la tangerin, iubiti-va anomic si cu patima, mmmmmmmm, ce bine miroase sangele proaspat, nu-i asa.? ca eu chiar am treaba, merg cu Poetul sa plimbam crinul
=  Bullet2: Oracolul / Paradigma răspunsurilor fără întrebări	Victor Potra [07.Sep.08 19:26]
Am întârziat o zi pentru a te observa în liniște, Noemi, în mediul tău natural, comul de pe Agonia. Eram curios dacă intuiția unei paradigme în care ești parte va fi confirmată de interacțiunile concrete. Ziua de 5 septembrie a fost mai mult decât satisfăcătoare. Iată comurile tale din ziua de alaltăieri: crystal voice: legea unu, aliana: nu terraforma noemi kronstadt [05.Sep.08 23:15] rien ne va plus: un ceremonial perfect, ca cel al ceaiului, in gradina noemi kronstadt [05.Sep.08 17:48] harjoana leilor, comme on dit: exista incaierari nobile, leonine, din care pradatorii mici ori doar imberbi pot invata ca dintr-un turnir cu cavaleri autentici eu vad o singura parohie aici, taciturna, sprintara ori ardenta, aceeasi noemi kronstadt [05.Sep.08 17:29] nu-i glas sa intoarca pornirea: un bacovia brumarit, oarecum.....chiar imi place cumintenia asta fals sfioasa, cu privire flamanda printre degete ordonate noemi kronstadt [05.Sep.08 13:12] Ce avem mai sus? Eu văd patru întrebări, într-un limbaj extrem de condensat, deschizătoare de explorări în multiple direcții, unele punând chiar premise la îndoială. Ce văd ceilalți? Patru sentințe sibilinice. Uită-te la reacție, la răspunsurile lor, la tăcerile lor, la modificarea abordării din comuri, înainte și după intervențiile tale. „Oracolul s-a pronunțat”. Ești prinsă în capcană, Noemi, în capcana uni paradigme vechi de când lumea, a răspunsurilor fără întrebări. Povestea scrierilor noemice e simplă, până la urmă. O ființă densă, cu o viziune matură, pune într-o metaforă cu reactor ideatic de autoîntreținere, o filosofie a vieții și a spiritului, atât de pură, simplă și concentrată, încât toată lumea rămâne cu gura căscată. Apoi spune, aceasta sunt Eu, acesta e Crinul. Eu – trăirea, Crinul – viziunea spirituală. Tangerinul. Cvasi-instantaneu, persoana și metafora, ca ansamblu, încep să funcționeze ca oracol în comunitate. Faptul că suntem într-o comunitate poetică, care potențează metafora și o diversifică, nu face decât să accelereze procesul și să-i crească exponențial randamentul de convertire. Suntem obișnuiți cu oracole mari, la scară planetară, marcând istoria. Isus, Alah, Buddha, Nostradamus, Marx etc. Nu le mai vedem pe cele din șirul discret al micro-comunităților, oracolele locale, și cu atât mai orbi suntem când ni se întâmplă nouă, când aderăm, cel mai adesea inconștient, la mecanismul oracular. În esență, acela de a lua răspunsurile de-a gata. Acesta este fenomenul pe care îl relatează, metaforic, Oda Noemica: punerea în mișcare a unui oracol. Un oracol, însă, nu funcționează de unul singur, el are sens ca fenomen în interacțiunile umane. Presupune o comunitate și un centru oracular: doctrinar, metaforic, charismatic. Datorită capacității de generare și diseminare a informației, în epoca noastră, persoana care a generat oracolul nu mai are nevoie de mitologia „dispariției”, nu mai „trebuie” să „moară” pentru ca mecanismul să funcționeze. Ceea ce ridică o nouă problemă: ce va face generatorul de oracol, „persona”, confruntată cu oracolul, care devine deja capcană și pentru ea? Revin din nou la exemplul tău concret: întrebările pe care le adresează „persona” comunității sunt percepute de o largă majoritate ca răspunsuri, inatacabile prin înseși infailibilitatea generării, „de la sursă”. Densitatea de limbaj, potențând spargerea de limite și gândirea pe mai multe straturi, este exprimare sibilinică pentru receptori, ceea ce stabilizează suplimentar poziționarea ca față de niște sentințe. Ești prinsă într-o capcană oraculară, de același tip ca cea descrisă magistral de Frank Herbert în „Împăratul-Zeu al Dunei”. Tu, fiind spiritual ceea ce ești – Crinul – nu am nici o îndoială că te afli, ca „persona”, în stare de război cu oracolul. Trebuie să-l dezmembrezi cumva, pentru ca întrebările să se facă auzite din nou. De aceea ți-am spus că mă lupt cu tăcerea și cu zgomotul în același timp: absența întrebărilor potențează viermuiala cuvintelor. (precum în oda noemică: „noemi-nzidită vine și spune ‘șșșșșt…’ Toată creația se uită mirată-n jur: ‚De unde se-aude?!’) De aceea Tangerinul nu mi-e crin, deși îmi este, ceva, puternic… E o datorie față de ființa mea să-mi definesc singur percepțiile, să nu le iau de-a gata. Orice generator de oracol cu o doză de sublim în sinea-i, va fi pus în fața problemei dezmembrării oraculare, în fața deconstrucției paradigmei răspunsurilor fără întrebări, zidită în juru-i. În punctul înzidirii se termină Oda Noemica, și problema e pusă. Deconstrucția trebuie să îndeplinească minim trei condiții. - să fie asumată de bună voie și împlinită chiar de oraculizați, altfel fenomenul continuă indiferent de revolta creatorului. Asumarea benevolă nu implică în mod necesar și conștientizarea. Participanții la „licitație” se înghesuie să fie parte din acest „cirque”, cum i-a spus Cozan :), și fiecare e ferm hotărât să plece cu o bucățică acasă. Licitând, ei săvârșesc deconstrucția. - să fie spectaculoasă, memorabil-dureroasă, o lecție de neuitat. Ceva suficient de puternic încât să țină departe paradigma răspunsurilor. Nu trebuie să intervină uitarea, deconstrucția nu este o întoarcere în punctul zero, altfel un alt oracol se va înființa și paradigma revine. În Licitația Noemică, „licitatorii” își pierd esența anterioară, rămânând fără „Rimele Sterline”, care îi recomandau ca protipendada comunității, își transformă, fie și temporar, identitatea, într-o excursie către origini totemice, animale – prin măști – și participă ecumenic la dezmembrarea Frăgezimii Sale, își mănâncă zeul. Nu e o experiență ușor de uitat. - ultima condiție a deconstrucției – să lase o nouă formă a creației inițiale. Ca un șir de cuante discrete, neadulabile, ale revelației care a prilejuit inițial oracolul, ceva care să-l înlocuiască, un generator de întrebări. Frăgezimea Sa nu dispare pur și simplu, lăsând locul gol, liber pentru instalarea religiei „amintirii Sale”, ea lasă „fragezonii”, perfect capabili să-i hăituiască pe posesori pe drumul către întrebări. Atenție, fragezonii nu sunt icoane, nici micro-oracole sau profeți personali, se va lămuri în a treia scriere ce sunt. Deocamdată, sunt un început de drum. A treia scriere este experiența căutării întrebărilor, după deconstrucție, printru „fragezon” și posesor. Este și o căutare, a mea, personală. Ce mi-e Tangerinul? Am să discut cu unghia Frăgezimii Sale, și prima înființare ontologică va fi a regăsirii propriei ființe, printru ființarea altuia, fără predare în adorare.
=  experimentul 'bene gesserit"	noemi kronstadt [14.Sep.08 11:49]
ai inteles , deci, de ce a trebuit sa licitez eu insami capul fragezimii sale si carei exorcizari personice trebuie supus crinul.fiindca orice experiment noematic are drept miza dualitatea hegeliana a experimentatorului, aici si numai aici, vom vana, hegelian, impreuna al treilea avertisment:
=  urmează unghia noemică, Noemi...	Victor Potra [18.Oct.08 14:59]
Noemi, am înțeles prea bine ultimul tău comentariu. Asta nu înseamnă că îl și accept. Am ezitat îndelung în a-ți mai spune ceva. Motoarele pentru dialogul de aici și-au epuizat combustibilul. Nu cred că vom vâna hegelian împreună, pentru că eu, între timp, am devenit ușor dionisiac. În lungul timp trecut de la dezbaterea noastră, s-a copt ceva. Am să mă pun în fața paginii albe, și vom vedea ce. Mulțumesc pentru vânătoare, schimbăm jungla.