| = Ne pregătim... | Victor Potra [31.Aug.08 20:18] |
| Când se va întâmpla totul, se va întâmpla foarte repede, îmi spunea o posibilă iubită (eu nu am prieteni, doar posibili iubiți și iubite)... Totul, fiind trecerea la numere, înregimentarea, amânatul 1984. Contextul nici nu mai contează, între un totalitarism complet și altul sunt doar diferențe de gesturi, mâna repezită în sus, mâna dusă la piept, mâna urmărind patru puncte pe trunchi... Sunt și alții, în afara mea, care au sentimentul unei urgențe absolute, al unui final countdown, al unui deznodâmânt total, din care ne va fi, de această dată, foarte greu să ieșim, ca specie... Poezia Claudiei îmi aduce aminte de SF-ul avertisment de bună calitate. Un fragment, dar puternic, cu toate elementele. Spațiul privat minuscul, camera obscură, în care avem iluzia intimității, putem să fim noi, să punem nefericirea în album, să uităm de frică, să plecăm din nou în lume. Contextul de spălare a creierelor, amintirile sunt „fezandate”, prelucrate, gata „amintite”, protejându-ne de boli rușinoase, cum ar fi rebeliunea, și apoi ne pregătim, ne pregătim să ne vânăm memoria, părinții, cărțile citite în copilărie, bunicii – Doamne, mai ales cu bunicii trebuie să fim necruțători! – și tot ce mai este altfel. În haite, și aici am viziunea hoardelor maoiste, cu cartea roșie în mână, devastând un întreg continent cultural. Și între timp mai și trăim, organizat, nici nu avem de ales, avem bilet la circ, locul este asignat numărului nostru, un loc gol este intolerabil, este un afront, deci suntem toți prezenți, și numere, și stimați, și suntem foarte recunoscători că Cel Mai Înțelept ca noi ne iubește într-atât încât să trimită un eveniment în orașul nostru din stepă (Bărăgan, Preerie etc.), și unicul ponei din lume CH1 ne spune cât suntem de unici, în inima Celui Mai Înțelept. Apoi ne culcăm și visăm că viața reală e doar un coșmar, ce bine că m-am trezit în visul ăsta colorat, plin de ponei cu nume fistichii, și trăim, trăim până sună deșteptarea, trezindu-ne în coșmar din nou, îți privești circumspect dimineața ca pe o Albă ca zăpada care mușcă de fiecare dată, ca o jucărie stricată, din măr, întorci privirea disperat către cel iubit-asignat, coștiincios el face exerciții de înviorare cu geamurile deschise, și te simți deodată înghițit cu totul de nisipul mișcător zilnic, oare o să-ți poți ține și astăzi respirația până diseară? Să ne pregătim, deci... | |
| = re tarziu | Claudia Radu [02.Sep.08 20:01] |
| cassandra a mea, existi! | |
| = meritul e al tău... | Victor Potra [02.Sep.08 22:20] |
| Mai dă-mi joburi de Cassandra, îmi plac enorm scrierile care deschid… Un semn de întrebare totuși… E plin de surzi, sau aud eu voci? | |
| = jobul de cassandra =)) | Claudia Radu [03.Sep.08 01:08] |
| ar trebui trecut in nomenclatorul de meserii :))sa te intrebe copilul: mama, tata(dupa caz/gen adica=)))tu ce lucrezi? si tu sa-i spui: sunt cassandra. si cat castigi?.... eu nu cred ca tu auzi voci, cred ca vezi vedenii, fantome din viitor adica. si cine sa te auda cu asa job, zau asa :)) | |