| = buna dimineata | Ecaterina Bargan [06.Sep.08 07:18] |
| ela, bine ai revenit la vechiul si obisnuitul tau stil care te prinde atit de bine, care imi place mult. hmmm, virgule, ceva nou. oricum, ramane aerisit textul. din liniste si intuneric, da, iesim greu uneori, asa cum iesim si din zgomotul cinematografului altei lumi, iesim la lumina fireasca a soarelui, si ne minunam de asa minune care ne orbeste, de un alt fel de zgomot al strazii. grele s plecarile din lumea aceasta, de linga tine, de apropape... mai grele decit noptile podindite de liniste si singuratate. ec | |
| = Ela | Cornel Ștefan Ghica [06.Sep.08 08:33] |
| chiar mă gândeam cât o să mai "reziști" fără să fi (iarăși) în centrul recomandatelor. numa' că, de data asta, acest text "înstelat" nu se ridică la nivelul pretențiilor (noastre) vis-a-vis de tine, de poezie, de actul creației. nu înțeleg de ce "îmi arăți un drum închis, o dimineață în care dispari / și totul se cutremură în corp" sau "nu mai poți clinti nimic, nu poți merge în urma peștilor / te îngropi în tine ca-ntr-un nisip adânc, ud", ar reprezenta o bază de la care un editor ar face un astfel de gest, recomandând un astfel de text. de la "nu știu ce să faci mai întâi, știi ce a visat copilul" (poezie pe care - io - aș fi "reco" cu multă plăcere și responsabilitate), din păcate, vocea ta a scăzut (din ce în ce) în intensitate și mesaj. îmi pare rău că treb' să-ți spun asta. (bănuiesc că) ceva se-ntâmplă cu tine. sper să-ți revii și să înțelegi. cu respect, Cornel Ștefan Ghica | |
| = Să nu fie ultima | Ion Cuzuioc [06.Sep.08 11:30] |
| Fiecare individuum are dreptul la viziunea sa și o redă așa cum crede dânsul că-i mai reușit.Nimeni nu are dreptul să-i impună altcuiva să se schimbe pe placul și de dragul lui.Noi nu suntem în stare să schimbăm Lumea,adesea noi ne conformăm și ne supunem ei.În unele cazuri putem doar interveni și atât,din păcate.Orice despărțire,plecare,parăsire,transferare,mutare,renaștere,revenire etc.este o stare emotivă,un șoc.Un individuum normal le percepe și le (re)trăiește pe toate.Indiferența,deși adeseori e în folosul sănătății egoistului,nu poate fi acceptată de o societate cu pretențiile și așteptările sale.Autoarea a redat ceea ce a simțit și retrăit dânsa,deși ca un om de creație este în drept s-ă joace și cu emoțiile,retrăirile,imaginațiile altora.Am citit,recitit și intervenit io.Ion Cuzuioc. P.S.Salut comentariile de mai sus,drept confirmare că nu sunt indeferenți față de scrisul,soarta colegei noastre.Bravisimus! | |
| = Ecaterina, Cornel | Ela Victoria Luca [06.Sep.08 11:30] |
| Ecaterina, nu mi-am propus o revenire la ceva anterior, stilistic vorbind, am scris pur și simplu, deocamdată las lucrurile în firescul lor, mările de cuvinte au fluxul-refluxul dintotdeauna. Mulțumesc. Cornel, da, "vocea" mea e în schimbare de ceva timp, nici măcar exigențele mele nu sunt/nu au fost încă atinse; și nu doar de la textul pe care îl amintești și care ție ți-a plăcut (eu am îndoielile mele și la acela, oricum) e "stinsă" vocea, ci de prin iarnă. Nu știu cum va deveni "vocea" mea "poetică", cert este că nu forțez nimic. Iar despre ce place și cui place din scrieri, nu depinde de mine, de niciun autor. Și tot pe linia asta: din păcate, de multă vreme sunt foarte puține scrieri care să-mi bucure spiritul (și mă refer inclusiv la ce se publică în ultimii 2 ani). Mulțam pentru semn. Ela Ela | |
| = Ion | Ela Victoria Luca [06.Sep.08 11:36] |
| scuze, comentariul tău a intrat după ce am răspuns antecomentatorilor. eu însămi sunt "judecătorul" scrierilor și percep schimbările, limitările sau dificultatea de a reda, de a transpune în așa fel încât să nu fie banal, "macultaură", subvaloare. e lupta cu mine însămi, o conștiință de veghe care nu dă pace. de aceea înțeleg și celelalte opinii, fiindcă fiecare își dorește să "spargă" rigiditatea și mediocritățile. într-adevăr, nu scriem în funcție de placul societății, dar nu putem nici ignora spiritul cititorului. lucrurile se decantează în spațiul dintre autor-cititor, comun sau străin. sunt multe de spus aici, acum lăsăm apele în matca lor. mulțumesc, ela | |
| = er | Ela Victoria Luca [06.Sep.08 11:55] |
| "maculatură" | |
| = Opinie | Ion Cuzuioc [06.Sep.08 12:06] |
| Da ,Ela ,ai dreptate și-mi pare bine că-ți ești "autojudecător" și nu poți fi indeferent față de cititor.Dar,PÃZEA!să nu fii robul gustului lui. Gusturile nu se discută.Meritul unui scriitor este în ași păstra EUL său.Te citesc cu plăcere!Io Ion Cuzuioc. | |
| = Ion | Ela Victoria Luca [06.Sep.08 12:12] |
| firește, nu ai cum scrie în funcție de sau pe gustul oricărui/fiecărui cititor, iar identitatea, atunci când există, e bine construită, matură, nu are cum să se piardă în tumultul gusturilor. șamd. lupta însă se dă în noi înșine, lupta cu nonvaloarea, banalul, mediocrul, futilul, efemerul scrierilor. și nu numai al lor. ela | |
| = Ela | Ion Cuzuioc [06.Sep.08 12:55] |
| Ne-am înțeles,am găsit numitorul comun.Am polemizat,dar nu o fac cu orișicare,căci îmi sunt mai aproape cei care cred în psihanaliză,psihologie și sunt mereu în căutare,zbuciumați,năzbâtioși,neastâmpărați pentru a făuri ceva frumos și neordinar,standart.Lupta cu sine e grea,cu atât mai mult când îți dictează conștiința,căci subconștientul,instinctul Homo Sapiens nu rareori îți poate juca festa. | |
| = er. | Ion Cuzuioc [06.Sep.08 17:10] |
| cuvântul "standard"va fi substituit cu:original... | |
| = "din liniște plecăm uneori prea greu" | Cursivu Petre [06.Sep.08 17:48] |
| Viața privită lacustru, cu lumina alunecând ca solzii prin gânduri, arta nu are subiect și predicat, are emitor și receptor, la fel ca dragostea și alte câteva nimicuri esențiale...sentința vine noaptea, doar atunci când privirea visului tău nu mai percepe lumina...cu asta plec eu de la tine...și nu-i puțin! | |
| = * | Andrei Trocea [07.Sep.08 01:26] |
| stau inaintea unui tablou pointilist si, ignorand aparenta senzatie de intimitate, merg cativa pasi inapoi ca sa vad mai bine intregul. totul e compus din imagini, culori, sunete risipite ici colo, senzatie de durere care insoteste despartirea, o rana scormonita de sare, acele "corpuri fragile". peste toate, un firesc ls scriiturii, fara dramatism exagerat, gesturi teatrale, figurine de ceara. delicat, patrunzator, intim. cu prietenie, andrei t | |
| = Ion, Petre, Andrei | Ela Victoria Luca [07.Sep.08 14:01] |
| Ion, a fost mai degrabă un dialog liniștit, nu o polemică, eu cel puțin așa am considerat. Petre, viața în apele ei învolburate, grele, cu nopțile din care se desprind oameni, sufletele lor. Andrei, tablou simplu, temperat de luminile dinlăuntru, când copilul suflă în foc, crusta de sare se topește, e un firesc al simțirii, al cuvintelor. mulțumesc, ela | |
| = painfully affecting the feelings | Irina Vendis [07.Sep.08 15:01] |
| o acuarelă marină, cu note dezolante și ruliuri onirice, în care privitorul resimte poignant cizelarea fiecărei tușe, alegerea atentă a formelor și nuanțelor "așa sunt despărțirile, corpuri fragile, rupte unul de altul bărci părăsite, un lemn putred" pasajul acesta mi-a amintit de o povestire a lui maxim gorki în care eroul, un vagabond, întâlnește pe o plajă umedă o tânără cerșetoare a nimănui, și face dragoste cu ea sub o barcă răsturnată ce-i apără de burniță fiecare plecare vestește o neputință din care imploră mâini de copil, o îndepărtare spre ultima sentință a nopții mi-a plăcut | |
| = durerea asteptarii sentintei este mai grea decat sentinta... | Constantin Ion [07.Sep.08 23:14] |
| Cei pe care-i iubim nu au nici o vina pentru asta si uneori, vine despartirea si durerea. Durerea care impanzeste totul cu sare, oameni, tarmuri... Supravietuim, "te îngropi în tine ca-ntr-un nisip adânc, ud" supravietuim. Cu demnitate,raniti,poate cu infirmitati,supravietuim. Cred ca exuberanta de expresie nu-si avea locul aici, in acest poem, fie si numai pentru ca marile dureri sunt mute... Poem sincer si grav,care imi place .C | |
| = aventura ta din ultima...este bună | Valerian Ciobanu [08.Sep.08 13:04] |
| Dacă ar exista o împlinire a împlinirilor atunci ea ar încemna cartea. Dar despărțirea... Ea este ca ceva imprevizibil. Imprevizibilă mi-a părut și aventura ta din ultima noapte, când și mările se îndepărtează. O fi... Dar prefer ca ele să se apropie de mal. De malul iubit. Ai ceva ce ma face sa meditez. Pentru că poezia este meditativă, nu declarativă. Asta ți-o spun, chiar ți-o declar. Chiar de "te îngropi în tine..." | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [08.Sep.08 15:30] |
| Irina, pentru paralela cu Gorki, faină deschidere, dincolo de orice painfull nights or days; Ion, supraviețuim oricărei întâmplări, câtă vreme există un țărm către care ne îndreptăm, un om, o lume; Valerian, ultima noapte nu a venit; dar când vine, e o moarte a inimii aceea, o secare a mărilor interioare; până atunci, trăim adevărat, intens. mulțumesc frumos, ela | |
| = despartirea apelor | Maria Del [08.Sep.08 15:58] |
| Ela, mie mi se pare aceasta poezie o reusita prin naturaletea ei,castigata fara pretul pierderii elegantei. Are cu alte cuvinte o gratie care nu poate fi vanata ci doar dobandita/primita cadou. Era cred cineva aici care considera ca alte poezii de ale tale sunt mai bune, ciudat cum fiecare om vede altfel, mie mi se pare dimpotriva ca mergi mai departe intr-un fel de in-blanzire in sensul cel mai bun (si cel mai cald) al cuvantului. Finalul e, pare a fi taios...dar o imagine mi se "inghesuie" pe retina: Cand mergi prin pustiu si ajungi la malul marii, iar dusmanii sunt pe urmele tale, Dumnezeu separa si apele, care se ridica pereti de o parte si de alta si prin mijloc ramane de fapt o carare, asteptand trecerea ta pentru a se inchide apoi din nou. Ce e sa treaca prin despartire, trece nevatamat si - usurare - fara dusmani in spate. | |
| = maria | Ela Victoria Luca [08.Sep.08 16:07] |
| despre poezie bună - mai puțin bună - nereușită - slabă etc. se vor tot strânge impresii, indiferent de autor și cititor. eu sunt oricum nemulțumită, câtă vreme există încă împotmoliri, blocaje sau rigidizări în actul scrierii. despre final, tăișul este din cauza sentinței, pesemne. îmblânzirea pe care ai perceput-o sper să fie cu măsură și ea, ca și forța. greu să păstrezi un spațiu poetic bun, în care să te regăsești întreg, nedespărțit de tine însuți; frumoasă imaginea din comentariul tău, din final. să-ți fie senină ziua numelui, ela | |
| = * | George Pașa [08.Sep.08 16:50] |
| Uneori sensibilitatea creatoare a Elei Luca mă acaparează în așa măsură, încât nu mai pot privi spre textele sale poetice cu un ochi rece, tăios și străin. Cârcotașul se îmblânzește și recunoaște cu bucurie valoarea a ceea ce s-a înfăptuit aici. Dincolo de nemulțumirile unora sau altora, ale autoarei înseși, mi se pare aici o poezie reușită, cu un întreg formă-conținut ireproșabil. Dacă, în plus, găsesc și înțelepciune, e cu atât mai bine, deși aceasta e o valoare, în general, secundară creației. Văd aici o viață de om, cu împăcările și cutremurările sale. Și nu e puțin, aș spune. | |
| = Corectare | George Pașa [08.Sep.08 19:19] |
| "autoarei însăși" ("înseși" - "însele" e forma de plural) Mii de scuze! | |
| = Atât de personal, atât de trist... | Ioan Jorz [08.Sep.08 20:20] |
| Solilocvial, interiorizat, cu un ritm alert, nevrotic, poemul are ceva din sfâșierile acelea, pline de tumult, pe care le-am mai remarcat în poeziile tale. Rememorezi, poetic, toate ruperile, din tine, din stările tale, din locurile pe care le părăsești, din oamenii de care te desparți, cu sentimentul că nu te vei întoarce, pe propriile urme, de-acolo, de unde-ai plecat. De aici tristețea resemnată, sentimentul implacabilității: "neputința din care îți ieșeau/mâini de copil". Mi-a plăcut versul, mi-a plăcut poemul. Îl consider ca fiind unul dintre cele mai realizate. Cu prietenie, P.S. Și eu sunt cam dezamăgit de textele pe care le citesc, de ceva vreme încoace... | |
| = Pașa, Ioan | Ela Victoria Luca [09.Sep.08 16:27] |
| Pașa, poate uneori asta nu este primit, deschiderea spre emoție, spre un estetic în care logica inimii și logica minții să se armonizeze în spațiul poetic. Nu știu dacă este scrisă cu înțelepciune; sau dacă această înțelepciune aici dă valoare poesisului. Cam mult "nu știu" în autorul ăsta, eee. Ioan, apăi, mai rău e că mie nici din volumele publicate în ultimii ani nu prea îmi plac decât ici-colo câteva poeme, indiferent de numele - cu răsunet au ba - al autorilor, indiferent de prestigiul editurii, de vogă și de marketing cultural etc.. De aceea acest implacabil, probabil, un soi de neputință, "mâinile de copil" care nu știu ce să mai aleagă bun din lume. Sau poate m-o fi luat amocu pe sus, cu mările lui întunecate. mulțam fain vouă, ela | |