| = Sfârșitul care întregește | Ioan Jorz [30.Sep.08 13:26] |
| Dan Mihuț, ar fi nedrept - din partea-mi, să nu remarc acest poem ca fiind unul realizat, închegat, puternic, dar încărcat de sensibilitate. Discursul liric, aflat - în mod fericit, sub semnul auto-biografismului și al monologului, este unul discret și limpede, scuturat de scoriile post-modernității, ca scop în sine. Finalul, încărcat de sensuri, de-ar fi să amintesc doar gestul simbolic al lui Pilat, este pe potriva întregii poezii, întregitor. Felicitări, sincere! | |
| = . | Ioana Barac Grigore [30.Sep.08 20:14] |
| aici aglomerezi prea mult, te innozi in explicatii lungi: "poate că am în mine obsesia de a mânji pereții doar cu mânile ai văzut copiii ăia care nu știu la ce să folosească mâinile murdare și până când se șterg pe ei trece o vreme mă opresc la obsesiile jucăușe" ai putea inlocui "vaza" cu "glastra" sau, pur si simplu, "borcan" si gata! imi place poemul. congrat! ... | |
| = ceva mai mult | Ecaterina Bargan [01.Oct.08 08:44] |
| eu de obicei cînd citesc dan mihuț numai mă apuc de savurat că se și termină textul, adică timpul ia oarecum altă dimensiune. e bun, e foarte bun, dar necestită un volum de 5 ori mai mare, să-i simtă gustul și ecaterina bargan. ec | |
| = .. | Laurentiu Enache [01.Oct.08 10:23] |
| Avem un lucru in comun: darul de a masca si devia de la subiect. Insa nu e un lucru rau, de foarte multe ori ma gasesc in situatia in care imi place meditarea incognito. E mai rau cu criticii, nu inteleg ca toate pleaca de la freud.. sau terry, John terry :) | |
| = am zis | George Asztalos [02.Oct.08 00:47] |
| să vedem care e mițiflindăru' distincției unui text cu titlu de atelier și acu după lectură îmi spun că ash e vrăjeală titlul e pus la miștoc e clar că numa' de mama florilor nu e vorba poate doar la cea și anume care "privește goală" și care ne freudizează nouă referințele livrești..."dar asta nu are nicio legătură"...florile sunt prea evident-tendențioase și e mai bine fără explicații așa cum sugera blagian potențarea misterelor...ca să rămînem la referințe și apropouri...că altfel fericirea devine prea organică și mîinile alea jucăușe ajung să se "curețe" una pe alta...ca la balamuc...:) mă rog...se poate interpreta ce spun ca o traducere sau explicație...ăsta e păcatul involuntar și definitoriu al oricărei analize...:) rime involuntare "sfărîmate-poate" , "mîinile-obsesiile", "florile-spatele-palmele"...cam multe le-le-le-uri... whatever...n-am dat cu florile după tine Dane...am zis doar...am zis...:) | |
| = am plecat... | Victor Potra [02.Oct.08 01:34] |
| ... să mă culc după: "ai văzut copiii ăia care nu știu la ce să folosească mâinile murdare și până când se șterg pe ei trece o vreme" și apoi m-am întors înapoi, de nervi. Strofa a doua m-a calmat, spune ceva universal valabil despre relația dintre iubire și istorie personală, despre cine întru cine este. Strofa a treia spune că iubirea durează doar atât cât celălalt este un "de cunoscut", și îmi pare că o spune banal. Dar eu nu sunt poet. Așa că mă rezum la ce știu: Copiii nu ezită nici o secundă să-și folosească măinile murdare în a închipui un nou univers, pe pereți, pe fața lor, pe costumul părinților, în poeziile poeților care au curajul să scrie despre ei. Este un fals care grevează începutul poeziei, și face și restul greu digerabil. Dacă aș fi rău, v-aș spune să scrieți doar despre ce cunoașteți, psihologic vorbind, foarte bine, cum ar fi maimuțele cyber. Dar nu sunt, scrieți despre ce doriți, din partea mea, dar ce bine ar fi să nu mai aproximați copiii, măcar pe ei... | |
| = definitie | oana catalina bucur [02.Oct.08 19:51] |
| as vrea sa cred ca nu am mai citit niciodata o definitie "mai precisa" despre nevoia de libertate a unei fiinte. Gresesc? | |
| = dia-lectica ce ne duce la somn fără titlu de proprietate | dan mihuț [03.Oct.08 04:49] |
| ioane, m-ai copleșit cu sensurile. dar așa trebuie făcută treaba de cititor. dacă-ți spun și de ce e cu felicitări jorziene mă înjuri că fac pe deșteptul, așa că mai bine nu fac. salve! ioana, hehe! era să înghit borcanul cînd am văzut cui aparține comentariul. se poate să ai dreptate, am schimbat doar glastra. explicațiile... ecaterina, ete, pățesc și eu ca vlahul cu mădala, adică măgarul. și ba se urcă pe el și ia castane, ba merge pe lângă și le ia din nou, ba-și urcă muierea și iar se râde de el... șamd. deh, tu ai fost mai blândă și mi-ai zis doar că-s prea scurt. mai încolo zicea un rumân că-s prea lung. auch! zici să mă mai lungesc? cam cât? cât nistru e bine? și nu mai fi așa sensibilă la glumele mele nesărate că e păcat. enaque, tu iar faci pe gnomul gânditor de te trimit la știu eu bine cine să se uite pe sub arcada ta ca să-ți vadă adevărata măsură a genialității tale! și nu mă mai lua cu freud că asta, din fericire, e slab cotat la bursa de idei, chiar mai slab decât fetre pluierașu. și să vezi ce te trăznesc cu pagaia că încerci să te urci în kaiacul criticii cu afirmații gen fox-terry-er! george, și tu visezi visu' lu' freud?! mă, băieți, eu zic că școalele noi se crăcănează de dânsul ceva de groază. mă, parcă sunteți domnul stomatolog-decan al literelor bucharestine, asta era prin anii 50, când îi acuza pe tinerii ștudenți de freudism! și mie-mi ești simpatic când arunci cu rime involuntare! honneyball ante portas, eu zic că era mai bine de rămâneai acolo unde ai plecat să te culci, că dacă te-ai sculat ca să vii cu figuri retorice în zona parietală și cu năravuri de amfitrion sfătos... o făcuși degeaba. sincer, mie mi se pare că te pricepi la poezie mai bine decât se pricepe un beduin la mulsul ornitorincului, dar să nu mai spui la nimeni, e biata mea opinie. ești teribil, monșer, promit să nu mai aproximez copiii, dar ar fi minunat ca și matale să nu-mi mai spui mie ce spun strofele. nu crezi că e un exercițiu de gâgă la clasa a II-a în trenul de urlați?! oana, eu aș vrea să cred că ai mai citit. serios. mulțam de treceri! | |
| = bine :) | alexandra bogdan [03.Oct.08 14:45] |
| @știm la fel de bine că atât timp cât ne simțim atrași de lucruri fără explicație e bine@ cum ar fi, de pilda, recursul acela la copilarie, cu imaginea copiilor care stau cu mainile murdare, usor departate de trup, intr-o dilema cat planeta de mare. de fapt, florile sunt in poemul acesta CEEA CE LEAGA, asteptarea ca ceea ce ai sadit sa dea rod si, intr/un fel, constienta efemeritate a lucrului acesta. incapatanarea de a continua totusi, @cu incapatanare@. mamei ii placeau florile, de fapt, florile erau viata ei. florile eram noi. cu sau fara ploaie, cresteam. cam asa inteleg eu. | |
| = corect! | oana catalina bucur [03.Oct.08 15:30] |
| scuze :), ai dreptate....eram cu mintea prin alte parti. de fapt era asa: " imi pare a fi o definitie despre nevoia....". Toate cele bune! | |