| = silvia | carmen nicoara [24.Oct.08 02:15] |
| un adevărat bocet mi-a plăcut poziționarea liniilor sub formă de cruce un final pe măsura titlului rețin "cum îmi cântai la scripca lui taică-tu de cădea gutuiul galben din pom" dar cuvintele sunt de prisos textul bocește de la sine cu prietenie cn | |
| = silvia | carmen nicoara [24.Oct.08 02:20] |
| un adevărat bocet mi-a plăcut poziționarea liniilor sub formă de cruce un final pe măsura titlului rețin "cum îmi cântai la scripca lui taică-tu de cădea gutuiul galben din pom" dar cuvintele sunt de prisos textul bocește de la sine cu prietenie cn | |
| = * | Andrei Trocea [24.Oct.08 13:30] |
| da, silvia. un poem sfasietor, cu uluci si pomi crescuti in curte si sori si multele altele pe care le simtitm doar in anumite clipe, de plecare. imi place ca e limpede, ca un shfichi de bici, taie si intoarce. cu prietenie, andrei ot tgocna | |
| = Casa e mare, eu nu te las să te învelească cu lut. | angela spinei [24.Oct.08 21:39] |
un discurs-bocet atat de tulburator ca imi fug gutuile din mana. sa mai aperi asa copiii, mama arhetipica si poeta drag angela | |
| = :) | natalia verona [25.Oct.08 02:00] |
| Sunt niset imagini de un tulbure-gutui in acest bocet in care culorile-fiinte se pierd. Mi-a placut. O durere calina si taioasa. | |
| = Fara Concluzie-rezumat | Adrian DUMITRU [25.Oct.08 03:07] |
| Tot ce pot sa spun, dna/dra Goteanschii, e ca am amutzit citind acest bocet... shi ca nu gasesc cuvinte pentru a carcoti asha cum fac adesea. Textul nu e perfect, e perfectibil - dar sta picioare oricum l-ai pune, shi sta bine de tot. Uneori ma gandesc daca nu cumva - vai!- ceea ce shade cel mai bine unui poet de peste Prut nu e bocetul. Shi e pacat de Dumnezeu ca e asha - dar ce frumoase sunt aceste bocete de acolo... Felicitari! | |
| = răspunsuri pe bocet | Silvia Goteanschii [25.Oct.08 08:27] |
| Carmen, așa e, poemul bocește de la sine, eu compar acest bocet cu un ecou al pierderii. Andrei Trocea, un bocet nu are cum să nu fie sfâșietor, mă bucur că a ieșit și limpede. Angela Spinei, învelirea cu lut al fiului ar deschide "închiderea" mamei pentru totdeauna. Natalia Verona, da, este o durere tăioasă, o durerea ca nu pare a avea sfârșit, de fapt, are sfârșit, moartea în sine a sufletelor celor doi părinți îndurerați. Adrian Dumitru, e adevărat că poeții de peste prut au un bocet al lor, un bocet care abia se mai aude, jalnic, încet, închis, stăpânit. Dacă ar boci toți poeții prutului în unison, fiecare casă ar avea câte o pasăre moartă, de asta suntem fiecare cu bocetului lui ascuns adânc în inimă. Vă multumesc enorm pentru comentariile voastre. cu prietenie, Silvia | |