| = părere | Anghel Pop [24.Oct.08 17:07] |
| hm, văd că vrei să-l bați pe Proust în domeniul frazării întortocheate și să intri în Cartea Recordurilor cu "cea mai lungă frază din lume" ogru e ogre? se pare că a intrat în uz deja :) cel mai interesant pasaj mi se pare "conchistador cu coiful aburit și opărit de transpirație și eșuat pe insulele Sfântului Duh ale Mării-Ocean, înfățișat ca un părinte fondator, încovoiat sub pudra orbitoare a propriei sale peruci, privind prin ochean buchiseala ilizibilă a declarației sale de independență, exhibată cu nerușinare ochilor veacurilor ce vor fi să vină" simt că ai o propensiune spre uchronie, fabulos, geografii imaginare, remixări de lumi, aventuri și reverii, amestecări de stiluri și curente și epoci ai putea explora filonul ăsta, te-ar putea defini așa, și pun pariu că o să-ți fie prea lene ca să continui fragmentul... | |
| = așadarșiprinurmare... | Victor Potra [24.Oct.08 18:25] |
| Pot să spun că mi-au plăcut imaginile care curg una-ntralta, un epic subtil, subînțeles, ca o pânză de păianjen în fundal, și, da, i-aș fi dat dreptate lui Anghel cu înclinația spre uchronie, dacă aș fi știut ce e aia, dar mi-e prea lene să caut pe google, și, adeseori, acesta nu deține toate răspunsurile, cum am văzut eu comentând pe altcineva, dar asta nu te privește, așa că mă întorc la tine, și îți spun că, neștiind și nevrând să aflu ce e aia uchronie, mă mulțumesc să evidențiez surpriza pe care am avut-o, după ce mi-am depășit reținerea inițială dată de fraza ce părea interminabilă, și am citit, și nu mă mai opream, și mă minunam cum de un text care pare că se revarsă fluviu are repere atât de bine fixate, deși poate n-ar fi fost rău să subliniezi unele dintre ele, dar și aceasta e doar o părere subiectivă, poate că ritmul repetițiilor distanțate, exemplu "eu", sunt suficiente pentru a fixa traseul, cert este că am avut gustul unei percepții paradoxale, în care forma parcă îmi descria un peisaj iar memoria se încăpătâna să rețină epicul transformărilor din relația definită dinamic, schimbându-se pe măsură ce era înfățișată, cu ajutorul metaforelor care te-ar putea duce în pragul acuzației că strici poezia în proză, deși mă îndoiesc că o să aibă curajul cineva să meargă atât de departe, eu doar îmi fac datoria și te avertizez, înainte de a încheia cerându-mi scuze că nu am despărțit acest comentariu în propoziții separate. Mi-a fost prea lene... | |
| = Duios, fraza cea lungă trecea... | Adrian DUMITRU [24.Oct.08 18:29] |
| Intr-adevar, draga Anghel, ai intuit bine: 1. ogru este "ogre". Cred că m-am întâlnit prima oară cu acest cuvânt într-una din edițiile ilustrate la Charles Perrault pe care le citeam când eram mici, în anii '80. În cazul dat, l-am folosit ca pe un joc de cuvinte cromatico-mitologic menit să cadențeze marșul frazei mele către final; 2. când aveam 17 ani, plănuiam o nuvelă cu fraze de o pagină sau două, în care să schimb camerele de luat vederi și vocile narative. O frază dialog, care să frângă cercul obișnuitului monolog epic din proza noastră cea de toate zilele. Apoi, pe la 19 ani, am dat peste "Toamna patriarhului", am spus "Damn, mi-a luat-o Marquez inainte" shi ... 3. ca și acum, mi s-a făcut lene și am abandonat șantierul. :) 4. Într-adevăr, turnul babel stilistic, lingvistic etc. exercită o fascinație continuă asupra mentalului domniei mele... asta și pentru că scriu ca și cum aș ține un discurs de la balconul castelului meu, imperial și regal. Îți mulțumesc pentru vizită și privirea de uliu. Mă onorează și mă obligă. Dacă înr-adevăr ți-a plăcut - și dacă nu vei fi un caz izolat- poate că am să mai scot la iveală și alte colțuri prăfuite ale acestui șpantier plin de moloz și praf :) Al dumneavoastră, Adrian de Villa-Ogres y Ariobarzanes, conquistador otiosus | |
| = Lungul drum al frazei către cititor... | Adrian DUMITRU [24.Oct.08 18:47] |
| Victore, uchronia este o utopie... unde spațiul lasă loc timpului. În cazul nostru, e o frază scrisă la cinci dimineața, după o noapte de insomnie și cu ibricul de cafea uitat pe foc, cu laptopul pe genunchi, în pat și cu căștile în urechi. În astfel de momente, când tocmai ai părăsit lumea lui Morfeu, discursul curge... așa cum poate să curgă fluviul unui vis care nu s-a transformat încă în coșmar. Atunci e momentul optim pentru a extrage mostre plecând de la curtea tiranului Dionis și până la un banal accident pe o șosea nu mai puțin banală... Mă bucur să te întâlnesc în pagina mea (e o premieră, Victor, pe care merită să o stropim un pic :) ), mă bucur să văd că ți-a plăcut, și mă bucur și mai mult să observ că ai depășit o reținere în fața frazei-fluviu. Eu nu am făcut decât să calc pe urmele altor mari maeștri, ca un umil călugaraș pictând a fresco pe un perete de bisericuță de țară ceea ce a văzut pe zidurile marii cătindrale de la oraș. Nu mi-a fost niciodată frică să transform abracadabrant poezia în proză - mai degrabă m-a speriat să fac "vițăvercea". Stay tuned, we'll be back after those messages! (-și după ce mai trece lenea... Crezi că trece?) :) | |