| = ... | ioan albu [04.Jan.09 11:41] |
| cred ca aceasta poezie nu e reprezentativa pentru Vasile Munteanu. e scrisa fara implicare, e ceva exterior poetului si exista in ea un fel de livresc deranjant. e o poezie de carturar in care spiritul geometric prevaleaza asupra celui de finete. | |
| = . | Vasile Munteanu [04.Jan.09 12:06] |
| Ioan, în primul rând, îți mulțumesc pentru faptul că ai citit, te consider unul dintre lectorii avizați care frecventează siteul; în al doilea rând, mă încântă ideea că ai simțit impulsul să îmi comunici acest lucru, poate ai citit și altă dată și aceast impuls nu s-a manisfestat, ceea ce - o spun cu toată sinceritatea - este o pierdere pentru mine; sau poate n-ai citit, ceea ce s-ar încadra tot la capitolul pierderi; și, nu în ultimul rând, sunt mulțumit de faptul că ceea ce reproșezi textului nu este atât de natură estetică, ci mai de grabă de natură biografică. acum, despre observația ta, nu știu despre ce fel de "implicare" vorbești, dar, așa cum înțeleg eu acest termen, ea există, atât psihologic, cât și biografic (nu am să intru în amănunte aici); apoi, cum își poate da seama oricine (lucru pe care l-am recunoscut public nu o dată), deși instrumentele prozodiei nu îmi sunt străine (aș spune deloc străine), nu îmi "măsor" niciodată poeziile cu rimă (nici măcar pe cele cu formă fixă); precizez acest lucru deoarece presupun că la asta se referea "spiritul geometric"; și, da, acesta ar putea fi un reproș, nu măsor poezia pentru că o cânt "după ureche" - așa îmi sună, așa o scriu; prea leneș fiind, m-am mulțumit întotdeauna cu faptul că am o "ureche poetică" bună; probabil că de aici vine și încrâncenarea mea de a nega "maniersimul formal": redau ideea așa cum se lasă ea îmbrăcată de așa-zisa ureche poetică; mă obsedează să scriu Ceva, nu mă obserdează să scriu Cumva (deși, pe măsură ce textul evoluează, caut să nu pierd din vedere nici acest aspect, lucru pe care îl găsesc firesc); prin urmare, dacă vrea cineva să mă jignească, pate să îmi spună că scriu "ca un lăutar"; eu, fiind mai indulgent cu mine, îmi scuz acest mod de a face poezie (sau de a scrie texte care se vor poezie) spunându-mi (și cred că și acest lucru l-am mai spus undeva) că sunt un aventurier poetic, nu un meșteșugar; poate că voi descoperi aur, poate nu; dar cu siguranță nu voi îmbrăca halatul de bijutier; și nu voi scrie cu penseta; iar asta (cum nici cele descrise până aici) nu cred că înseamnă "cărturar"; presupoziția mă onorează, dar sinceritatea mă silește să recunosc: nu sunt. încă o dată, mulțumesc pentru prezență. | |
| = "înfrângându-mi frica mă închin" | Doru Emanuel Iconar [04.Jan.09 12:49] |
| Recunosc, nu sunt un cititor avizat, mă ghidez după instinct și rareori m-a înșelat. Poate de aceea vă urmăres constant aparițiile, dar prea puțina semne las încredințat că sunt plictisitoare. Am vrut să las comm imediat ce am citit, am renunțat, apoi iată-mă, m-am răzgândit. Trebuie s-o spun. Vă invidiez sincer pentru „urechea poetică”. A te încadra în canoane nu mi se pare „manierism” ci talent pur, har, pe care foarte puțini îl posedă. Deci scuzele nu-și au locul aici, părerea mea. Scrieți, doar scrieți. Mie mi-a părut un poem biografic de la primele cuvinte. scuze pentru deranj. Doru Emanuel | |
| = . | Vasile Munteanu [05.Jan.09 00:05] |
| scuză-mă, Doru, că nu ți-am răspuns la ultimul comentariu, nu a fost intenționat, și eu îți doresc mulți ani întru nevinovăție; măcar poetici; nu invidia pe nimeni, ceea ce se întâmplă unui om se poate întâmpla oricărui om; mai ales poetic; și, da, voi scrie, atât cât voi putea scrie; mulțumesc pentru prezență și pentru cuvinte - care înseamnă (măcar pentru motivul că Poezia nu are vârstă). | |