Comentariile membrilor:

 =  "sâc sâc, ți-e frică!!!"
Victor Potra
[25.Jan.09 13:49]
Îmi pare că ai schimbat poemul de când l-am citit prima oară, imediat după postare. Parcă atunci mi-a plăcut mai mult... sau e doar o impresie (prima lectură versus a doua). Primele 2 versuri parcă erau altfel.
Oricum, e un text bun, cu joacă-violență-viață și un erotism surd, subînțeles. Îmi plac și imaginile folosite. În ciuda aparentei explicitări, poartă cu ele o "trenă" de joc secund, emoțional. Sunt în același timp și atitudini.

Ultimul vers mi se pare o găselniță foarte bună. Întoarce scurt perspectiva, proclamând dragostea ca o înfruntare, o competiție, totuși șăgalnic. Un poem care altfel ar fi putut fi citit într-o notă neagră, devine astfel luminos.

O sugestie la "zvâc de viață împăturit în capotul oranj", cred că împăturit e în plus și îngreunează și lectura, "zvâc de viață în capotul oranj" mi se pare mult mai puternic.

Bine că te-ai reapucat de scris.
NB. Ar trebui să discuți cu editorii și să reconsideri ștergerea textelor ce erau postate. Cel puțin "Strada Orelor" e o pierdere pentru mine personal, lăsând la o parte orice considerații de ordin general.

Victor

 =  re victor
Andrei Trocea
[25.Jan.09 16:36]
victor,
aceasta varianta nu difera f mult fata de cea initiala. am urmat doar un sfat, pt ca textul sa spuna mai mult. asta patesc adesea. :-) textele mie imi spun tot ce vreau sa aflu, dar nu realizez ca afara transmit mai putin. de unde acea mica transformare.
"zvac de viata impaturit in capotul oranj" trebuie sa-l las asa, chiar daca e mai greoi. e exact ceea ce am vazut si ceea ce am vrut sa transpun.
cat despre scris, nu m-am reapucat. scriu in continuare, poate mai mult decat pana acum.
sunt onorat ca "strada orelor" nu a trecut neobservata, dar a venit timpul sa o retrag si sa incerc sa o finalizez. poate, daca m-o duce capatzana, va insemna debutul meu. :-)

multumesc pt trecere si semn,
AT






Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !