Comentariile membrilor:

=  "ne dezlegănăm copiii"	Adina Batîr [11.May.06 12:05]
...pentru ca ploua si luminile sunt pamantii, pentru ca nu vad statuile din parc purtand lapte, pentru ca traiesc aceleasi stari de cateva zile incoace si n-as putea sa scriu despre ele atat de limpede si de vaporos cum o faci tu. poezia ta e ca o intoarcere catre lacustrele de candva, o asezare pe alte timpuri. cand crucile devin prea grele, te recladesti in spirala trupeasca, dar pamantiul se scurge ca un abis din ceilalti; oare asa ne este dat sa fim pentru totdeauna? amaraciune si zadarnicie din ploile ce vestesc morti timpurii.
=  Adina	Ela Victoria Luca [11.May.06 13:48]
Uneori bunăvestirea este dată și de ploaie, alteori este doar suspendată precum un pod de suflete chemând seninul, acel al copiilor ce nu și-au pierdut legănarea dintâi. așezările noastre între ploi să ne fie cât mai puțin bacoviene. dar ce vremuri... Mulțam, Ela
=  "magma prea rosie din noi"	Rusu Cristina [11.May.06 13:57]
Vezi Doamne ce ne-a mai ramas? suntem undeva unde timpul a putrezit si aceasta magma rosie din noi cheama ceva-ul ce ne scoate din blestem. rascolitoare versuri si pline de expresivitate. o poezie care te face sa te cauti. cu simpatie
=  Cristina	Ela Victoria Luca [11.May.06 14:44]
Mulțumesc, chemarea aceea a ploii deja devine asurzitoare, căci prea multă revărsare și prea mult grai de clopot în zori. La bună citire. Ela
=  Gând bun	mariana fulger [11.May.06 18:23]
Am citit poezia. Mi-a plăcut. Nu mai comentez. Am citit și biografia. Interesantă. De la o constănțeancă, un gând bun și o seară fericită.
=  parere	Florina Stan [11.May.06 18:31]
Ela, zic si eu ceva dintr-o margine a gandului si a poeziei. E un text gandit, lucrat insa primeste-mi parea sincera si , fie iertata cutezanta:"trecem prin gliale"- mult prea doct, parca fara muzicalitate. Toate cele bune!
=  Raspunsuri	Ela Victoria Luca [11.May.06 18:35]
Mariana, multam, cum fac ele drumurile de duc tot acolo. Florina, glial este si o stare, aceea cleioasa, prea mult pamint imbibat, prea multa confuzie in noi, de indurare. Think again. :) E cumplit sa treci lent prin gliale. Multumesc. Ela
=  e prea mult pamant in noi, (110%)	ciurtin octavian sergiu [11.May.06 20:02]
de ce cand te citesc timpul imi zboara, si nici nu simt ca-mi amurte piciorul, ca mi-e somn sau ca mi-e foame? de ce? Ca-mi place? este posibil! :) tavy
=  ce lapte să mai bem când doar veșnicia e albă?	Dana Mușat [11.May.06 20:51]
Bestial finalul! Ideea cred eu că este...depurificarea asta a lumii, această lume care ar fi trebuit să fie pură, curată, 'albă'. O desacralizare a unui spațiu de vis. Și remarc iar răsturnarea valorilor și asta îmi place foarte mult!
=  Octavian, Dănuța	Ela Victoria Luca [11.May.06 21:21]
Octavian, de simți timpul zburând, atunci când citești, e semn că bei din laptele lui, ți-e frate, împărțiți aceeași cale. :) Dănuța, da, despre sacralizare, nimic mai mult, esența aici este. Oricâtă strădanie, oricâtă neîndurare ar fi să fie. Mă bucură că ai surprins din final tot ce era de spus. Mulțumesc, mult. :) Ela
=  hmm..	Loredana Caloian [11.May.06 21:44]
Acest pamantiu al apelor, imi tulbura privirea. Prea mult noroi. De atata urat simti ca a putrezit si timpul, putrezirea fiind de fapt un fenomen care aduce dupa sine nefolosinta. Putrezirea nu ne satisface, nu ne poarta pe ape. Ne face sa privim noroiul constatand ca e noroi, ne face sa mergem prin apa, cu constiinta pasilor prin noroi. Prea mult prezent, adus de urat. Copii cred ca sunt aici de fapt prezentati ca si semeni. Noi, acele putine lebede, care, cu ajutorul gatului ne putem tine capul si privirea departe de mocirla, ne simtim raspunzatoare pentru vederile stramte, care privesc o singura directie a semenilor nostri. Putinta noastra e limitata, caci lumea broastelor domina. Ajungem uneori la paroxism, cedam si noi, suntem oameni. Avem atunci tendinta de a dramatiza. Ne punem intrebari al caror raspuns nu-l vom afla niciodata. Ultima clipa de disperare isi gaseste adapost intr-un vis.Crucile sunt de fapt povarea fiecaruia, data de cele bune si cele rele savarsite in viata. Noi oamenii, avem tendinta de a ne iesi din fire si de a arunca in cap altora cu cruncea noastra, in loc sa punem cruce langa cruce, sa observam cu limpezime pacatele unuia si faptele bune ale altuia. Suntem facuti sa distrugem chiar si ceea ce construim, asta desigur, daca construim. Ne nastem cu uratul si-l cultivam inca din mers, prea de timpuriu. Dar timpurii sunt toate. Mai timpuriu decat orice apare moarte, care nu iarta faptul ca alegem sa crestem la fel de pamantii precum am luat viata, fara o clipa curatare spirituala. In obscuritatea noastra, in grotescul, uratul, negrul nostru, laptele, semn al puritatii, atat prin culoare cat si prin proprietatile benefice, tine loc ,lumina' a noastra. O lumina alba, care e in stare sa curga la nesfarsit. O lumina pe care abia o mai zarim, prin atata negru, incat avem impresia ca doar vesnicia e alba. Alb- semn al eternitatii. Incepem deci sa credem ca nu mai scapam din acest urat......trist... Eu zic sa lasam sa curga lapte din noi si sa ii invatam si pe altii sa dea laptele din ei, si va fi o mare de alb, o mare de lapte...se poate. comentat subiectiv, stii asta. ce am simtit. drag
=  ...	MA [ Ioan Tite ] [11.May.06 21:39]
"am putea să fim blânzi"...
=  parere	Ionut Caragea [09.Mar.07 16:55]
stiu ca iti aperi creatia si iti modifici f greu poemele, voi incepe cu ce-mi place, imagine frumoasa pamantiul apelor peste gropi, aici imi aduc aminte si de celebrii fremeni ai lui Herbert, imi place si plasarea crucilor, interesant ca idee si imagine, sambetele bjajine cred ca te-au inspirat un pic... cata pierdere din ce blestem, ce lapte sa mai bem, desprindere din neluminarea cailor, aici cred ca se merita insistat pentru o forma mai metaforica, lapte e prea direct si prea suna a alimentara. Textul este bun ca idee, trebuie sa-l mai pui la punct. Succes!
=  răspunsuri	Ela Victoria Luca [11.May.06 22:32]
Loredana, uneori cel ce privește și ascultă în el cuvintele, aude și pământul, și cerul, fiindcă toate sunt legate, văzute sau nevăzute, de același fir de lapte. :) Mulțumesc, e o decriptare foaret fidelă, inclusiv acele diferențieri între lebădă și broaște, metaforic desigur. Frumos, aș dori să poți transmite mai departe, cumva, acest fir de înțelepciune celor pe care îi întâlnești. Ioan, ce bine că ai văzut ceva ce lăsasem abia vizibil, da, măcar de am fi. Ionuț, între Calea Lactee, Okeanos, Viață-Moarte, al treisprezecelea cer și alimentara este o diferență ca între spirit și carton. Desigur, cartonul din care se fabrică acea cutie pentru Laptele fulga. Nu mă cheamă vacă. Oricum, dacă vezi și ceva bun aici, înseamnă că nu ai prea mult pământiu în tine. Mulțumesc. Ela
=  și plouă Doamne cât pentru încă o desprindere	stefan ciobanu [12.May.06 06:34]
'am putea să fim blânzi simplu trecând crucile de la unul la altul ca pe cărămizi însă e prea mult pământ în noi nu ne putem construi moartea atât de timpuriu' poeziile tale ma impresioneaza mereu.ca sa redevenim trebuie sa murim dandu-ne'crucile de la unul la altul ca pe cărămizi'.o moarte grea care inseamna sfrsitul nostru ca om dar nu ca fiinta. 'și plouă Doamne cât pentru încă o desprindere din neluminarea căilor' mai bine tac. numai bine.
=  e prea mult pământ în noi...	Șarba Andreea [12.May.06 07:56]
"am putea să fim blânzi simplu trecând crucile de la unul la altul" Exista si oameni care se resemneaza insa "e prea mult pământ în noi", originile noastre ne duc departe de divin, si doar acolo putem gasi puritatea, 'albul', "pamantiul" fiind peste tot in jurul nostru, chiar si in noi insine... Nu stiu daca asta e esenta poeziei, dar asta am inteles eu la prima lectura :) Imi place foarte mult. Asta da poezie.
=  Ștefan, Andreea	Ela Victoria Luca [12.May.06 09:57]
Ștefan, sensibilitatea, spiritul și bogăția interioară a cititorului dau valoare unui text, mulțumesc mult. Andreea, ai perceput foarte bine sensul, acolo se află esența și acestei poezii, și a ființării noastre, una dintre esențe. :) Mulțumesc. Ela
=  ganduri pe marginea textului	ADRIANA GIURCA [13.May.06 13:40]
... trecerea lenta printre gliale, obosirea repetata a sufletului, dezleganarea copiilor( eu vad asta ca pe o degradare a sentimentului pur matern a mamei de a-si legana copilul), magma- produsul adancului nostru care este urlet, justificand starea de disperare cu care ne nastem, nastem, neputinta, intrebarea, -ipoteza aleatorie:" am putea sa fim blanzi", premiza " e prea mult pamant in noi", de aceea mergem lent printre gliale si nu ne putem ajuta trecand caramizile de la unul la altul... Si ploua... ca o purificare divina... Noi, copii lumii noastre nu ne vom gasi lumina in laptele mamei din care ne nastem ci in vesnicie, spre care purcedem anevoie, precum ingerii, platind tributul rosu al trecerii prin intuneric.
=  o sumara analiza a poemului	florin caragiu [13.May.06 20:50]
nu mai avem nimic de strâns ne-a putrezit timpul trecem lent printre gliale ne este lehamite și de pământiul apelor căzute la nesfârșit peste gropi o introducere in starea de limita in care pamantul si apa se reunesc intr-o stare de haos, mediu vascos, subliminal al umbrei. vezi Doamne cum stăm și ne dezlegănăm copiii de soartă dezleganarea continua procesul de metamorfoza regresiva spre memorialul abisal această magmă prea roșie din noi prelinsă până la neputință cheamă iar disperare prin urlet apa si pamantul devin in acest descensus ad inferos magma, stare de tensiune sfasietoare ce tinde spre descatusare, spre o eruptie in gest si constiinta. Rosul magmar simbolizeaza pacatul, pulsiunea al carei sens a fost pervertit si adus in opozitie cu constiinta, dar si sansa unei eliberari sau transmutari a orientarii in iubire. Culoarea rosie in Egiptul antic simboliza bivalent pacatul si iubirea (rubedo). câtă pierdere din ce blestem ne-am născut? constiinta descopera nigredo, blestemul pacatului, devenit lege, imutabil prin simpla constientizare. Pacatul ca refulare/reprimare in inconstient a chipului lui Dumnezeu, iar legea ca hotar al mortii/trecerii la conditia harului, spre regasirea chipului pierdut. am putea să fim blânzi simplu trecând crucile de la unul la altul ca pe cărămizi însă e prea mult pământ în noi nu ne putem construi moartea atât de timpuriu bunatatea e cruce pe inima, se spune. Crucea indica actul de despresurare a fiintei, de degajare a dualismului contrar, si reconciliere a opozitiilor prin descoperirea chipului/sinelui ca adapost al alteritatii. Dualitatea forfecanta, contrara e dizolvata in gestul de asumare a celuilalt in iubire. Aceasta trecere cere o pregatire/o cladire de substanta, o asimilare a conditiei de daruire, caramida fiind simbol al pamantului calit in cuptorul harului. Prin asumarea crucii, alteritatii, incepe miscarea de metamorfoza progresiva, asimilarea/restaurarea in constiinta a chipului din adanc. și plouă Doamne cât pentru încă o desprindere din neluminarea căilor ploaia isi descopera acum sensul de cufundare/botez in moarte, ploaia ce vine mereu de sus arata miscarea initiatoare transconstienta, initiativa divina continua, pe tot parcursul imersiei spirituale. Daca la inceput era receptata in starea maloasa, amestecata, nedesprinsa de sine, a glialei, acum se limpezeste ca initiativa divina, cu sens de desprindere din conditia gravitationala egocentrica, si transfigurare in lumina. ce lapte să mai bem când doar veșnicia e albă? laptele simbolizeaza memoriile originilor, care nu se mai asimileaza de acum prin regresare, ci prospectiv, prin impartasire, prin pregustarea vesniciei, care este chipul desavarsirii. cu drag, F.
=  Florin	Ela Victoria Luca [14.May.06 11:57]
Mulțumesc, Florin, ai parcurs, odată cu autoarea, metamorfozele de la starea „glială”, cleioasă, mlăștinoasă, vâscoasă (nigredo), la necesara dezlegănare spre a te putea îndrepta spre ardere, mistuirea „impurităților” (rubedo), î magma aceea lăuntrică ce are în ea și păcate, și instincte, și profan, pentru a căuta „chipul” acela călăuzitor spre lumină, ce îți îndrumă „crucea” spre sacralizare. Ploaia nu e decât o apă binecuvântătoare, aceea care aduce lumina. Este o altă ploaie decât cea inițială, care a dus la mlaștină. Iar metamorfoza continuă. Deosebit comentariul tău, admirația mea. Ela