| = mimam oamenii aceia | emilian valeriu pal [17.Jun.06 12:00] |
| Un poem despre cuvinte si despre culori intr-o lume de benzi desenate armonios. Culorile se jucau pianul era plin de umbrele celor inalti. O asteptare in care mimetismul celor mari te face sa cresti mai repede ca un foc. Emil | |
| = Emilian, | Claudia Radu [17.Jun.06 12:41] |
| Mulțumesc pentru cuvinte! Mă bucur că ai văzut înălțarea mea. crescută și un pic umbrind peste umbrele de atunci, Claudia | |
| = Și eu "am vrut să cresc culori" ! | Liviu Ioan Copos [17.Jun.06 14:26] |
| Mi-a plăcut: "camera rămânea cu umbrele frunților înalte", și "culorile mele au rămas copii/ se jucau singure". Ai un stil plăcut...interesant! Cliv | |
| = fotografie: zâmbiți, vă rog! | Claudia Radu [17.Jun.06 15:03] |
| Cliv, Mă bate gândul să mă apuc de fotografie, poate îmi reușește o nouă "creștere". Atât am scris: o amintire imprimată pe hârtia sufletului, o "altfel" de fotografie. înaltă, Claudia | |
| = Dagherotipie pentru Claudia. | Liviu Ioan Copos [17.Jun.06 15:55] |
| Mie îmi plac fotografiile vechi, în sepia, din albumele bunicilor mei, cu mustăcioși mândrii și doamne cu rochii lungi și cuminți, în poziții bine studiate...dar și cele "artistice", în alb-negru. Aici, se vede măiestria fotografului. Odată, am fotografiat o baltă, după o ploaie zdravănă, cu toate inflexiunile și reflexele ei în soarele de vară care se ivise strălucitor. Era pe stradă, în centul orașului, lumea se uita curioasă(neânțelegând, poate) iar eu mă învârteam în jurul acelei bălți minunate și pure ca un nud rătăcit și proaspăt... fotografiind-o. A ieșit o "pictură" minunată, cu tușe de penel în alb, negru, dar mai ales în mii de nuanțe de gri strălucitor. La mai mare! | |
| = Dagherotipie pentru Claudia. | Liviu Ioan Copos [17.Jun.06 16:32] |
| Mie îmi plac fotografiile în alb-negru și cele vechi, în sepia, din albumele cu poze ale bunicilor, cu mustăcioși mândrii și doamne în rochii lungi și cuminți, surprinși în poziții bine studiate. Măiestria fotografului se vede mai ales în fotografiile alb-negru, unde miile de nuanțe intermediare de gri pot crea efecte artistice dosebite. Eu, am fotografiat odată, după o ploaie zdravănă o baltă, în centrul orașului. Un soare de vară strălucitor îi dădea acesteia inflexiuni artistice nebănuite. Trecătorii se uitau mirați neânțelegând, poate,... iar eu mă învărteam în jurul acelui ochi de apă proaspăt și pur ca un nud efemer, pentru ai surprinde reflexele și tușele picturale de griuri. La mai mare, Claudia! Să "crești" înaltă, înaltă... | |
| = Scuze! | Liviu Ioan Copos [17.Jun.06 16:37] |
| Scuzele mele Claudia și editorilor pentru repetare! Am crezut că nu a "intrat". | |
| = neinspirat | ioan peia [17.Jun.06 18:24] |
| fotografia-i fotografie, poezia-i poezie. fiecare cu uneltele ei. tu ești tipul de autor la care imaginea asfixiază dicursul, îl împotmolește în tușe laxe. spre ex: "camera rămânea cu umbrele frunților înalte", care face din imagine un agresor al sugestiei. ce nevoie am de umbrele acelea, destul de alambicat aduse în pagină și care nu-mi fixează ochiul, nici pe cameră, nici pe frunte. mai exact nu reușesc să pricep, firesc, ce spui. apoi: "am vrut să cresc culori" care pe mine mă irită, dat fiind faptul că e un caz nefericit în care verbul "a crește" este pus în situația imposibilă de nu ști exact să discearnă între faptul natural de adăuga ceva unui lucru, și tendința figurativă de a sublinia ceva cu o tușă mai accentuată. cu alte cuvinte, eu, lectorul, rămân suspendat între cele două înțelesuri posibile. ca să nu mai pun la socoteală sunetul strident ce se ițește din această neinspirată alăturare de cuvinte. | |
| + despre cuvintele Claudiei. | Enache Ionut Laurentiu [17.Jun.06 19:34] |
| Eu nu sunt de acord cu Ioan, dar, cum parerile sunt impartite, zic doar ca incerc sa fiu cat pot de obiectiv si observ ca aici claudia pare sa imbrace sensurile, mergand spre un ermetism, mie personal imi da senzatia de lirica de jurnal, poezie scrisa in urma unui consum emotiv, iar ca exemplu pot da cresc cuvinte/ copil voiam să cresc muzici/ visam un pian uriaș, acolo unde dorinta initiala este suprimata de o falsa caligrafie a vietii, acelasi instinct de a reface formula inceputului, iar daca acum folosesti cuvintele ca un surogat al sunetelor, mie nu imi ramane decat sa consider aceasta poezie « nessun dorma ». Ce m-a emotionat si m-a intristat profund, este afirmatia « am primit o jucărie cu clape și am plâns. », afirmatie care se desprinde de conturul trairii anterioare, vibrand ca o secera in carne si cred ca este construita cu intentie si mai ales atentie, confesiunea brusca avand un efect si mai puternic, privind prin prisma impactului pe care l-am resimtit eu. Iata insa o portita de scapare la final, cu scop auto-motivational, acel « cresc », semn de continuitate care asigura poeziei echilibrul. de asemeni, dorinta de inaltare presupune dorinta de progres, aceeasi continuitate, si in cateva randuri cred ca ai reusit sa descrii intreaga tristete personala, dar si efectele ei, efecte care se resimt in prezent si se vor resimti si in viitor.O poezie ca un puzzle in mainile unui adult privind prin ochii copilariei, iar daca « aceleasi cauze produc acelasi efect », aici se incearca regasirea unei alte cauze in lipsa efectului initial. Datorita emotiei, fiindca m-am regasit in poezie si am simtit starea eu-lui din spatele poeziei, consider ca aceasta poezie si-a atins scopul. De asemeni, sunt intr-un procent inferior de acord cu Ioan, cred ca mergand pe toata constructia poeziei ar fi fost indicata renuntarea la « fruntilor inalte », o constructie explicativa iar simplitatea " camera cu umbre " ar fi lasat loc de "smuls alte sensuri ".. fiindca poezia nu ne arata decat franturi, ne ofera o varietate de optiuni resimtite pe plan individual . ionut | |
| = Pentru cei care mi-au scris | Claudia Radu [18.Jun.06 01:32] |
| Cliv, Mulțumesc pentru (re)venirea în pagina mea. Și mie îmi plac fotografiile alb-negru, cu toate nuanțele de gri în care "ghicesc" culorile acestei lumi. Ionuț, Un comentariu elaborat pentru a înstela creșterea mea. Cred că mă voi apuca să cresc "cer". :) (și asta sună strident, wow, a mai spart câteva timpane sensibile ;) ) Parcă mai țipa pe-aici cineva, dar nu-mi amintesc... cu drag pentru cei care "înțeleg" că sensul unic nu e unicul sens, Claudia | |