| = "tăceam în afara timpului" | Gabriela Docan [27.Jul.06 18:40] |
| unele clipe devin atemporale...o atemporalitate bine exprimată în versurile tale, liniștea respirând întreg noianul de cuvinte, ce par a fi fost spuse deodată...inedit sentimentul în care simți că nu mai trebuie nimic spus, deoarece totul se știe...un sentiment pe care îl încercăm uneori în preajma unor persoane... | |
| = ... | Costel Stancu [27.Jul.06 19:08] |
| ...un sentiment pecare îl încercăm uneori în preajma unor persoane...(apud Gabriela Docan)...pe care le iubim și de care, în același timp,ne temem.Teama e o formă veche a iubirii dintre bărbat și femeie. Culmea, bărbatul se teme.Să nu întrebi de ce, fiindcă faci mai multe femei să se teamă în locul bărbatului.Îți mulțumesc pentru că ai fost curioasă. | |
| + Metafizica sexului | Daniel Stuparu [16.Sep.06 21:31] |
| Un poem foarte reusit in opinia mea. Recuzita, in buna traditie textualista, isi face inca o data treaba, atunci cand un poet inspirat precum Costel Stancu - "un poet cat o generatie intreaga", daca ar fi sa il citez pe Robert Serban - o pune la treaba. Mai presus de orice, apreciez aici deschiderea catre metafizic care se creeaza nu doar in final, ci prin metaforele excelente din aproape fiecare vers (te dezbracam ca si cum ai scoate o icoana, oglinzile in care fiecare vede chipul celuilalt inainte de a se naste, punctul care clipea ca un ochi orb, tacerea vie, atat de vie incat parca toate cuvintele ar fi fost deja spuse). Atrag totodata atentia si asupra unitatii de ansamblu a poemelor pe care Costel ni le propune constant pe agonia, lucru extrem de important cand vine vorba de o carte (si pe care Costel, poet cu experienta si multe carti publicate, il stie). Bravos! | |