| + De citit | Daniel Stuparu [09.Mar.07 00:42] |
| Foarte interesant, personajul intervievat + ma refer, evident, la tot ce are de zis. Lectura recomandata, daca nu chiar obligatorie. Impresiile de calatorie mi-au amintit de Calatoria in Italia de Goethe, ma refer la detaliile pe care le invoca Comanescu - e si acesta un dar/har special, de a fi capabil sa observi, dar si sa redai amanunte semnificative, in stare sa refaca atmosfera traita la fata locului. | |
| = nu stiu cum se face !! INTERVIU EXTRA | Anni- Lorei Mainka [09.Mar.07 14:59] |
| ti-am scris un comm, l-a mincat pisica azi dimineata si pe asta, acum doream sa mai citesc o data pe indelete si ce sa vad,nu mai e commul. Oare l-ai decupat? Trebuie sa te laud, tema, realizarea, intrebarile, totul e bine si ma bucur, m-ai ales ca te-am si auzit o data, restul fiind virtual, e un alt sentiment cind citesti o realizare a cuiva pe care-l "stii".... | |
| = multumiri | Daniela Șontică [09.Mar.07 15:14] |
| Daniel, intr-adevar, am avut norocul sa am un interlocutor care stie sa povesteasca si care are si ce povesti... multumesc de recomandare. Anni, ma bucur ca ti-a placut, esti un cititor dezirabil, sper sa ne vedem vreodata si altfel decat in spatiul virtual. | |
| = Radu Albu Comănescu, descendentul unei familii de mucenici | carmen mihaela visalon [09.Mar.07 16:11] |
| Calatotria, inclusiv google-trip, este o metoda de cunoastere a sinelui sau de obtinere de informatii suplimentare despre arborele care a mai rodit o data intru imbogatirea noastra a tuturor. Un om frumos sufleteste este un cadou pe care Dumnezeu ni-l face noua contemporanilor sai,indiferent daca el este roman sau chinez. PR-ul pentru oamenii in cautarea sinelui, este de o forma de propaganda care ar trebui "promovata". Pentru ca nu am timp sa adaug prea multe adnotari pe marginea articolului, imi conserv reaua obisnuinta a postarii unor note bibliografice control paste. Sursa:http://www.credo.ro/sfintii-brancoveni.php La 15 August 2004, se î mplinesc 290 de ani de la moartea muceniceasca la Constantinopol a Voievodului Tarii Românesti, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai, CONSTANTIN, STEFAN, RADU si MATEI - si cu ginerele sau, visternicul Ianache Vacarescu, una din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României. Urcat pe tronul Munteniei în 1688, Constantin Brâncoveanu a domnit peste un sfert de veac, marcând istoria Neamului si a Bisericii prin nuroase ctitorii (între care manastirea Hurezi) ocrotind cultura, secondat de Mitropolitul Antim Ivireanul, si aparând Ortodoxia pe pamânt românesc si strain. Vom încerca, în cele ce urmeaza, sa rememoram MARTIRUL BRÂNCOVENILOR. La 25 Martie 1714, Voievodul Constantin Brâncoveanu este mazilit de turci, dus cu familia la Istambul si închis în temnita Edicule (Sapte Turnuri). Pâna în vara va fi torturat continuu pentru a marturisi unde-si avea banii, turcii numindu-l "Altân Bei" (Printul Aurului). Dupa torturi cumplite i-au smuls semnatura pentru aurul depus la Venetia. La 15 August 1714, de Sf. Maria Mare, când împlinea 60 de ani, iar Doamna Maria îsi serba onomastica, Constantin Brâncoveanu a fost dus la locul de osânda Ialy Chisc (Chioscul Marii). Erau prezenti sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentantii "crestinatatii apusene - Franta, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei - care nu refuzasera invitatia chiar în ziua de Sf. Maria" (Nicolae Iorga), alaturi de numerosi privitori. Li s'a îngaduit sa-si faca o ultima rugaciu-ne, dupa care sultanul le-a oferit viata daca trec la mahomedanism. Del Chiaro noteaza raspunsul demn al Voievodului "Împarate ! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las ! În ea m'am nascut si am trait, în ea vreau sa mor. Pamântul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batrânete, sa ma închin în geamiile voastre turcesti ? Nu, Împarate ! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. În credinta mea vreau sa închid ochii, eu si feciorii mei". Apoi si-a încurajat fiii astfel : "Fiilor, aveti curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamânteasca. Nu ne-au mai ramas decât sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sângele nostru !" Sultanul a dat semnalul executiei. Primul fu decapitat visternicul Ianache Vacarescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Stefan, Radu si micutul Matei (11 ani). Înmarmurit de durere, Domnul murmura : "Doamne, fie voia Ta", dupa care i s'a taiat si lui capul. Nicolae Iorga nota : "La capatul celei mai zguduitoare tragedii, ce n'are pereche în analele sângeroase ale sultanilor de odinioara, numai atunci s'a pus capat celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi vreodata un suflet omenesc. Capul Domnului nu s'a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasa, a calaului, si, gramada, trupul batrânului parinte a cazut în tarâna udata de sângele tuturor copiiilor sai". Cele sase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele "purtate în prajini" pe ulitele cetatii, au fost înfipte la o poarta a Seraiului si tinute acolo trei zile, dupa care au fost aruncate în mare. Crestinii piosi au pescuit trupurile si le-au înmormântat, pe ascuns, în biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi. Osemintele Voievodului-Martir au fost aduse în tara de sotia sa, Doamna Maria, în 1720 si îngropate pe ascuns în biserica Sf. Gheoghe-Nou din Capitala. Mormântul a fost acoperit de o placa de marmora alba, fara nume, iar identificarea s'a facut dupa descoperirea, în 1914, a unei candele de argint cu înscriptia : "Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod". Cronica vremii ni-l descrie pe Brâncoveanu ca un "Domn pravoslavnic, cu dragoste si râvna crestina. Credinta, acest sentiment sublim, i-a calauzit întreaga viata si i-a fost sprijinul cel mai puternic în ceasul crâncen al mortii. El a lasat în sufletul poporului amintirea unui domn crestin bun si drept, iar în arta operele create în epoca sa arata ca deasupra suferintelor zilnice si a pericolelor neîntrerupte, gândul lui stia sa se elibereze si sa urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credintei". La doua secole de la moartea-i martirica, la 15 August 1914, Mitopolitul Primat dr. Conon Aramescu a savârsit primul parastas oficial la mormântul Voievodului. A doua pomenire oficiala s'a facut la 21 Mai 1934, când sicriul cu moastele sale a fost depus în catedrala patriarhala, iar dr. Miron Cristea, Patriarhul de atunci, a savârsit un parastas în prezenta Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române si a Familiei Regale. A treia comemorare oficiala a avut loc la 29 Octombrie 1988 - la împlinirea a trei secole de la urcarea sa pe tron - printr'o slujba de pomenire oficiata de ierarhi si preoti în frunte cu P. F. Patriarh Teoctist. La 20 Iunie 1992 Biserica Ortodoxa Româna a canonizat pe Martirii Brâncoveni, stabilindu-le zi de pomenire la 16 August (pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului). In zilele de 15-16 August 1992 au avut loc la Bucuresti si Hurezi-Vâlcea ceremoniile proclamarii canonizarilor Sf. Martiri Brâncoveni, în prezenta membrilor Sf. Sinod, în frunte cu P. F. Patriarhul Teoctist, si a mii de credinciosi, care-si exprimau respectul si recunostinta pentru singurul Domnitor Român care a preferat moartea martirica fata de alternativa trecerii la mahomedanism. Acum ne putem pleca genunchii si aprinde o lumânare de ceara curata la mormântul Voievodului-Martir Constantin Brâncoveanu de la biserica Sf. Gheorghe-Nou din Bucuresti, exemplu de credinta dusa pâna la jertfa. Dumnezeu sa-i odihneasca ! Preot dr. CEZAR VASILIU | |
| = Carmen | Daniela Șontică [09.Mar.07 17:13] |
| Remarca ta cu privire la martiriul Brancovenilor este potrivita azi, de ziua Mucenicilor din Sevatia. "Control-paste" e bun si el la ceva... | |
| = erata | Daniela Șontică [09.Mar.07 21:44] |
| Sevastia | |
| = Prin intermediul Danielei... | Traian Rotărescu [10.Dec.18 14:27] |
| observ la d-l Comănescu o surprinzătoare tendință de a relativiza ambele "coordonate" intâlnite la scară umană,în răspărul religiozității istorice a ilustrei sale descendențe, tendință prin care acestea sunt păgubos echivalate în conduită: 1) "Pozitivul uman nu e un dat, e o alegere" și 2) "dar îmi dau seama cu jenă că prostia și mediocritatea sunt o alegere. De ce ? Sunt foarte comode". Prin urmare, din start eficacitatea oricăror ptincipii este abolită: "mă amuză dogmele și disputele dogmatice : ca produs al gândirii umane, dogma e limitată și plină de erori" totul reducându-se la o chestiune de gust, nu la o alegere fundamentată, domnia sa uitând, atunci când recunoște ceva mai încolo că nici propria persoană nu face excepție din acest punct de vedere ("ca urmare, nu mă raportez la Divin decât prin prisma a ceea ce sunt, prin condiția umană") că, în această lume a celor vizibile, pentru a-l cita pe Țuțea,"dogma este o formă purtătoare de mister. Misterul este singura formă eliberatoare din neliniștile mărginirii ăersonale, din înlănțuirea cosmică și comunitară și din cele produse de perspectiva infinitului și a morții" Un interviu lipsit de stridențe, din partea reporterei, realizat cu tact, deschizător de perspective, după cum observa și Daniel Stuparu | |
| = Am revenit | carmen mihaela visalon [09.Mar.07 23:55] |
| sa-ti spun ca mi-a placut interviul, chiar daca, din loc in loc, intrebarile sunt luate din registrul clasic, al dialogului cuminte. Dar, nu originalitate de dragul senzatiei, caut si cer unui reporter, ci arta de a descoperii oameni care nu se trag din maimuta ci dintr-un os nobil de domn, de raezs, de papuas, etc. etc. Cumintenia dialogului este fermecatoare si raspunsururile sunt edificatoare. Ilustrul voievoid este cu siguranta mandru de urmasul sau, fie si numai pentru pozitionarea corecta a imaginii despre sine si SINE, pe axa timpului biologic si pentru acuratetea cu care vorbeste despre politica romanilor, definind corect mediul politic: "nu suntem mai corupti, suntem mai miticani". Pasajul meu preferat, este un raspuns al intervievatului tau:"Se adaugă o deficiență gravă a românilor în a putea fi obiectivi : e o țară unde, în lipsa unui sistem de valori, a unei coloane vertebrale, totul și orice este luat în 99% din cazuri la nivel personal. E o țară în care lipsește în proporții copleșitoare conștiința lucrului bine făcut, cheia oricărei civilizații. Mai trebuie adăugată lipsa de onoare, de demnitate. Ceea ce se numește “onoare” și “demnitate” e cel mai adesea nu o referință la un principiu, ci reacția ranchiunoasă și, adesea, ridicolă la înțeparea vanității. Onoarea, adevărata onoare, nu apare decât în corelație cu principiile. România e deficitară în principii, politice, sociale. Fără onoare și principii, nu există un resort pentru demnitate : ca urmare, românii pot fi, sunt și vor fi înjosiți constant, ireductibil, pentru că nu vor ști niciodată să spună “nu ; până aici”. | |
| = si eu | Traian Rotărescu [10.Mar.07 02:07] |
| trebuia sa revin | |
| = asa e Daniela.... | Anni- Lorei Mainka [11.Mar.07 13:12] |
| interviul stim cu totii cum trebuie sa fie, dar acesta e facut de Daniela stiu ca va fi multumita de criticile voastre care mi le-am notat, ca nu numai Daniela e asa dar stie cineva cit de greu este sa cinti la aceeasi vioara chiar daca esti alt fir (cred ca se spune coarda, dar am uitat pluralul corect....ajutor, Daniela) oricum bine ca l-a intrebat si ma bucur de multele informatii, si sper ca in evul ce abea incepe sa reusim multi sa tot scriem romane interviuri si poezii , Originale, placute, ptr eternitatea care nu are plural | |
| = la plural | Daniela Șontică [11.Mar.07 13:26] |
| Carmen, nu putea fi vorba de stridente de nici un fel in cazul interlocutorului meu, multumesc pentru citire si pareri. Traian, n-am cum sa raspund la "reprosurile" aduse de tine lui Radu Albu Comanescu. Anni, iar ma lauzi!... | |
| = cerul asimilat in sange | Horia Patrascu [11.Mar.07 23:46] |
| Interviul este fermecator. Nu cred ca nobletea (care, indubitabil, exista), cat nobilitatea domnului Comanescu da acea savoare unica a cuvintelor lui. Prima parte, aceea privitoare la potentialul educativ al calatoriei pare a fi desprinsa din cea mai de bun gust literatura "de salon". Citindu-i gandurile, am realizat ca aristocratia inseamna o religie a aparentei, in care spiritul de finete ia locul sfantului duh, iar "amuzamentul" este suprema forma de cunoastere, un fel de extaz care, spre deosebire de cel mistic, nu pacatuieste prin extravagante. Paradisul, daca mai poate crede in vreun altul in afara de cel pamantesc in care traieste, si-l imagineaza, negresit, ca pe un loc in care fiecare "Osana" ar fi o vorba de duh, ingerii niste persoane extrem de interesante alaturi de care vesnicia pare sa treaca foarte repede, iar Dumnezeu o entitate care daca n-ar fi eterna, ar fi ca oricare alta si careia ii datoram, in primul rand, prostia noastra. "Ma amuza dogmele", spune domnul Comanescu, si acelasi lucru il poate spune despre orice de pe aceasta lume, de la o barfa mondena pana la o conflagratie mondiala. La fel, pare-se ca si ideea propriei morti ii starneste un suras. Numai o minte ingusta ar putea acuza o asemenea stare de spirit de superficialitate. Dimpotriva, aici se ascunde o mare arta, o mare alchimie interioara: aceea care gaseste proportia perfecta dintre sublim si ridicol, dintre inspaimantator si atragator, dintre respingator si agreabil. Cine poate spune cata durere reprimata si cat zbucium launtric sunt necesare obtinerii acestei versiuni "originale" (o alta valoare aristocratica) a ataraxiei?! Intru totul corect a descris Nietzsche spiritul aristocratic ca pe unul care nu are nevoie de nici o transcendenta, caruia lumea ii este suficienta; aristocratul este atat de bogat interior incat stie sa vada si sa se bucure de bogatia incomprehensibila a lumii. Ceilalti, sclavii, saraci pana la neantul launtric, inventeaza o alta pentru a putea suporta reflexia obiectiva a vidului subiectiv. Cum sa nu ramai mut de uimire in fata acestor oameni in care pana si plictiseala se transforma intr-o pasiune, melancolia intr-o voluptate si cele mai mari tragedii in "mici neplaceri"?! Un asemenea dar se transmite ereditar, presupune o origine diferita si cerul asimilat in sange. | |
| = nobilitate | Daniela Șontică [13.Mar.07 23:48] |
| Horia, ti-am citit cu interes gandurile despre aristocratie si tot ce ai brodat aici, provocat fiind de ereditatea intervievatului meu. Multumesc. | |
| = epicureism | lucian vasile bagiu [28.Mar.07 17:12] |
| reporterul si-a insusit perfect si cu intelepciune conditia, aceea de a fi cat mai retras posibil in anonimat, iar intrebarile canonice sunt cele necesare si suficiente pentru a asigura circumstantele firesti ale unei performante jurnalistice. capodopera miniaturala a dialogului este insa desigur asigurata in esenta de intervievat, interlocutorul fiind reprezentant al unei caste rarisime de spirite elevate care stiu ce si mai ales cum sa raspunda. eventualele contradictii ale silogismelor exprimate de acesta nu fac decat sa demonstreze ca intalnim o personalitate vie (antagonismul e funciar uman) si nu un exponat heraldic scolastic. citindu-l pe tanarul nostru colocutor nu poti sa nu asociezi imaginea etern reconfortanta a nobletei impartasita cu generozitate de maestrul paleologu semenilor sai. asemenea pirite de spiritualitate si rafinament intelectual confera un sens axiologic in confruntarea ineranta cu molozul si aluviunile imunde ale contemporaneitatii derizorii. nu in ultima instanta ascultandu-l pe stimabilul, onestul si in fond ingenuul intervievat nu poti sa nu traiesti senzatia ca unui nostalgic ecou al povestitorului matein. spre binele literaturii romane speram ca pasionatul si responsabilul istoriografic brancovenesc nu va uita, odata desavarsita datoria de suflet si de constiinta fata de ilustrii sai inaintasi, sa ne incante prin reluarea proiectelor artistice vremelnic abandonate. este posesorul unui incantator penel estetic. felicitari reporterului pentru demersul sau profesionist pus in scena si interlocutorului pentru bunavointa si solicitudinea domniei sale spre a oferi sansa unui festin epicureic. | |
| = Lucian Vasile Bagiu | Daniela Șontică [24.Apr.07 15:16] |
| Frumoase remarci, Lucian. Multumesc pentru felicitari, asa cum ai remarcat, meritul e mai multul interlocutorului. eu doar l-am intalnit si am priceput ca este vorba de un om deosebit, care ar merita sa fie cunoscut si de alti oameni. | |