| = ne pune timpul oare la-ncercare? | silviu viorel păcală [17.Apr.07 15:38] |
| sau o metafizică a trecerii într-o criză existențială? | |
| = parere | Iacob Anghelovici [17.Apr.07 15:46] |
| Vasile, esti un poet demn de respect pentru finetea creionarii de imagini si pentru joaca experimentala in orice tip de vers. Nu stiu daca intentionat ai lasat aceste ruperi de ritm in gestionarea prozodica a textului tau. Poate doresti sa sugerezi sincopele zburdalniciei copilaresti, ori joaca aritmata a unui cal pe camp. Mie imi pare ca, din moment ce ai abordat dificila tehnica a versului de 14 silabe cu cezura, ar fi pacat sa nu mai slefuiesti pe alocuri. De pilda, "uite... aici era" ar fi trebuit sa aiba 7 silabe, ca sa pastreze simetria cu corespondentul "hei doamne cum pământul", si are doar 6 silabe. Se poate rezolva atat de usor inlocuind cu "uite... era aicea", si se pastreaza ideea in intregime. "mă scutura bidiviul" are 8 silabe, pe cand corespondentul sau "și tremurând genunchii" are 7 silabe. Ai putea incerca sa cizelezi versul cu variante de genul: "ma duce bidiviul", "ma scutura calutul", etc. La fel, "cercând să le întrec" se poate usor rostui ca "cercand a le intrece", pastrand ideea originala si revenind la ritmul de 7 silabe. "îmi pare c-am dormit" poate fi "imi pare ca dormisem", la fel se ajunge iarasi la cele 7 silabe in care ti-ai construit textul. Problema versului clasic azi este ca se uita sa se numere silabele pana la cezura, si ca se reciteste de catre autor in gand, in loc sa se recite de mai multe ori raspicat. Ce parere ai? | |
| = citire | Vasile Mihalache [17.Apr.07 16:03] |
| Poem al copilăriai depășite și prețioase pasaje de melancolii pulverulente, polen al unei vieți de poet. | |
| = Silviu, Anghel, Vasile | Vasile Munteanu [18.Apr.07 11:06] |
| Silviu: dezechilibrul nu poate aparține vidului...; mulțumesc pentru lectură și semn Anghel: îți mulțumesc; atât pentru apreciere, cât și pentru observațiile pertinente; poezia (aceasta, dar și altele de până acum) e ne-măsurată; poate, secând într-o zi izvorul, așezat în albia lui, voi număra și pietrele; îți promit că le voi număra așa cum tu spui: "de mai multe ori răspicat". Vasile: știu și eu, tizule, dacă se poate depăși cu adevărat copilăria? mă tem că am să spun o enormitate, dar aceia care afirmă că și-au depășit copilăria probabil că, în realitate, nici nu au avut parte de una, ci numai de "durata" ei; mulțumesc pentru lectură și semn. | |