| = love is not sex | ioanan [19.Mar.03 02:09] |
| Gata! Nu mai pot sa ma abtin, trebuie sa-ti spun: imi place mult cum scrii. Am "introdus moneda aici" si am descoperit ca "disperarea se da cu aprobare de la primarie si certificat de predeces" . Vreau si eu un astfel de certificat(s-a terminat lotul promotional de antidepresive). "Si poate iese ceva si din asta". | |
| + (l)you've got mail | motzoaca [19.Mar.03 02:16] |
| Usere, (l)usere, netraitule lasa antidepresivele formularele gri introdu trei monede aici a treia fireste pentru poezie Incerc sa creez un comentariu cat de cat, a se ierta stangaciile, lipsurile din partea subsemnatei si a se spera ca nu mai e o problema faptul ca unele texte in limba romana contin expresii in alte limbi de circulatie, pe mine nu ma deranjeaza. | |
| + moulinex | amaradaminda [19.Mar.03 02:47] |
| ei da, 'sigur iese ceva si din asta':) am citit mai devreme dar nu aveam timp sa intru si sa comentez, imi place mult, mult, stii tu ce zici, Nexus. cred ca poezia asta are un alai intreg, un cor aprobator dupa ea. | |
| + moulinex | Andia [19.Mar.03 02:57] |
| Pentru a scrie asa, trebuie sa ai si gust, sa stii cand sa pui punct, cand sa continui. Am vazut multe texte aberante care parodiau lumea virtuala si in general binefacerile tehnologiei care merg invers proportional cu evolutia spirituala. Dar care nu stiau cum sa imparta cantitatile. Cat si unde. Ar mai fi nevoie de un ton, un anumit ton, al revoltei, ceva dusmanie, multa imaginatie si umor, pe care eu le-am gasit aici. Nu am incurajat astfel de texte pentru ca sustin ca nu oricine poate sa le scrie. Desi s-au scris zeci, unul singur pe site, aici, mi-a placut cam tot atat de mult, doar ca tonul era ceva mai distant. Cel putin pentru "Userul Romeo poate sa doarma linistit. Userul Julieta il iubeste", ai simpatia mea sincera. | |
| = Love is not sex | Michel [19.Mar.03 03:35] |
| Tehnologie, sentiment, resemnare, revolta, regret, americaneste despre cum se introduc monedele si Romeo si Julieta la dozator...adica azi, adica tu. | |
| + doi (l)useri e prea mult? | adrian_nairda [19.Mar.03 03:42] |
| … terasa avea cam treizeci de pași de-a lungul și patru cinci de-a latul. Se vedea marea, iar imediat sub ‘cezura’ parapetului era parcul și spatele clădirii tetrului – unde am văzut ‘Spărgătorul de nuci’ al lui Danofski. Cu ani în urmă, un prieten îmi făcuse cadou un hamac de culoare vișinie, care abia aici și-a găsit rostul. Mai pluteau pe terasă două trei șezlonguri de trestie de bambus, o pereche de turturele cu pui, și câteva sute de melci culeși de Matei și de mine în săptămâna ploilor, de pe peluza Amiralității – melci lăsați să plece în voia lor, dar care s-au dovedit de o devoțiune casnică nebănuită. Mă bălăngăneam în hamac, așteptam zilnic să aive loc confuzionarea coloristică dintre cer și mare și eram împăcat. Matei urmărea mersul melcilor, ori lucra la frescele sale din apartament. Unul dintre pereți era o iepurărie, cu iepuri, cu răzoare de morcovi, cașcaval și lăptuci, cu semafoare, cu stele, și cu un Soare ‘pălărie de paie de soare’. În dormitor era ‘frescată’ o mare-mare, cu tot ce trebuie să fie într-o mare – mai puțin criminalele ‘jnițăle’ de rechin făcute de oamenii răi – și tălpile noastre, patru, în racourci, pentru că restul corpurilor noastre aveau treabă să meargă prin mare. Fresca din bucătărie avea mărar, coropișnițe și ouă ochiuri multe vii. În baie era apă caldă multă: un lighean de apă zvârlit pe perete, un pătrățel de ‘albastru de rufe’ sfărâmat, aruncat imediat după diluviu, un poponeț lipit de compost, o talpă, o mânuță, o zgârietură, toate plantate de voie, iar peste ele trasă o ‘perietură de înotătură’. În hol nu era frescă, era micuța lui barcă pneumatică, telefonul, o vecină în vârstă, un aspirator de praf, geanta noastră de plajă și o mamă care venea din Germania, de la o bursă. Ambele respirau de parcă aveau astm. Vecina a plecat. Mama s-a întins în pat și a adormit. Seara ne-a spus că atunci când s-a trezit așternuturile miroseau a mare, că voia un ochi, o cafea și puțină intimitate. Trecuse de ora prânzului și ne ‘mânca’ burtica, pe care tocmai ședeam. Am zis să păcălim burticile cu aer citind cu voce tare – aventurile unui măr zgubilitic, benzi desenate, text în engleză. După zece minute de extaz se ridică de pe cearșaful din fața noastră, și ne face umbră, o domnișoară care ne apostrofeză: - Câți ani are copilul, ce sunteți, e inadmisibil?! - Patru ani și jumătate, tatăl, dacă sunteți amabilă! - Citește? - !? - Eu sunt în anul patru la engleză și nu am o astfel de dicție și știu să citesc. - Tată, domnișoara e supărată, hai să facem baie! Am mers la baie, domnișoara ‘împrumutase’, între timp, cartea noastră … am adormit … pe burtici. Altceva decât o adiere ne flutura pe spate: - Haide, hai ‘pictatorilor’ la masă. Am înțeles de ce îmi spuneți că nu vreți să învățați nemțește și că vă gâdilă în cerul gurii pronunția. Golanilor! … Tocmai m-am lăsat de ‘prostii’ | |
| = M-ai convins | alXpression [19.Mar.03 05:19] |
| adrian_nairda: superb comentariu... Nexus, scuza-mi ireverenta, dar am observat ca pe aici proza se citeste mai putin, si cand am prilejul sa citesc un text pentru care sa-l invidiez pe autor, nu ma pot abtzine... In rest, foarte frumoasa poezia ta. Totusi, o simt cam cuminte, cam asezata, cam ca intelectualitatea romaneasca. Imi place, dar... parca nu ma satisface... In afara de asta, BUG Mafia a spus chestia cu soarele cu ceva mai mult timp in urma "Soarele rasare... doar daca-l platesti". Sper sa nu te ofenseze comparatia, dar e adevarat! Mai departe, frumoasa solutia grafica. Personal as fi despartzit in silabe textul boldit, la modul propriu. "Silabiseste..." as fi trecut pe randul urmator. In continuare... imi place delicatetea cu care desenezi o paralela intre mama si vaca... Personal... de lapte de mama instant eu nu am mai auzit. Si sunt un maaaaare papalapte, crede-ma! Tarifarea diferita a iubirii si a iubirii sincere mi se pare o gaselnitza senzatzionala pentru RO. In bordelurile din Germania, cu cat platesti mai mult, cu atat ai parte de servicii mai "realiste". Incredibil, dar adevarat. Asa,... frumos, frumos,... chestia cu indulgentzele... "formularul gri pentru mantuire" mi se pare reusita. Asisderea "disperarea cu aprobare". Asta e chiar dureroasa, realista pana la tremurul de indignare pe care il resimt cand urmaresc stirile, seara. In ce priveste antidepresivele, aici ai nimerit-o, desi am sentimentul ca nu asta urmareai. Antidepresivele chiar ajuta. Nu sporesc dragostea dar cresc nivelul de calm, de liniste interioara. Tulburarile de sanatate mintala, depresiile in cazul de fata, nu sunt generate numai de starea mizerabila a natiei. Depresii au si oamenii ratati si oamenii de succes. In poezie functzioneaza. In realitate insa... Sa nu se interpreteze gresit. Nu te supara, zic si eu. "Ai messenger" plaseaza poezia ta in sfera consumatorilor de internet. Mi-as fi dorit sa citeasca si mama (o femeie la a doua tineretze) poezia ta. Sunt sigur ca i-ar fi placut. Asa, mi-e teama ca n-o s-o intzeleaga. Interesanta personificarea fetzelor galbene (as recomanda sa scrii cu diacritice sau cu tz, mi-a luat o vreme sa ma prind ca vorbesti de fetze galbene si nu de asiatice!). Userul Romeo si Userul Julieta... asta mi se pare memorabil... imi trece dincolo de bariera logicii si ma atinge in plex. Cred ca folosesc prea mult chat-ul... Concluzie. Poezie de patru stele!!! Cinste poetului, cinste juriului. M-ati convins ca e cazul sa vin la intalnirile de vineri. Simt nevoia sa fac si eu cinste! | |
| = Esti nemilos!!! | Tao [19.Mar.03 10:27] |
| Te lasi vizitat de multe idei minunate draga Nexus. Spiritul ala de-ti tine pixu in mana , produce nu gluma ! Imi place ca tu nu te tragi de poezie, trage ea de tine ! Sindicatul muzelore tale cred ca o sa intre in greva ! Prea le exploatezi nemilos !!! | |
| = Multumesc. Adrian...tie special. | Nexus [19.Mar.03 10:27] |
| Va multumesc la toti, am sa revin. Sunt impresionat, ma duc sa ma culc , miine am sa tin un speech )) Adrian , povestea ta nu e un comentariu. E un cadou. Minunat. Multumesc ! | |
| = TEXT DIN CARTRESCU , in special pt Andia. Enjoy ! | Nexus [19.Mar.03 10:34] |
| Tao, daca ai sa te uiti in pagina mea ai sa vezi ca abia am spart greva doamnelor. Mersi mon ami :) Pentru Andia ceva special despe subiectul acesta. Cred ca stie textul. Oricum il puteti citi cu totii. Mircea Cartarescu : Pururi tanar, infasurat in pixeli Am fost intr-o vreme, pe cand viata incepuse sa mi se para atat de cenusie incat nu mai merita sa fie traita, un maniac al jocurilor pe computer. Timp de un an de zile am avut nevoie de doza zilnica de virtualitate: imi faceam toate treburile pe fuga, renuntasem la mincare si la somn si imi tremurau mainile dupa tastatura si mouse. Intarziam la cursuri, pentru ca nu ma lasam pina nu rezolvam o situatie dificila de pe ecran, incepusem sa visez peisajele artificioase din jocuri si sa vad sincer (ca Rimbaud altadata) in troleu, in drum spre Universitate, "orci" verzi si "dwarfi" portocalii in loc de trecatorii de pe strada. Cind imi priveam mainile aveam citeodata un moment de panica si tresaream: unde naiba imi disparuse arbaleta ? Pe linga multe alte efecte de adinca alienare, jocurile de actiuni si strategie mi-au schimbat, in acea vreme nu tocmai indepartata si nici cu desavirsire incheiata, insasi ideea despre om, despre trup, despre felul cum arata si functioneaza bucata asta complicata de materie care asculta - partial - de vointa noastra. Caci personajele din aceste jocuri, fie ele "humans", "dwellings" sau "critters", sunt, oricat de complex ar jocul, tot atit de diferite de fiintele vii cum este gandirea computerului de cea omeneneasca. Ele nu sunt mai rudimentare in reactii decat organismele, ci sunt altfel. Desi provin din freamatul imaginarului colectiv, din legendele si din bestiariile medievale sau din "commando"-urile moderne, ele nu sunt totusi fiinte care urmeaza logica basmului, ci o alta, cu totul noua. Corpul, in mai toate jocurile de strategie, de "beat'em up" sau de "adventure" este, in primul rind, cuantificat. Eroii cu care te identifici sunt, de fapt, un summum discontinuu de parametri. Nu e important cum arata ei - pozele iti arata cavaleri si cavalerite de toate rasele si mutrele - ci scalele valorice din spatele lor. Ai de ales, de fapt, intre abstractiuni cu punctaje diferite la diferite aptitudini: forta, inteligenta, curaj, initiative... E ca si cand fiinta umana ar veni pe lume cu un anume potential vital fix, ce se poate subamparti in variabile. Daca vrei sa cresti inteligenta eroului tau, trebuie sa-i scazi forta sau curajul cu acelasi numar de puncte. Apoi, vitalitatea sa e tradusa, in general, in moduri cu totul conventionale, fara nici o legatura cu situatia din realitate, asa cum avionul functioneaza altfel decat pasarea. Mai intii, unele personaje, mai ales cele din chinuitoarele "platform games", au mai multe vieti, uneori reprezentate prin inimioare sau pietre pretioase. De cite ori cad de la inaltime sau in apa, e ranit sau curentat etc., personajul mai pierde o viata, iar cind toate sunt pierdute, jocul se incheie. In jocurile tridimensionale complexe ca "Doom", "Quake". "Duke Nuk'em" si nenumaratele loc clone, te identifici cu eroul central pana intr-atit, incat el intra cu totul sub pielea ta. Iti raman afara, in cimpul tau vizual, doar mainile cu care tine arma. Asta-i tot ce mai vezi din el, adica din tine insuti. Ceea ce te mai sustine pe dinauntru e bara albastra sau verde a vitalitatii lui, care acum iti tine loc de coloana vertebrala. In timp ce joci, nu inteligenta ta patrunde in corpul lui, ci invers, tu esti cel invadat de o inteligenta inumana, de "alien", si de acum incolo tu vei juca dupa regulile jocului. Bara vitalitatii tale e la fel de cuantificata. Fiecare bulgare de foc pe care-l primesti in fata ti-o scurteaza cu un segment. Este viata ta, asa cum pe taramul nostru nu o poti vedea niciodata, caci aici nu stii cat de adinc esti ranit de gloante, de nerecunostiinta sau de o iubire pierduta. Nici cit de lung e segmentul care ti-a mai ramas. Uimitor peste masura e ca fiintele din computer, intre care tu insuti cand ajungi un "game junkie", isi pot redobandi, la fel de grotesc cuantificat, vitalitatea. Est ranit ? Abia mai horcai ? Nu-i nimic. Iti ramane intotdeauna speranta sa te refaci. N-ai decat sa cauti, prin labirinturile sumbre prin care aluneci, miraculoase truse sanitare sau cutii cu medicamente, nu se stie de cine si in ce scop lasate in drumul tau. Cand dai de vreuna, un fulger verde ilumineaza ecranul, un "Ahhh!" satisfacut se aude si deodata... te simti mai bine: bara vietii tale s-a mai lungit nitel. Alteori, in hrubele unui castel parasit, gasesti mancare si bautura, sau geme miraculoase care te insanatosesc de diferitele ciume si holere pe care le-ai contractat. Pe langa toate acestea, fapt neobservat in realitate, poti alege de la inceput nivelul de viata virtuala pentru care te simti pregatit: "Easy", "Medium" sau "Hard", ceea ce te scuteste pe viitor de o multime de probleme. Nu stiu ce-as fi ales in pantecele mamei, sau imediat dupa nastere, sau la majorat: o constiinta mai usoara sau mai grea ? O dragoste mai usoara sau mai grea ? O carte mai usoara sau mai grea ? Stiu insa ca as fi vrut sa fac eu alegerea, nu sa aleaga altii (fie si ursitoarele) pentru mine. Dar ceea ce deosebeste esential vietile noastre virtuale de cele reale este miraculoasa si binecuvantata putere de a da "Save". "Salveaza, tati, salveaza !" imi spune fiica-mea, alarmata, din doua in doua minute, de cate ori ma priveste jucandu-ma. "Jucandu-ma" ? Nu: traindu-mi viata virtuala, cea in care sunt erou, in care n-am nevoie de prietenie, dragoste sau fericire, cu o intensitate cum n-am trait niciodata in "lumea cea comuna". Inaintea fiecarei confruntari decisive "salvez". Daca pierd, dau timpul inapoi de unde am salvat, si-mi indrept greseala. Altfel, rareori as putea incheia un joc. Daca, vreodata, as fi consultat de Autorul jocului in care traim cu totii si as putea sa sugerez o singura imbunatatire a lui, asta as indrazni sa cer: "Doamne, da-ne macar de cateva ori in viata, puterea de a folosi comanda !", de a da timpul inapoi, de a sterge remuscarea, suferinta, raul provocat altora, de a repara ireparabilul. De fapt, toti pina la unul pierdem jocul in care suntem angrenati din cauza acestei mici erori tehnice care va fi, probabil, corectata in versiunea viitoare, Life II, sau cum se va fi numind. | |
| = Do not insert the coin...Your Soul please! | GAP [19.Mar.03 11:02] |
| Hai sa-ti asez o secunda sub tampla sa vezi ce zice sirul asta: 0101011101010111...Intelegi? Uf...Hai sa-ti zic altfel: MOVE AX,CX; ADD AX,AX...Intelegi? Of...Hai sa-ti vibrez: if(A=B){// aici este loc de respirare desi uniiii le zic comentarii; } else{//aici este decizia ta de am lasa atunci pe un peron}..In-te-legi???? Ah ...hai sa-ti gandesc: Umbra ta lina imi mangaie lacrimile deja pornite sa se ghemuiasca inapoi in ochi...Zambesti? Mai fata mai ai simtit cum te sarutam pe buricele degetelor odata cu tastele tacanind! Ai tic? Am tac! Mai sa fie cum poti sa iubesti atat cand n-ai vazut? E atat de simplu, e atat de banal: 0101011101010111...si asta pentru o viata traita si nu banuita! Curajul nu se castiga el se da! P.S. "Viata este o succesiune de fapte infaptuite si nu de visuri visate" Salba: Nu nebunia l-a dus pe Mihai Eminovici la casa de nebuni ci ea l-a asteptat acolo. Apoi i s-a daruit sub chip de femeie cu chipul veronicai lui. Intrebare: Dar daca iubirea e binarizata? Perversa: Ah celor care se pot vedea cu ochiul lin de la inima! Poetilor ce sunteti! Destin: Dumnezeu nu da oamenilor suferinta insa lor le place sa se complaca si numai cateodata, sporadic, ridica degetul din mijloc! Usa cortului: nu ajunge sa vrei. trebuie sa si poti. | |
| + Visul lui Culomb | Constantinescu Eugen [22.May.03 15:12] |
| O poezie (Nexus) și un comentariu (Adrian)de multe stele... | |
| + nexus, nexus...tz,tz,tz | Cosmin Dodoc [26.Sep.03 15:32] |
| N-a fost de ajuns doar sa te citesc, a trebuit sa ma mai si inspiri. Pai se poate domnule doctor sa ajungi muza?:)) degeaba oamenii se intrec in glumite pe la colturile chioscurilor de ziare isi ling degetele guvernand si ce daca si ce daca romeo a uitat sa mai moara Poezie reprezentativa!!! | |
| + moneda pentru fericire | Tudor Negoescu [26.Sep.03 16:42] |
| Ești un romantic incurabil ascuns în spatele unui fard postmodern! Am introdus moneda și am văzut fericirea! Asta mi s-a întîmplat cu ani în urmă cînd, adolescent fiind, am fost cu niște prieteni mai mari "la țigănci". M-ai cam prins acum pe picior greșit, doctore! Tocmai am fost diagnosticat pe site că sufăr de paranoia și, ca atare, acum încercam să descifrez ce culoare au ochii disperării și s-o acuz și pe ea de trădare. Sint un pierzător cu vocație, un premiant al ratării. Chiar așa mi-am numit o carte de versuri, fără viitor: "Premianții ratării". Se vede că titlul e dat de o persoană cu probleme de adaptare! | |
| = centru | Ovidiu Mihai Ionel [18.Jan.05 23:19] |
| nu ma pricep la comentarii, stiluri de scriere. Nu spun decat atat, frumoasa poezia si la obiect! Stii ce vrei cand scrii, si tintesti intotdeauna in centru! | |