| + Alb...intr-adevar, savuros !!! | Silvia CALOIANU [13.Sep.03 21:34] |
| Cred ca, in graba, ai comis nu numai niste greseli de tastare, dar si niste "floricele de stil"...daca vrei sa tii cont, iata ce am depistat: 1."deși atingerile il (?) dovedeau călâi (?)" 2."durerea în (?) năpădi simțurile" 3."durerea spasmodiCÃ CU o voință pe care nu știa s-o fi mai avut vreodată." 4."Expira calm, coneput(?)" 5."iar celălalt seridiCA CA un vârf" 6."părea o brânză moale de plastelină" (nu-mi pare reusita comparatia) In rest, in rest...Poate ca trebuia sa incep cu asa ceva: m-a impresionat foarte mult!!! (Mi-a trezit curiozitatea si pentru o cartulie necitita, cu titlul "Cubul de zahar", semnata de Nicolae Popa din Chisinau, pe care...nu am deschis-o niciodata...se pare, din ziua lansarii...) As vrea sa-ti patrunda "albul" si alti cititori: merita! E...savuros! :) | |
| = dap | Vlad Gandila [13.Sep.03 21:47] |
| Da, prima data l-am scris fara caractere romanesti, si pe urma am luat fiecare cuvant si i-am pus ă-uri si celelalte romanisme...corectez imediat | |
| = cutia pandorei | Corina Gavrila [05.Oct.03 10:59] |
| Vlad, mi-a placut mult ce am citit mai sus. Toate cuvintele tale as putea sa le pun intr-o singura senzatie: nasterea unui copil, mai precis primele lui secunde din viata. Mie asta mi-a transmis. La un moment dat am crezut ca ma insel, dar sfarsitul m-a facut sa-mi dau seama ca nu ma insel : "Zahar tos" este primul "obiect" pamantean din descrierea ta, "gustati paradisul" - iluzia unei lumi perfecte. De altfel textul este plin de simboluri, albul, cubul, primul miros, primul sunet. Sau poate ca ma insel... | |
| = Miraculoasa priveliste in interiorul unui Cub de zahar. | Nic. Pop [14.Oct.03 23:47] |
| Nemaipomenit! Suferi si tu, ca autor, de aceeasi boala, de care au sufera Tatuca Lazar, Sava, Orest, Pan Mysliwschi, Friguroasa si toti ceilaliti din romanul Cubul de zahar (ed.I,1991). Toti sunteti bolnavi de perfectiune. Cautati dulceata vietii, regasind-o in albul imaculat si cristalin al acestei minunatii care este Cubul de zahar. In roman Cubul dispare cu umbrele lui halucinante odata cu autorul si era firesc sa fie regasit de cineva in cu totul alt punc al Pamantului. Felicitari! | |
| = completare | Vlad Gandila [16.Nov.03 21:59] |
| Multumesc pentru comentarii. Am modificat sfarsitul, sper sa aiba alt inteles, mai aproape de cel pe care il vizualizasem initial. Fapt divers: pliculetul de zahar exista in realitate. | |
| = albatros | miha maxim [08.Jul.04 12:36] |
| zahăr pe tava albă venind de undeva din viitor eul dormit, mult. învățat să creeze vorbirea, sunetul. de cine? nu știa cine este Dumnezeu. omul într-o lumină adevărată. omul pur, nou, abia născut între propriile sale gânduri. ca o bucată de zahăr. | |
| = text | Vlad Gândilă [13.Oct.04 19:10] |
| Cand am inceput sa scriu, planul initial era ca omul/oama din text sa reprezinte o metafora pentru agnosticism. De asta nu stie nimic si totul in jur este alb, pentru ca atunci cand adopti agonsticismul refuzi, intr-un fel, sa vrei sa mai stii. Sau cel putin incerci. Albul este frica de cunoastere care a ajuns sa reprezinte o lume in sine, fara inceput si, evident, fara istorie. Citez din Ada Milea: "Vaca paste si nu stie ce paste/ Vaca naste si nu stie ce naste". Albul nu e savuros (sau cel putin nu asa am intentionat sa fie perceput), dimpotriva. Albul e lumea stagnarii. El exista fara sa fie perceput ca atare. Personajul s-a obisnuit de mult cu el si a uitat ca exista. Cubul are atat rol de sarpe biblic (in cazul de fata misionar al crestinismului) cat si de Moby Dick, albul terifiant. Ideea principala a textului e redescoperirea curiozitatii si implicit a cunoasterii ca filosofie de viata. Evident, poate fi interpretat cu totul diferit. Fiecare dintre voi ati vazut altceva. | |
| = alb | Mihaela Maxim [14.Oct.04 11:06] |
| albul ca punct de pornire, ceata cunoasterii. este intuitia botezului, daca vrei, dar si acel indefinit în care ne întoarcem ori de câte ori avem nevoie de echilibru, de purificare, pentru a începe o nouă creație. Albul ca pânza unui nou viitor, în care inviți, în liniște, actorii imaginației să-și nască lumea. Astfel albul este și nimic, și tot, așa cum și tăcerea poate fi lipsa oricărui sunet, sau adevărul suprem în echilibru. așa cum dimineașa este un moment al zilei, albul își are ciclicitatea sa în actul creației. merci. | |