Comentariile membrilor:

=  Comparații necesare	Anton Potche [11.Jan.04 21:13]
Fiecare parlament croiește legile statului său ținând cont mai ales de cultura și tradițiile propriului popor. Datorită procesului de unificare a Europei făcătorii de legi ar fi bine îndrumați să-și arunce privirile și în legislațiile sau uzanțele din diferitele sfere ale vieții publice ale altor țări. Nu cu scopul de a copia, ci mai degrabă pentru a adapta societății românești experiențele unor democrații mai vechi, ar trebui să existe o curiozitate permanentă și în România pentru fenomenele culturale dincolo de granițele țării. Iată o privire foarte sumară în viața culturală din Germania. 1.) Discuția despre cultura în multitudinea ei incomensurabilă se bucură în țara lui Goethe și Beethoven, dar și a lui Hitler, de o prezență constantă. Mai contradictoriu decurg dezbaterile despre fenomenul cultural întotdeauna atunci când situațiile financiare ale primăriilor devin precare. O astfel de situație traversează Germania la ora actuală. Din când în când nemții sânt în stare să se certe până în cele mai înalte cercuri politice pe teme religios-ideologice. Are o învățătoare de etnie turcă și de credință islamică dreptul de a purta patic în timpul serviciului școlar sau nu? Neutralitatea absolută a politicii în domeniile culturale va rămâne deci o cerință plauzibilă, dar și utopică. 2.) Germania nu are un minister pentru cultură, ci doar un Delegat al Guvernului Federal pentru Cultură și Medii. Acest ministru de stat conduce o instanță federală cu 190 de angajați. Sarcinile instanței se rezumă la promovarea de proiecte culturale naționale (deci supraregionale), modernizarea permanentă a legislației pentru asiguarea unei vieți culturale și asigurarea unui peisaj medial liber și pluralistic. 3.) Investițiile cele mai mari sunt la ora actuală destinate unor realizări culturale în fosta capitală germană Bonn, 150 milioane de EURO până în anul 2010, și în actuala capitală Berlin, cu 300 milioane de EURO anual. 4.) Multe alte investiții ale ministrului de stat pentru cultură (cum e denumit în presă) sunt detailat publicate pe o pagină-web a Guvernului Federal. 5.) Mai mult de zece ani s-a discutat acerb despre ridicarea unui monument în amintirea evreilor omorâți de naziștii. Până și involvarea unei firme, aleasă pentru lucrări la acest monument, în crimele holocaustului a fost discutată pe larg în mass-mediile germane. 6.) La 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare o nouă lege pentru promovarea filmului german. Se speră într-o revigurare a filmului autohton care la ora actuală acoperă doar 18% din ofertele telecinematografelor germane. 7.) Numărul celor care se simt dezavantajați de modalitățile de distribuire a fondurilor pentru cultură este mare și în Germania. Printre ei se numără și organizațiile șvabilor bănățeni și sașilor transilvăneni. Lor guvernul Schröder le-a tăiat toate fondurile culturale. 8.) Multe instituții de profil diferit cooperează cu succes în sponsorizarea unor activități culturale cu actori de faimă mondială. Un exemplu din multe: firma producătoare de mașini AUDI cu sediul principal la Ingolstadt și RADIO BAYERN din München organizează anual un festival de muzică clasică și modernă (rock, pop, jaz etc) care se desfășoară de-a lungul a patru luni de vară. 9.) Protejarea patrimoniului german de pe întinsul întregii țări cade în sarcina landurilor (județelor) și comunelor (orașe și sate). Aici se includ și bibliotecile comunale. 10.) München este orașul cu cele mai multe edituri din lume, în timp ce Frankfurt am Main găzduiește anual cel mai mare târg de carte de pe mapamont. În Germania apar ani de ani între 80 și 90 milioane de cărți numai din domeniul beletristicii. Cine să le citească? Generația tânără venerează de zi ce trece mai mult internetul. Corespunzător sună și de ani de zile bilanțurile economice nu prea îmbucurătoare ale librarilor germani. Și totuși, cartea trăiește conform zicalei germane : „Todgesagte leben länger“ (Cei cărora li s-a prezis moartea trăiesc mai mult.)
=  Pardon!	Anton Potche [11.Jan.04 23:17]
Și bunica mea purta în satul ei bănățean-șvăbesc o viață întreagă un batic sau o basma și nicidecum un „patic“, cum o poartă femeia turcă din comentariul de mai sus. Dar așa cum problema ei (a învățătoarei) nu este doar o basnă germană, vrea să poarte și ea doar un „batic“.
=  !	Raluca Sturzu [04.Apr.04 00:52]
Vorbesc toti de marile merite ale invatamantului romanesc. Ma intreb care sunt alea din moment ce chiar si in marile colegii nationale nu se invata mare lucru din multe-prea multe motive. Eu remarc doar o chestiune, de restul sunt prea satula, mai ales ca inca sunt inca eleva de liceu si trebuie sa suport: varsta profesorilor e invers proportionala cu implicarea. Cu oamenii tineri, cu aceia care vor trai in viitor si nu in trecut, trebuie sa lucreze tot oameni tineri, deschisi, lipsiti de frustrarile acestei ocupatii. Asta se realizeaza mai greu, raman in invatamant, ca si in alte sfere sociale, tot 'oamenii vechi in haine noi'. Iar noi trebuie sa rabdam cu ideile agatate de gat, blazati inca din adolescenta, plictisiti, obligati sa ne alegem profesiile in functie de beneficii, spagi, mode ... Cum poti sa creezi o viitoare cultura din oameni buni la toate si la nimic? Dar asta e democratia de import american, oamenii au ceea ce merita, un drept la exprimare, exprimare a imbecililor, a masei. Si primesc ceea ce merita, lucrul maret in care investesc cu atata fanatism populist: non-valoarea. Bine-bine, multi dintre voi au plecat din tara, dar pe mine, pe multi dintre noi, nesodomizati inca de 'jemenfich'-ismul fata de noi insine, ne asteapta inca alti ani de 'invatamant', adica de umilinta, ne asteapta strazile aglomerate de atata duhnitoare primitivitate, ne asteapta alte nopti de insomnie, cand stai si te intrebi daca nu cumva esti idiotul care a aspirat la cine stie ce conditie colosala, cand stai si te omori pe tine pentru altii, pe tine pentru notiunea aia de viitor in care ti-ai pus sperantele intregii vieti si care seamana tot mai mult cu o ruina ... Born Stubborn! Nu am chef sa o sterg englezeste, am sa raman in tara asta de rinoceri incolori si multicolori in acelasi timp, dar cer dreptul la tinerete, n-am chef sa traiesc epava printre epave. Iar daca nimeni nu misca un deget, atunci sa nu obiecteze nimeni cand ne vom lua noi dreptul de a fi tineri!