| = ce...de ce? | Vasile Munteanu [10.Mar.04 11:06] |
| În primul rând, „bine te-am găsit”. În al doilea rând, dacă tot „am văzut lumină... am intrat”. De aici încolo sper să pierd rândul... dacă nu deranjez, dacă deranjez... Așa cum îmi „apare” mie aceast autointerogatoriu, el este o nevoie aș putea spune organică - sub vălul unei „copilării” esențiale a întrebării ca metodă - de a reveni și de a adânci continuu analiza, prin care, inofensiv până la intuițe să se evidențieze o fecundă diversitate de articulații a dualismelor abordate. Este „jocul” unui suprasensibil care descoperă descoperindu-se, care apropie îndepărtându-se, care desface pentru a lega. Și mai important decât toate nu este „ce întreb” sau „ce răspund”, nici măcar „ce sunt întrebat” sau „ce mi se răspunde”, ci marea întrebare, în opinia mea, este: DE CE MÃ ÎNTREB? Care este esența acestui organism viu care este „întrebarea” și care face posibil ca EU să mă întreb? Din păcate sau din fericire, la această întrebare nu aș putea răspunde. Cine crede că poate e un îndrăgostit de sine, un Narcis de circumstanță. Oricum răspunsul ar fi premisa unei alte întrebări (regresia la infint). Cert este că există „Prima Întrebare” și „Primul Întrebător”, iar întrebarea este rodul imperfecțiunii, Perfectul fiind sieși întrebare și răspuns. Îți doresc, Mae, să te „răspunzi” în întrebare, atingând perfecțiunea. din „lumea celor care nu cuvântă”, | |
| = teddy | Mae Stanescu [10.Mar.04 18:11] |
| ce sa zic...in primul rand "bine ai venit" si daca tot ai venit mai vino chiar daca m-oi deranja(vreodata) ca poate imi va prinde bine! mai cuget inca la talmacire; si in alta ordine de idei , esti deja printre cei care ii citesc cu interes si revin, era chiar un dialog real cu fetita mea, vroiam sa vad cata imaginatie are si am ramas surprinsa... multumesc, teddy. | |
| = dialog și supra-dialog | Vasile Munteanu [10.Mar.04 19:14] |
| Să-ți trăiască! te rog să mă crezi că, în ciuda faptului că nu am avut o confirmare „oficială” nu am crezut nici o clipă că, „formal”,nu ar fi vorba despre așa ceva. Dar, nu era „maieutica” un astfel de dialog, vorba celui care o folosea, de la „simple la complexe, de la cele știute la cele neștiute”? Ce mă preocupa, deocamdată - că „ce se naște din pisică...” - este „dialogul” din spatele dialogului, adică „rezonanța” pe care o capătă într-un „adult” problema izvorâtă din cea mai pură intuiție. Că vorba ceea: „Nu se știe niciodată cine dă și cine primește!” Cât despre surpindere, să rămâi surprinsă dacă ai să vezi că nu are imaginație - că, dacă nici „copiii copiilor copiilor” poeților n-au imaginație, apăi neamul ăsta nu mai, vorba lui Blaga, nici o „zare”! Mulțumesc pentru că nu te-am deranjat (deocamdată), | |