| = Temelia eului | Codrina Verdes [18.Apr.04 14:54] |
| Ai parcurs un minunat periplu prin euri. Singura intrebare pe care nu ti-ai adresat-o ar fi : "nu cumva sunt toate acestea la un loc ?". Raspunsul e lesne de-nteles, altfel nu se poate. Sa ne citim cu bine ! | |
| = Multiplicare | Adrian Munteanu [18.Apr.04 15:14] |
| Codrina, Într-adevăr sunt la un loc, dar numai formal, în variantă didactică. În realitate, zbaterea existențială este inevitabilă, dureroasă și continuă, iar noi ne multiplicăm la infinit. N-am reușit încă, înafara inițiaților, să găsim o cale de simplificare. | |
| = oglinzi | Elia David [18.Apr.04 15:45] |
| Mi-a placut. Aproape ca nici nu mai avem loc/timp de odihna in noi insine. Asta mi-a sugerat. Labirint de oglinzi. Infruntare continua. | |
| = "să cobor adânc, spre temelie," | Farcău Pavel [18.Apr.04 16:42] |
| Nu știu dacă scopul(meu) ar fi acela de-a ajunge, la esență, "spre temelie" după cum spuneți d-le Adrian, și asta pentru că nu există nimic în jurul nostru care să poarte marca statorniciei, totul e o mare mocirlă de nisipuri mișcătoare, prin care încercăm să răzbatem, or acest lucru nu se poate face decît avînd piele de cameleon, trebuie să învățăm să ne purtăm măștile cît mai natural cu putință, sau să...... oricum, vă invit peste cîteva zile să vedeți(să citiți) și viziunea mea despre acestă luptă a măștilor, poezia se va intitula "felicific calcus", și eu sper că ea va reprezenta esența a tot ceea ce am pus pe acest site, și nu numai... dar va mai dura puțin...nu foarte mult... vă mulțumesc pentru aceste versuri...sper că nu sunt singurul... pe mîine, sănătoși și-n putere | |
| = Competiție. | Adrian Munteanu [18.Apr.04 17:26] |
| Paul, Am aflat deja ce pregătești și nu voi lipsi de la întâlnire. În privința numărului celor care citesc, am vaga impresie că în ultima vreme scriem doar pentru noi, cei câțiva care se mai ostenesc să-i citească și pe cei de la care nu pot avea nici un avantaj " înstelat ". Nu că ar conta, dar despre seriozitatea acestei structuri încep să am motive de îndoială. În ce mă privește, am mai spus-o , singura competiție în care am intrat este aceea cu mine însumi. De aceea, le place sau nu le place unora, eu voi scrie în continuare. Singura soluție de a-mi închide gura este să mă scoată de pe site. Motive se găsesc, numai să vrei. | |
| = Adriane...:) | Florin Andor [18.Apr.04 22:56] |
| ... eu, cel tăcut, navighez pe o lespede împotriva singurătății, te citesc și îți descopăr pământurile ivite din senin când lumea e doar un fel de-a spune iar oamenii suficient spațiu pentru uitare ... de vei lupta sau nu asta nu știu, doar că vei mai scrie pentru tine până nu vei mai tresări la lumină sau zvon ... textele tale sunt toate acele ferestre cu geamuri înspre tărm care așteaptă briza ... plăcut esențele, ritmul, muzicalitatea, rotundul ... la bună vedere :) | |
| = puternic | Vasile Munteanu [19.Apr.04 11:00] |
| Plin de forță este cel voinic, de temut este cel inteligent, dar cu adevărat puternic este este numai acela care se înfinge pe sine. Prea sincere versurile tale, ca o mărturisire, ca să îmi permit o analiză. Cu prețuirea „celor care se citesc”, | |
| = cu prietenie | serban georgescu [19.Apr.04 12:50] |
| Asta da, jos palaria. Totusi, sa acceptam ca nu in fiecare zi e duminica. Ar fi interesat de stiut ce te-a facut sa spui la un moment dat (citez din memorie) - "afurisit sa fiu de n-oi scrie un sonet pe zi" - sau ceva asemanator; oricum chestia cu afurisenia e sigura. Nu inteleg si n-am sa inteleg niciodata ce are competitia cu poezia, cursa asta - "am publicat sonetul 31, ma gandesc la 32, incep sa am niste presimtiri pentru 33 si apoi, aoleu, trece ziua si nu mi-am scris sonetul..." Cu cine te intreci? Cu ambitiosul, cu orgoliosul, cu brutalul, cu resemnatul....? Poate ca genialul nu da doi bani pe toti acestia... Cu prietenie, Serban | |
| = Succes in continuare | Adrian Erbiceanu [20.Apr.04 02:55] |
| Domnule Munteanu, Al.O.Teodoreanu, in Postfata la volumul de SONETE al lui Mihai Codreanu, scria: "...oricare va fi savantul insarcinat cu redactarea articolului Sonetul romanesc, veri-neveri, el nu-l va putea incepe altfel decat insemnand dupa scripturi: La inceput a fost Mihai Codreanu." (1957) Eu imi permit sa adaug: "...iar cel care a readus SONETUL la viata este Adrian Munteanu." Succes in continuare! | |
| = Ritmul vieții | Adrian Munteanu [20.Apr.04 17:32] |
| Șerban, Iartă-mă că răspund târziu. N-am calculator și mă descurc cum pot, printre picături. Răspunsul meu la întrebare este următorul : foarte târziu am învățat să prețuiesc timpul. Timpul care nu se mai întoarce, care dărâmă, care ucide. Sunt terorizat de trecerea lui atunci cand nu reușesc să fac ceva de care să fiu mulțumit. Lupta mea cu timpul care mă apasă tot mai puțin binevoitor e continuă. De aceea mi-am impus acest ritm de la care nu mă voi abate. Nu lupt cu orgoliosul, cu ambițiosul ( cred că am reușit să mă educ ca aceste euri să nu-mi mai stea pe aproape ). Lupt, pur și simplu cu mine, cu limitele mele. Iar de ele sunt conștient. Măcar dacă ți-aș spune că o prăpădită de afecțiune cardiacă mă obligă ca, peste un timp, să-mi fac o operație pe cord deschis. Înțelegi că, în acestă situație, imi trec mai multe lucruri prin cap și timpul are pentru mine o conotație specială. Să-ți mai spun doar că nu sunt stresat de ziua care trece, chiar dacă, prin absurd ( și acest lucru nu s-a întâmplat ) n-aș putea să lucrez într-o zi. La această oră am peste 120 de sotete terminate, așa că mi-aș putea permite și un respiro. Numai că eu nu am de gând să slăbesc ritmul. S-ar putea ca el să mă țină în viață. | |
| = Ambiții | Adrian Munteanu [20.Apr.04 17:58] |
| Adrian, Prea mare onoarea. Recunosc că Mihai Codreanu înseamnă pentru mine un model și este unul dintre cei datorită creației cărora m-am așternut eu la lucru. Am ascunsa ( iată că acum nu mai e așa ascunsă) intenție de a încerca o revitalizare a speciei, pornind de la convingerea că nimic nu este perimat ca formă. Perimat poate fi numai stilul. Mai cred , de asemenea, că trebuie să încercăm, printre altele, și o revenire la noțiunea fundamentală de poezie. Poate că în zilele noastre nu este lipsită de sens ambiția de a plusa puțin pe latura muzicalității și a ritmului ( interior sau explicit ) elemente prea adesea aruncate în lada noțiunilor perimate, dar în absența cărora suntem ceea ce suntem, ne purtăm așa cum ne purtăm, devenim ceea ce devenim. Cu aceste ambiții în față, rămîne să văd și dacă am puterea necesară. Eu mă voi strădui. | |
| = Fără domnule, jos domnii ! | Adrian Munteanu [20.Apr.04 18:00] |
| Tuturor, Și să nu-mi mai spuneți domnule ! Nutresc speranța că nu plusez prea mult dacă mă iluzionez că m-ați putea considera un coleg ( de suferință și de bucurie ). | |
| = Da | Daniel Dinescu [20.Apr.04 18:12] |
| Esti, Adriane, si mai presus de toate scrii foarte fain! Cu respect si scuze ca nu las urme de fiecare data, Daniel | |
| = Timp furat | Adrian Munteanu [21.Apr.04 09:28] |
| Daniel, Urma lasata macar odata nu se sterge. Uneori ma mir ca ziua are numai 24 de ore, trezindu-ma ca am facut mai mult decat ma asteptam. In aceasta situatie ne impartim fiecare cum putem frantura de clipa ramasa. Cand o daruiesti cuiva,fie si din cand in cand, eu ii simt valoarea si greutatea. | |