| = "...hârdăul cu obiecte" | Farcău Pavel [24.Apr.04 16:28] |
| "Rămân cum sunt, hârdăul cu obiecte,", foarte reușită sintagma pentru că "hîrdăul" e un concept vag, dar care poate fi perceput și ca o "groapă de gunoi", în care se aruncă toate obiectele stricate...cred că acest vers are legătură cu versurile "Dar de-nțeleg că sunt numai mașină, Din clipa-aceea mă transform în om.", omul rătăcind în acel hîrdău amăgit de toate acele credințe, el însuși hîrdău al amintirilor sale, amintiri stocate ca o rugăciune pe o foaie de hîrtie (de ex. fotografia), dar printre care, el, nu se mai regăsește - spectator "prin cosmice traiecte", trăind cu frica în oasele-i de "mașină", la adăpost de orice gînd subtil,...pentru ca în ultimele 3 versuri, să avem de-a face cu o eventuală tentativă de re-venire în lumină.... dragă Adrian, așa am perceput eu aceste versuri... vă re - citesc eu mîine...nu ne mai re - citim, pentru că eu fac o pauză, nu am să mai pun pe site o vreme poezii, am început cu examenele, cu licența...dar voi fi aproape de versurile d-voastă cu stimă același Paul | |
| = Studentie | Adrian Munteanu [24.Apr.04 17:14] |
| Paul, Toate lucrurile se fac la timpul lor. Multumesc ca nu ma uiti . Acum vezi-ti de lucrurile tale atat de importante si necesare. Slava Domnului, mai avem vreme sa ne citim si sa ne comentam, domnule absolvent. Felicitari. E un moment important si necesar in viata. Sa-l treci cu bine si cu sperante. Pe curand | |
| = stefan | petrea stefan [24.Apr.04 19:19] |
| ce pot spune... ca un zamislitor de sonete ce ma aflu nu pot decat sa admir usurinta cu care transformi o poezie cu forma fixa, declarata clasica, intr-o minune postmodernista. cu cele mai vii respecte pentru o lectura sublima, stefan | |
| = Riscuri | Adrian Munteanu [25.Apr.04 15:55] |
| Petre( cred că e mai simplu să spun așa ), Ce pot adăuga , dincolo de mulțumiri pentru apreciere? Când am pornit la drum știam că îmi asum niște riscuri, deoarece nu puțini sunt cei care cred că poezia contemporană înseamnă numai disoluția cuvintelor. Așa și este. Unii mă pișcă din când în când, refuzând din start varianta unui text care își are sorgintea în epoci trecute, fără să vrea să înțeleagă faptul că nu forma ar putea să fie una perimată , ci capacitatea autorului de a o apropia de contemporaneitate. Chiar nemărturisit, eu încerc să fac tocmai ceea ce spuneai tu : transformarea. Dacă reușesc, e mare lucru. Dacă uneori mai apare disimulată senzația de extragere de la naftalină este probabil din neputunța mea de a depăși întotdeauna anumite bariere apriori impuse. Încerc să mă perfecționez pe pacurs și nu voi dezerta niciodată. Aceasta este ceea ce mi-am impus și voi respecta, ca un rost al existenței mele, ca o încercare de a lăsa un semn. Tot pe parcursul lucrului la aceste texte am înțeles că această formă impusă de poezie îți cere o anume experiență de viață. De aceea m-am apucat relativ târziu de sonete. Acum însă, pentru mine , nu mai este cale de întoarcere. Spor la lucru și să ne citim pe curând. In primul rând eu promit. | |
| = fara tagada | petrea stefan [28.Apr.04 19:23] |
| ai mare dreptate spunand ca sonetul in sine presupune experienta de viata. insa in lipsa muncii si a talentului aceasta paleste. la tine se vad amandoua, fara tagada. | |