Comentariile membrilor:

 =  .
Maduta Florin
[22.Jul.04 12:42]
Imi place, mai ales tonul. In al doilea paragraf insa aglomerezi sintagme uzate: "o bijuterie arhitectonică ce poate fi admirată și astăzi", "femeie absolut remarcabila","îngrămădite ca într-un depozit".

 =  Florin, exact de așa comentarii am nevoie
Ghinea Nouras Cristian
[22.Jul.04 13:12]
Florin, uite, exact de astfel de comentarii am nevoie, chestia cu "femeia absolut remarcabilă" este, evident, un loc comun (îl sesizasem și eu...), pentru celelalte două sintagme îți mulțumesc că mi-ai atras atenția. Prea concentrat ca să nu-mi împrăștii ideile, stau cu ochii țintă spre final și de obicei scap astfel de lucruri, care coboară valoarea ansamblului. O melodie frumoasă, întreruptă de vreo două-trei claxoane nelalocul lor, parcă nu mai e așa frumoasă, nu? Mă bucur că m-ai vizitat și te rog să mai revii cu astfel de observații pe text.

 =  Introspectie in universul infantil
Gelu Vlasin
[22.Jul.04 13:14]
Un fragment destul de reusit, o introspectie in fascinantul univers al copliariei, o expunere coerenta desi se mai poate lucra putin la nivel structural, insistand mai mult asupra personajelor.

 =  Gelu, am cedat chemării sirenelor...
Ghinea Nouras Cristian
[22.Jul.04 13:44]
Gelu, cineva îmi spunea, atunci când i-am citit în premieră absolută capitolul pe care ai avut bunăvoința să-l parcurgi: "Măi Cristi, nu-l lăsa așa, nu te grăbi, dă-i mai multă formă, fă o poveste de sine stătătoare, e păcat de subiect". Nu l-am ascultat și acum vii tu Gelu, și-i dai dreptate, iar eu stau și citesc comentariul tău și-mi lipesc palma de frunte, când mă gândesc câte ar mai fi fost de spus, lucruri stranii, interesante, irepetabile, unice în felul lor. Accept, cu regret, că ai dreptate. De ce cu regret? Pentru că textul de față, care îmi dau seama că putea fi cu siguranță mai bine lucrat, este deja sub tipar. "S-a deschis o fereastră la tipografie, vino repede cu discheta, băgăm imeiat cartea în lucru". Cine ar putea rezista unei astfel de chemări a sirenei?! Aș putea fi eu acela, dar... de data viitoare.
Rămân dator. Mai treci pe la mine.

 =  nimic nu e pierdut
Asta e părerea mea, Cristian, cu privire la regretele tale. Încă înainte de a citi comentariile, până să termin de lecturat textul, stiam ce-ti voi spune. Anume că “bucata asta“ o vei dezvolta mult mai mult, făcând din ea un roman. Ideea mi-au sugerat-o scrisorile si fotografiile pe care, copil, le tineai în mână, pricepând mai mult sau mai putin ce-i cu ele.
De când am citit titlul, am stiut ce m-asteaptă, adică ce găsesc aici, fraza îmi rămăsese în minte din primul tău text pe care l-am citit - “Toamna...“ si îmi aduc aminte că încă de atunci te rugasem că dezvolti. Ce-i drept, mă asteptam la mai mult (cantitativ vorbind), asa că la treabă! Ce dacă e sub tipar! Mai scrii una separat. Problem?
Să-ti mai spun ce mult mi-a plăcut?
“Asa se face că astăzi sunt împăcat – mi-am plătit în felul meu trecerile peste Podul de Fier, spre Palatul copilăriei,“. Ti-as sugera ca fraza asta să fie începutul romanului. De restul n-am grijă, te ocupi tu.

 =  Aventurile tipografice ale lui Stan Pățitul
Ghinea Nouras Cristian
[23.Jul.04 12:22]
Eram sigur ce-mi vei scrie, nu te-am ascultat nici pe tine, Loredana... N-am făcut bine, chestia cu tipografia nu este o justificare, dar totul mi se trage de la experiența de anul trecut, cu volumul "Timpul, astfel fragmentat", unde am adunat prozele scurte pe care le știi. Atunci, am amânat predarea textelor, obsedat de supra-supra-corecturi, re-re-aranjări de texte și apoi a trebuit să aștept... opt luni până să iasă de sub tipar. N-are rost să-ți spun aici de ce și cum, dar cred că reflexul ăsta m-a îndemnat să fiu așa prompt, de data asta. M-ar fi ajutat enorm și câteva zile libere de la serviciu, dar a fost imposibil...
Oricum, vreau să-ți trimit un exemplar din "Anii...". Adresa mea este [email protected]
PS Nu te grăbi cu "Destăinuirile", merge foarte bine. Merită să apară între coperți de carte, are atmosferă de roman veritabil.

 =  stai să lămurim
N-am înteles eu că ai înteles sau ce? Vorbeam de UN NOU ROMAN care să înceapă cu fraza aia. Văd că nu sufli o vorbă despre el, nici că da, nici că ba. Că te-ai grăbit, nu-i nici o problemă, în “Anii...“ apare atât cât apare, e OK, vei dezvolta separat, într-unul nou. Am folosit o mie de cuvinte ca să explic ceva ce cred că ai înteles, de fapt, dar te-ai făcut că nu. Ori eu sunt cea care nu pricepe? Uf, căldurile astea!
PS Multumesc pentru “atmosfera de roman veritabil“. M-am cam blocat o târă (cu scrisul), dar cred că voi continua. Si n-am să mă grăbesc. Promit.

+ Sa fie intr-un ceas bun!
Tudor Negoescu
[23.Jul.04 17:43]
O puternica forta evocatoare, demna de o cauza mai buna (o proza de intindere, un roman!).
Sa fie intr-un ceas bun!

+ Palatul Baroc
Virgil Titarenco
[23.Jul.04 20:58]
Cît n-aș vrea să vizitez palatul, să văd lavoarul austriac, și mobilele îmbătrînite și fotografiile, și mai ales podul. Sînt subiectiv, recunosc. Mi-ai adus aminte de filmul Sonnenstein (Raza de soare). Dacă nu l-ai văzut ți-l recomand. 4 generații de evrei la Budapeste. E genul de lectură și de atmosferă la care sînt foarte vulnerabil. Cu siguranță că poți porni de la acest text și scrie cel puțin o serie de pseudojurnal cu extemporalități și intertexte. Cristian, îți sînt recunoscător pentru lectură.

 =  .
Ioana Barac Grigore
[23.Jul.04 21:12]
foarte foarte bun textul. fara pata. lasa-l cum e (de cele mai multe ori, maibinele este dusmanul binelui).

felicitari

ioana

 =  Atâta lume bună, același îndemn
Ghinea Nouras Cristian
[26.Jul.04 14:54]
Domnule Negoescu, musai să fie măcar un mini-roman, dacă atâta lume bună de pe acest site îmi spune același lucru. Vă mulțumesc și pentru steluță, dar mai ales pentru comentariu, pentru comunicare și pentru prezența dv. constantă în pagina mea. La o grabnică revedere!

 =  Ave Vale, Virgil!
Ghinea Nouras Cristian
[10.Dec.18 14:27]
O, Virgil, ce surpriză plăcută! Și comentariul, și steluța. Eu am trimis și o ilustrație la acest text, o imagine realizată de un bun prieten al meu, designer și grafician (sper să apară, că eu nu pot s-o postez singur). Dacă spui că ai trecut prin Lugoj, în mod sigur îți vei aminti clădirea, este chiar în centru, pe malul Timișului.
Poate nu-ți mai ții minte, dar și tu m-ai încurajat să scriu acest text (mai știi când mă îndemnai să mai deschid, din când în când, cutia cu ilustrate vechi?)... Ca să "vezi" mai bine palatul ăsta, o să-ți mai spun că are la intrare o scară absolut spectaculoasă, care "îmbracă" din două părți, cu dantelăriile ei, un hol a la Hollywiood (sau a la Titanic?!) Pe pardoseală tronează inscripția latină AVE VALE, cu litere imense, din marmură sângerie. Sobele de teracotă sunt adevărate opere de artă, ca și vechile chiuvete PANAMA cu faianța împăienjenită, care rezistă și azi. Apoi, mai sunt intrândurile acelea stranii, luminatoare le zice, niște spații ciudate, delimitate de pereți ce stau să intre unul în altul, și cu o sticlă verzuie, care filtrează ciudat lumina de deasupra. Luminatoarele astea îmi păreau niște porți de comunicare cu lumi paralele...
Dar știi, Virgil, ce e mai interesant la clădirea asta? În ciuda mărimii sale, ea a fost proiectată pntru... o singură familie și o droaie de servitori, așa că pe palier era o singură bucătărie mare, o singură toaletă. Toți locatatrii de acolo împărțeau același spațiu somptuos-decadent, împărtășind însă și o EXPERIENȚÃ SOCIALÃ COMUNÃ. Asta ar fi de exploatat în viitor.
PS La lumea evreiască despre care vorbeai, îmi plac evocările cu străduțe ale meseriașilor și mici ateliere unde oamenii se întâlnesc și comenteză știrile zilei cu un umor aparte. Este un univers uman fermecător, dar care a început treptat-treptat să dispară. Păcat, acum suntem mai grăbiți, dar mai săraci sufletește.

 =  Dușmanul maibinelui...
Ghinea Nouras Cristian
[26.Jul.04 15:28]
Ioana, este inutil să-ți spun cât ești de binevenită; de fiecare dată știi să pui punctul pe "i" : maibinele este dușmanul binelui - iată ceva demn de reținut. Dar ce te faci cu acea gheară din suflet, care te face mereu nemulțumit de ce ai scris, ce te faci atunci când citești de zece ori un text și ți se pare când grozav, când penibil?! Ei bine, atunci vii tu și mă tragi de mânecă, amintindu-mi care este dușmanul binelui. Și pentru asta îți mulțumesc.

 =  iata si ilustratia textului
Radu Herinean
[27.Jul.04 19:08]
cu scuzele de rigoare pentru intarziere, am inclus in text si ilustratia. plasez acest comentariu si pentru a atrage atentia asupra textului in varianta ilustrata

 =  Radu, aș vrea să-ți trimit cartea
Ghinea Nouras Cristian
[28.Jul.04 11:28]
Radu, îți mulțumesc mult, cu scuzele de rigoare pentru insistență, dar nu eram sigur care e adresa cea mai nimerită. Graficianul și designerul de care îți vorbeam este un om foarte talentat, zic eu, dar suferă de o modestie exagerată. Aflând, cu stupoare, că nu are nici o expoziție la activ, i-am propus ca prima lui "expoziție" să fie în paginile cărții "Anii cinematografului" și astfel am ilustrat, la modul sugestiv, aproape fiecare capitol.
Apropo de carte, deoarece ea este născută, practic, pe Aonia.net, aș dori să-ți trimit un exemplar, evident nu pe adresa de acasă. Spune-mi unde, adresa de mail mi-o știi. Încă o dată, mulțumiri.

 =  particula kappa
Costel
[25.Aug.04 07:23]
Stil mai molcom, dar agreabil, cu puternica atmosfera ecvocatoare, am dat buzna pe pagina ta, calduros recomandata de Sorin Olariu si cand colo, chiar in introducerea textului, dau peste prietenul meu Laurentiu N(istorescu). Transmite-i salutari!
Da, am sa reiau textele tale din urma, am trecut anul acesta prin Logoj si la dus si la intors. mai asfaltati-l un pic.

 =  De două ori!
Carmen Botosaru
[10.Dec.04 16:54]
De două ori palat!
O dată, palatul copilăriei tale. Care ar fi putut fi orice (așa cum îți spuneam, o casă dărăpănată, de pământ). De două ori, pentru că e chiar un palat!
Mă întreb: dacă pentru tine, care ai ghicit strălucirea palatului din vremurile lui de glorie doar din poze, povești, rămășițe, umbre de personaje, duhul cănii de porțelan, totuși memoria minții și a sufletului a înregistrat cu atâta intensitate crâmpeiele unor vremuri apuse, așa încât azi te întorci spre ele, cum o fi fost oare pentru Lea? Ce frământări și amintiri clocoteau în ea și-o făceau să strige când și când, în noapte: „Înhamă caii, că mergem la Karlsbad!” Iar palatul copilăriei ei, care o fi fost și cum o fi arătat? În fața căror lucruri se va fi minunat ea, copilă fiind?

De două ori tristețe!
O dată, tristețea schimbărilor pe care le-a adus tăvălugul istoriei, schimbări care au transformat prințesa de odinioară într-un ‘dușman al poporului muncitor’. Și-a doua tristețe, cea existențială, cea care trimite timpul peste noi toți și, pe măsură ce trec anii, ne întoarcem mai abitir spre trecut, spre palatele copilăriei, spre Karlsbadul pe care fiecare l-am trăit cândva, în felul nostru.

Un text superb, plin de emoție. Iar desenul îl însoțește foarte bine.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !