poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6628 .



Imaginarul politic și jurnalistic al iudeo-comunismului. Participarea evreilor la mișcarea comunistă între mit și realitate.
articol [ Polemica ]
Extrase din "Raportul final al Comisiei Internaționale asupra Holocaustului în România" - Noiembrie 2004

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marlena ]

2005-04-24  |     | 



Image hosted by Photobucket.com
Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru pace, născut în România, Președintele Comisiei Internaționale


"O națiune, sau o persoană, poate găsi diverse modalități de a se confrunta cu propriul trecut dar nici una pentru a-l ignora"
(Elie Wiesel, Președintele Comisiei Internaționale, laureat al Premiului Nobel pentru pace, supraviețuitor al lagărelor de exterminare naziste, născut în România)



PROPAGANDA ANTISEMITÃ ȘI RETORICA OFICIALÃ DESPRE PRIMEJDIA IUDEO-BOLȘEVISMULUI. EVREII ROMÂNI ȘI COMUNISMUL ÎN PERIOADA 1938-1944

„Iudeo-bolșevismul”, una din temele centrale ale ideologiilor de tip fascist, plasează alianța dintre evrei și comuniști la originile mișcării comuniste (revoluției bolșevice), considerându-i pe evrei adevărații inspiratori și principalii responsabili ai subversiunii ordinii publice. Deși este o variantă a unei mai vechi viziuni polițiste a istoriei, complotul „iudeo-masonic” prefigurând-o, teoria complotului iudeo-bolșevic are o mult mai mare răspândire istorică și mai mari implicații politice. În istoria antisemitismului, tema a fost abordată din cel puțin trei unghiuri diferite și complementare : ca formulă epistemologică , structura cognitivă a gândirii preștiințifice („primitive”), hiperdeterministă („cauzalitatea diabolică ”, analizată de Léon Poliakov); în istoria propriu-zis politică , de studiile privind mișcările socialiste revoluționare, poziția lor față de antisemitism și de problema emancipării evreilor; în istoria socială a comunit ăților evreiești europene, privind efectele violenței fasciste și staliniste. Constanța diabolizării evreului considerat responsabil pentru orice criz ă socială indică forța de reproducere a unor stereotipuri arhaice care traversează epocile și limitele explicațiilor științifice neputincioase fa ță de asemenea fic ț iuni ideologice. Aceasta justifică o analiză deopotrivă istorică și transistorică , luând în considerare faptul că este vorba de avatarul unei teme mai vechi, care a cunoscut o serie de metamorfoze istorice. Þinând cont de literatura științifică existentă și de particularitățile perioadei 1938-1944 din istoria României, sunt necesare următoarele repere de studiu : din punct de vedere al istoriei politice, adeziunea unor reprezentanți ai minorității evreiești la mișcarea socialistă și muncitorească a fost una dintre modalitățile de integrare a acestei minorități în viața socială și politică a României și aspirațiilor ei de emancipare. Prin caracterul său multietnic, non-religios ateu, și internaționalist, mișcarea socialistă se situa în perioada interbelică în avangarda procesului de modernizare a României. Pe de alta parte, militanții de origine evreiască nu reprezentau din punct de vedere politic comunitatea lor de origine, organizată în alte structuri reprezentative, iar originea confesională era lipsită de semnificație într-un partid militant ateu.
Suprareprezentarea minorităților etnice în rândurile partidului comunist din acei ani constituia un efect direct al conflictelor de tip naționalist din România interbelică și a politicii de discriminare a minorităților. Este de menționat de asemenea faptul că , deși în general favorabili acordării de drepturi egale evreilor, nici socialiștii, nici comuniștii nu au evitat, în unele situații, preluarea unor stereotipuri antisemite, în special prin reprezentarea caricaturală a capitalismului și a burgheziei (figura simbolică a cămătarului evreu).

Din punctul de vedere al istoriei ideilor politice, teoriile privind existența unui complot mondial evreiesc (între care se înscrie și tema „iudeo-bolșevismului”) sunt produsul unei reprezentări diabolice a istoriei, rezultatul laicizării superstițiilor religioase (Karl Popper). „Cauzalitatea diabolică ” este un hiperdeterminism specific formelor de sociologie spontană , care atribuie în mod sistematic unui grup sau unor indivizi anume puterea de a provoca evenimente malefice, deoarece acestea le-ar fi profitabile.

Un argument major împotriva tezei complotului iudeo-bolșevic al evreilor este istoria socială profund neviolentă a comunităților evreiești europene de până la Holocaust. Contrar tezelor antisemite, atașamentul general al evreilor față de regimurile de tip democratic-burgheze se baza pe un dublu proces istoric, de asimilare și de mobilitate socială . Raportul evreilor față de violența care a dat naștere „mentalității fascist-staliniste” din anii 1930-1940 era, în Europa Centrală , a fost unul extrem de redus în comparație cu cel al altor comunități etno-religioase. Cultura tradițională nonviolentă a evreilor se datora de asemenea, în buna parte, excluderii lor pentru o perioadă istorică îndelungată de la instrucția militară , imposibilitatea unei cariere militare însemnând concomitent excluderea evreilor de la exercițiul ritualic al violenței familiar celorlalte grupuri etno-religioase europene.

”Iudeo-bolșevismul” în presa din timpul războiului

„Acțiunea de românizare sănătoasă a presei a dus la suspendarea a 30 de ziare fără valoare, din care 12 cotidiane și 18 periodice; 4 străine și 26 românești; la suprimarea a 171 de mici ziare nefolositoare, suprimându-se publicațiile obscene și risipa neîngăduită a publicațiilor.”(„Doi ani de guvernare a Mareșalului Antonescu. Expozeul d-lui prof. Mihai Antonescu la radio”, Viața, anul II, nr. 501, 10 septembrie 1942, p. 79). În locul acestora, Ministerul Propagandei înființează propriile sale publicații – «Cuvântul Mareșalului către săteni», «Basarabia», «Bucovina», «Transnistria», «Argeșul»,«Pentru Jertfitori», «Dacia Traian ă », «Soldatul», «Der Soldat», «Il Soldato» –, unde, se-nțelege, servitutea e totală .
Discursul politic unic nu se aude însă doar în aceste medii oficiale, ci și în ziarele și revistele aparent independente, în fapt oficioase, cu răspândire națională și definitorii pentru epocă : «Curentul», «Viața», «Universul», «Gândirea», «Convorbiri literare», «Vremea (Războiului)», chiar în «Revista Fundațiilor Regale», ș .a.m.d., pentru a nu le mai aminti pe cele precum «Porunca Vremii» sau «Sfarmă Piatră », ale căror vederi extremiste erau demult de notorietate. Asemenea premise duceau inevitabil spre cultul figurilor europene care întruchipau, prin politica lor, „noua direcție” a istoriei: Adolf Hitler, Mussolini, Salazar, Ion Antonescu ș .a.m.d.. Presa românească a timpului este plin ă nu numai de ditirambi la adresa acestora , dar și de punctele lor de vedere, de cuvântările și articolele lor, sau ale celor care-i secondau – Goebbels, Alfred Rosenberg, von Ribbentrop, Manfred von Killinger, contele Ciano etc. etc. –, reproduse adesea integral ori generos rezumate, mereu superlativ apreciate.

De la ”iudeo-democrație” la ”iudeo-comunism/iudeo-bolșevism”.

În exercițiul de demonizare a democrației, un argument deseori folosit era acela că această ordine politică înseamnă în esență „înscăunarea dominației străinilor, a jidanilor”, cum o spunea într-o conferin ță Traian Brăileanu, ministrul Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul „național-legionar”. În acest mod gândea, bunăoară , și Nichifor Crainic: „Dacă până mai ieri revendicările naționalismului românesc se lichidau în tragedie, faptul se datora puterii internaționale iudaice, grefate pe democrațiile occidentale, care exercitau o adevărată teroare asupra guvernelor țării. Eram, în chip învăluit, vasalii acestei iudeo-democrații, iar naționalismul românesc nimic nu putea realiza dincolo de voința ei”. Democrația și comunismul apăreau astfel, în viziunea multora, ca strâns nrudite, organic legate între ele: comunismul n-ar fi (fost) altceva decât ipostaza esențializată și/sau radicalizată a democrației. Punctul de vedere oficial nazist – bazat pe ceea ce Hitler numea „complotul iudeo-bolșevic” și „complotul între evrei ș i democrați, bolșevici ș i reacționari” împotriva națiunii germane – g ă sea astfel receptivitate și susținere în publicațiile românești care mai puteau apărea.

Teza ”iudeo-bolșevismului”.

Dacă teza „iudeo-democra ț iei” era afirmată cu oarece economie în presa românească a timpului, cea a „iudeo-comunismului” se dezvoltă cu mult mai multă vigoare și devine mult mai vizibilă , chiar dacă cele două
noțiuni rămân interschimbabile în multe contexte . Ultimatumul sovietic din iunie 1940, soldat cu pierderile teritoriale știute, și, un an mai târziu, intrarea României în război ală turi de Ax ă împotriva Uniunii Sovietice au fost momentele care au adus o bruscă intensificare și lățire a prezenței stereotipului „iudeo-bolșevic” în presa scrisă românească . Dacă reprezentarea evreimii ca infidelă și trădătoare în raport cu statul român avea deja vechime, măsurile punitive începute în ianuarie 1938 fiind astfel justificate, de-acum, după pierderile teritoriale din 1940, percepția mediatică – derivată din cea oficială – a minorităț ii evreiești cunoaște o nouă simplificare: propensiunea spre comunism este considerat ă definitorie pentru evrei. În discursul jurnalistic este adesea insinuată o legătură irezistibilă între Uniunea Sovietică și evreii din interiorul statului român, îndeosebi cei din Moldova, în consonan ță cu ceea ce credeau autorităț ile românești. Și aceasta pentru că multe cercuri mediatice considerau că regimul sovietic este ooperă prin excelen ță evreiască.
Pe scurt, reprezentarea mediatică , modelată mereu propagandistic, instituie frecvent un semn de egalitate între „evreu” și „comunist” sau „bolșevic”, operație pe care nimeni nu o pune în vreun fel la îndoială . E un moment în care „iudeo-comunismul” devenise o psihoză endemică , deopotrivă politică și mediatică .
„Numai trecând peste cadavrele judaismului și bolșevismului, omenirea își va găsi liniștea, propășirea și misiunea spirituală pe care i-a încredințat-o Providența”, scria Ilie Rădulescu, directorul de la «Porunca Vremii».

Participarea evreilor la mișcarea comunistă între mit și realitate

Apartenența, sprijinul, simpatia pentru un partid politic sau o organizație civică apropiată de un partid politic reprezintă un act individual, liber asumat. El este rezultatul combinării unor factori diverși dintre care amintim: stabilitatea economică și socială internă , specificul sistemului politic (deschiderea politică și civică ), conjunctura politică internațională , apartenența familială , nivelul educațional, cariera profesională , starea de religiozitate, apartenența la structuri comunitare sau civice, vârsta, rezidență etc. Prin urmare, în condițiile unui regim politic nedemocratic, care încurajează politici de discriminare etnică , rasială , persoane aparținând comunităților puternic discriminate vor dovedi o mai mare disponibilitate de a participa la acțiunile acelor partide politice sau organizații civice centrate pe lupta împotriva sistemului de putere și/sau a politicilor rasiale sau etnice pe care le pune în practică regimul politic. Asemenea reacții politice individuale nu se confundau cu reacția comunității etnice.
Așa cum arăta și sociologul Andrei Roth, în perioada interbelică a existat o suprareprezentare a evreilor în Partidul Comunist din România. Aceasta înseamnă că
ponderea lor era mai mare decât proporția pe care o reprezenta minoritatea evreiască , ca grup demografic, în ansamblul populației. „Cu toate astea, considera A. Roth, această suprareprezentare a evreilor în mișcarea comunistă nu înseamnă că majoritatea evreilor ar fi fost comuniști și nici că majoritatea comuniștilor ar fi fost evrei”.
Iudeo-comunismul a fost cu precădere un mesaj de propagandă menit să dezbine oamenii. El nu s-a născut pe baza evaluării statistice sau a forței politice a PCR în
societate. Pe de o parte membri PCR între 1938-1944 erau într-un număr foarte mic(astăzi se apreciază că la 23 august 1944 existau numai 1000 membri PCR), iar împreună cu simpatizanții, cei care făceau parte din asociații civice apropiate de PCR, totalizau circa 4 mii de persoane. Relația dintre mesajul politic și realitatea istorică este cea care poate oferi o explicație plauzibilă pentru înclinația unor cetățeni minoritari de a milita în partidul comunist. Adeziunea la PCR, a maghiarilor și a evreilor, se datorează și faptului că partidul avea în epocă un pronunțat caracter antifascist și o poziție clară (ideologic ș i pragmatic) în chestiunea naț ională , așa cum de altfel o probează și documentele pe care le prezentăm.
Atitudinea PCR în chestiunea minorităților era conformă cu tezele Internaționalei a III-a și prevedea, în mare, principiul autodeterminării popoarelor.

Concluzii

Aspectele analizate susțin ideea că „iudeo-bolșevismul” sau „iudeo-comunismul”, departe de a fi repere conceptuale pentru a clarifica și evalua geneza și transformările comunismului ca mișcare, partid sau putere politică în România, au reprezentat în epocă și sunt și astăzi expresii ale propagandei antisemite, totalitare și naționaliste. Cei doi termeni au ajuns instrumente banale în panoplia naționaliștilor șovini, prin care se urmărește deturnarea de la probleme reale, politice sau economice, spre un mental primitiv încorsetat de prejudecăț i etnice și rasiale. Activarea facilă a unor asemenea stări de spirit prin lozinci antisemite desprinse din strategia „țapului ispășitor”, incită iraționalitatea, dezbină oamenii. Singurul temei real pentru astfel de expresii este disponibilitatea mentalului individual sau colectiv de a reacționa la ele de o manieră previzibilă : anatemizarea și pedepsirea unei colectivităț i umane.
Apartenența unei persoane la o mișcare sau partid politic este un act de voință individuală la care concură situația istorică naț ională și internațională , mediul social și familial, educația fiecăruia, etc. Suprareprezentarea minoritarilor etnici în mișcările politice de stânga, în perioada interbelică , a fost influențată puternic de ascensiunea fascismului și a nazismului în Europa.
În timp ce studiile de impact și imagologie privind mitul iudeo-bolșevismului au un grad mai mare de accesibilitate, cele privind relațiile complexe dintre partide politice, instituții comunitare sau implicarea persoanelor și personalităților aparținând diferitelor comunități etnice în viața politică reprezintă un capitol puțin studiat până astăzi.

Textul integral poate fi citit aici

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!