Un istoric, un filozof și trei scriitori germani au primit premiul Nobel pentru literatură înaintea lui Thomas Mann, dar nici unul dintre ei (Theodor Mommsen, Rudolf Eucken, Paul Heyse, Gerhart Hauptmann, Carl Friedrich Georg Spitteler) nu a rămas atât de viu în memoria germanilor decât autorul romanului „Buddenbrooks”. Chiar pentru această lucrare monumentală, considerată ca punct de referință pentru romanul de societate (Gesellschaftsroman), Thomas Mann a fost decorat în anul 1929 cu cei mai mari laurii literari.

Totuși se pare că recepția operei sale nu a fost întotdeauna așa de îmbucurătoare (din punct de vedere cantitativ) ca în prezent. Papa criticii literare germane, Marcel Reich-Ranicki, a afirmat într-un eseu din anul 1973 că o renaștere Thomas Mann s-ar datora în primul rând unor impulsuri din afară, cum ar fi filmul lui Visconti „Tod in Venedig” (Moarte în Veneția) sau opera cu același titlu, compusă de Benjamin Britten.

Anul acesta s-au împlinit la 6 iunie 130 de ani de la nașterea marelui prozator german și la 12 august 50 de ani de la moartea sa. Filmul documentar „Die Manns”(2001, regie Heinrich Breloer, cu Armin Müller-Stahl în rolul lui Thomas Mann, Monika Bleibtreu interpretând-o pe Katia Mann) l-a readus nu numai pe Thomas Mann în atenția publicului larg german, ci pe toată familia Mann care a dăruit literaturii și pe Erika Mann, fiica cea mare a lui Thomas, scriitoare; Heinrich Mann, fratele lui Thomas, scriitor; și fiii Klaus și Golo Mann, tot scriitori.

Thomas Mann s-a născut la Lübeck, în nordul Germaniei. Tatăl său a fost negustor de cereale și senator, mama fiind de origine creolă. După moartea tatălui (1891) familia se stabilește în anul 1893 la München. Aici Thomas Mann ocupă un post de voluntar la o asociație de asigurări. La Lübeck obținuse doar o diplomă de școală medie.

La München Thomas Mann a audiat cursuri universitare de istorie, literatură, economie ș. a.. Tot în această perioadă se angajează ca redactor la revista SIMPLICISSIMUS.

În anul 1905 se căsătorește cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor münchenez dintr-o familie de savanți și bancheri. În 1933 Thomas Mann emigrează pe ruta Olanda, Belgia, Franța în Elveția, unde editează împreună cu K. Falke revista de exil MAß UND WERT (Măsură și valoare).Șase ani mai târziu familia Mann se stabilește în Statele Unite ale Americii. Thomas Mann va absolvi aici profesorate universitare la New Jersey și Pacific Palisades/California, obținând în 1944 cetățenia americană. Totuși se întoarce în anul 1952 în Elveția.

Thomas Mann este cel mai important prozator german al secolului XX. Criticii literari îi atribuie meritul de a fi lărgit posibilitățile de exprimare ale romanului de cultură (Bildungsroman) și ale romanului realist cu procedee ai fracturii ironice. A completat și formele de autoparodie ale romanului din timpul său, forme care nu mai erau la înălțimea temelor contemporane. Thomas Mann a fost de fapt un reprezentant al prozei psihologice.

Premiul Nobel i s-a decernat însă pentru un roman de familie. „Buddenbrooks” a fost terminat în anul 1900 (după alte izvoare 1901), deci este una din primele lucrări mai voluminoase a autorului. În acest roman de referință pentru literatura germană Thomas Mann descrie destrămarea unei familii de negustori din Lübeck și tematizează contradicția dintre cultura și viața burgheză. Cel mai tânăr membru al familiei, Hanno Buddenbrook, o fire cât se poate de firavă, cu înclinații vădit culturale dar și cu o coloratură metafizică, devine simbolul prăbușirii geniului într-o lume cu orientări predominant materiale.

„Și recunoștința lui Hanno pentru acest învățător, devotamentul său pentru călăuzirea lui a fost fără precedent. El, care în ciuda orelor de repetiție la școală clocea confuz și fără speranță peste tăblița sa de aritmetică, înțelegea la pian tot ce îi explica domnul Pfühl, înțelegea și înregistra așa cum se poate înregistra numai ceea ce îți aparține de când e lumea.” Și acest băiat nu a fost capabil să trăiască, anticipând prin moartea sa prematură ștergerea unei dinastii burgheze din mijlocul secolului al 19-lea.

Alte lucrări importante ale lui Thomas Mann sunt povestirile „Tonio Kröger” (1903) și „Der Tod in Venedig” – Moartea în Veneția (1912), romanele „Königliche Hoheit” – Maiestatea sa (1909), „Der Zauberberg” – Muntele vrăjit (1924), „Lotte in Weimar” – Lotte la Weimar (1939), „Doktor Faustus” (1947), „Der Erwählte” – Alesul (1951) și „Bekenntnis des Hochstaplers Felix Krull” – Mărturisirea escrocului Felix Krull (1954). Bibliografia marelui scriitor cuprinde și multe eseuri, cuvântări și scrisori.

Opera sa a fost în ultimii 50 de ani tălmăcită și răstălmăcită, ceea ce îi determină pe critici, eseiști, jurnaliști și biografi să se ocupe cu multă poftă (și de ceartă) de persoana Thomas Mann. O temă predilectă constituie la ora actuală în gazetele literare germane poziția prozatorului față de naziști.

Pe când istoricul Joachim Fest reproșează fraților Mann o atitudine prea nepolitică în timpul nazismului, întreabă Hermann Kurze, profesor pentru istoria nouă a literaturii germane la universitatea din Mainz, provocant: „Din 1921 până 1945 Thomas Mann a agitat necontenit în sute de articole, compuneri, cuvântări și emisiuni de radio împotriva lui Hitler. Cine oare a scris atât de timpuriu, atât de des și atât de mult contra naziștilor?”

Alții se ocupă de anumite detalii din scrierile lui Thomas Mann. Criticul literar Wolfgang Schneider îl numește un „parvenit al cunoașterii” și un „escroc spiritual” care „surprinde prin arta copierii superioare”. Cu toate că nu ar fi avut niciodată o diplomă de bacalaureat, „plesnesc operele sale cu cunoștințe speciale din medicină, egiptologie, muzicologie, astrofizică, economie națională sau psihologie”.

Relațiile lui Thomas Mann cu România au fost marcate probabil de sentimente contradictorii. În ediția jubiliară a ziarului german din Timișoara TEMESVARER ZEITUNG, care a apărut la 25 decembrie 1930 cu ocazia sărbătoririi a 80 de ani de la prima sa apariție, se poate citi un mesaj de felicitare, trimis de Thomas Mann din München. Scriitorul elogiază munca de informare obiectivă a ziarului care „a mijlocit și a comentat ca organ de gândire și simțământ de cultură germană pe perioada a aproape trei generații istoria contemporană” și îi transmite „urări cordiale pentru un viitor tot așa de fructuos și onorabil”.

La 1 februarie 1935 a apărut în același ziar un interviu al jurnalistei Gerti Náday cu Thomas Mann. Convorbirea a avut loc cu ocazia unei vizite a scriitorului la Budapesta. Întrebat despre planurile sale de călătorie, Thomas Mann a răspuns: „Prima călătorie mă duce în America. Dacă îmi este posibil, vreau să vizitez în curând frumoasa Românie, de a cărei interesantă capitală și calități peisagistice am auzit deja multe.”

Numai doi ani mai târziu purtătorul premiului Nobel se vede în situația de a trimite o scrisoare cu următorul text la Timișoara: „Cine a citit vreodată un rând de al meu și a luat într-un fel sau altul contact cu existența mea spirituală, știe că scrierile mele sunt o problemă de viață și crescute cu o oarecare necesitate organică din interiorul meu, și că nu sunt bărbatul care apelează în această privință la munca altor oameni. În special opera literară ‚Joseph’, cât a apărut din ea, este recunoscută de criticile literare a două continente drept o operă cu elemente noi, purtând ștampila unei anume personalități, așa că invinuirile de plagiat au generat uimire.” Scrisoarea a fost adresată avocatului Dr. József Kende.

Ce se întâmplase? Între anii 1933 și 1944 Thomas Mann a publicat cele patru romane ale ciclului „Joseph und seine Brüder” – Josef și frații săi - cu temă biblică. În 1929/1930 apăruse un poem în limba maghiară cu titlul „Visul lui Farao”. Autorul era originar din Lipova și se numea Aurel Păcurariu. Acesta a intentat un proces de plagiat împotriva lui Thomas Mann. Dr. Kende urma să reprezinte interesele autorului german din exilul elvețian la tribunalul din Timișoara. Procesul a fost însă „amânat fără termen”, cum a anunțat TEMESVARER ZEITUNG la 30 septembrie 1937. Presa de dreapta din România îl susținuse pe Păcurariu, în timp ce unele ziare din occident au subliniat caracterul politic al procesului.

Marcel Reich-Ranicki încearcă în eseul amintit mai sus să ne convingă în stilul său plin de temperament că nici Thomas Mann nu a fost mai mult decât un om cu calități și neajunsuri. A fost de exemplu foarte vanitos. De ce nu? Pe editorul său, Berman Fischer, l-a rugat odată să-i trimită numai acele recenzii ale operelor sale care nu-i „atacă nervii de stomac”. Mai ales narcismul bine cunoscut al lui Thomas Mann este savurat de mulți columniști.

Reich-Ranicki rezumă tocmai de aceea: „Pe când s-a făcut din Kafka un mister, Thomas Mann a devenit un monument. [...] Porunca cea mai mare pare a fi într-un caz demisterizarea și în celălalt demonumentalizarea.” Și Günter Grass, purtătorul premiului Nobel pe anul 1999, e de părere că Thomas Mann nu merită o „slăvire în formă exagerată”.

Un lucru aproape imposibil, fiindcă între timp prezintă un interes deosebit și se poate vinde cu profit aproape tot ce avea vreodată legături mai mult sau mai puțin directe cu scriitorul german. Soții Inge și Walter Jens, filologi renumiți, au scris acum doi ani biografia „Frau Thomas Mann” - Doamna Thomas Mann. Cartea s-a bucurat de un succes uluitor. Peste 300.000 de cititori vroiau s-o cunoască pe Katia Mann, născută Pringsheim. Acum au ocazia s-o cunoască și pe soacra lui Thomas Mann. Aceeași pereche de filologi a prezentat de curând lucrarea biografică „Katias Mutter” - Mama Katiei. Cartea a fost recenzată deja de mai multe ziare și reviste importante și a început să urce în listele bestsellerelor.

Dacă plecăm de la considerentul că un "Hochstapler" are după simțul neamțului o reputație mult mai simpatică decât escrocul la români, deci e un fel de boem simpatic, atunci am putea lega chiar o legătură inedită a lui Thomas Mann cu șmechereala românească. Primele notițe pentru „Felix Krull” datează din anul 1905. Din ele se știe că Mann a citit în acest an memoriile escrocului sau boemului George Manolescu. Despre acest Manolescu (cel puțin după nume, român) autorul multor scenarii de filme, János Székely (1901 – 1958), a scris mai târziu o nuvelă care a servit ca izvor pentru scenariul filmului „Manolescu – der König der Hochstapler” - Manolescu – regele escrocilor. Acest film din anul 1929 s-a bucurat în Germania de un succes deosebit.

Specialiștii în materie sunt convinși că figura „simpatică” a impostorului Manolescu l-a impresionat plăcut pe Thomas Mann și ceva din figura acestuia se află și în caracterul lui Felix Krull, personajul principal al celui mai important roman de pungășie (Schelmenroman) din literatura germană. Unii susțini chiar că romanul „Bekenntnis des Hochstaplers Felix Krull” – Mărturisirea escrocului Felix Krull ar fi o autobiografie camuflată a lui Thomas Mann, în care acesta și-ar fi realizat prin mijloacele narațiunii multe vise și dorințe care în viața reală i-au rămas neîmplinite. Thomas Mann a lucrat la acest roman aproape 50 de ani. Postul de radio berlinez DEUTSCHLANDRADIO KULTUR a prezentat deunăzi „mărturisirile acestui escroc și pungaș” ca cea mai „glumeață și pe lângă Buddenbrooks cea mai populară carte” a lui Thomas Mann.

În ultimii decenii imaginea lui Thomas Mann a avut în Germania parte de transformarea din autoexilatul disprețuit – un fenomen arhicunoscut și în România postdecembristă (1989) – într-un intelectual de referință al secolului trecut. Participarea lui Horst Köhler, președintele federal al Germaniei (cu părinți originar din Basarabia), la festivitățile de omagiere a scriitorului din Lübeck, l-au determinat pe foiletonistul cotidianului berlinez DIE TAGESZEITUNG să constate chiar o îmbucurătoare „apropiere între sferele statului și ale culturii”.