poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5155 .



„Miruna e la străini” sau „împărăția poeziei se ia cu asalt”
articol [ Recenzie ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2010-05-01  |     | 



După volumele de debut ale lui George Asztalos și Dan Mureșan, colecția de debuturi poetice apărută la editura Grinta sub girul reputatului Adrian Suciu se îmbogățește în 2010 cu o nouă piesă: „Miruna e la străini”. Autorul? Poeta de 16 ani Miruna Constantina Þuțuianu, a cărei voce distinctă, necontrafăcută, certifică faptul că a paria pe această carte este din start un câștig. Cum altfel ar putea fi, când dai peste pasaje precum: „umbrela îți zboară spre/ Ecuator/ rămâi singur cu o mare de străini în spate (...) & viața noastră e cât se varsă/ un val pe ochii mei” (Vărsare în oameni). Sigur, ca la orice debut timpuriu, sunt și „reglări ale vocii”, „exerciții de zbor”, însă potențialul expresiv e cert și poezia autentică iese învingătoare.

La răscrucea vârstelor, Miruna știe să dozeze cu spontaneitate amestecul de detașare și încleștare spre a transmite emoția estetică. Elanul întrepătrunderii și jovialității este dublat de o luciditate mereu în gardă, cu accente de (auto)ironie și scepticism. Însă nu cât să se piardă dominanta armonică a ingenuității: „vreau să dârdâi și să/ simt o răsuflare aproape/ de mine// dar noi trebuie să fim/ închiși într-o seră/ pe aici/ pe undeva (...) sentimentele mele/ sunt încleștate și uitate/ pe o foaie (…) de câte ori gândurile mele își/ pierd direcția mi le imaginez/ ca pe niște baloane gigantice/ dezumflate” (Înnoptezi în mine).

„Joaca de-a nimicul” degajă erosul atracției spre geneză și artefact: „sper că mă vei îmbrățișa cu nisip/ între dinți/ și pielea ta va mirosi a mare/ iar din nimicul care sunt/ va înflori un trandafir metalizat” (Suflet hoinar). Tendința de reconstituire a unei originarități prereflexive transferă poemelor, în nota aceluiași melanj între proiecția optimistă și retragerea ei în fantomatic, o frustă verticalitate: „hai să ne transpunem într-un plan vertical, / optimist/ fantomatic/ & hai să redevenim ceea ce am fost/ înainte să fim” (Îndemn). În fapt, este vorba de o reconstituire a originarității unui „corp poetic” al experienței, prin care să se depășească schematismul ideii „fără carne” și diluția sentimentului amorf: „încerc să fac din ceea ce simt/ un obiect/ să ți-l pot răstigni pe corp” (Răstignire); „bezna mă sărută ca spuma/ unui stingător de incendiu” (Noaptea e un infern angelic); „gâtul e tăiat de mătasea părului” (Am o oglindă în mână).

La temperatura poeziei intervalele spațiale și temporale fuzionează: „sunt kilometri de minute între noi” (Durere dulce & necesară). Conturul erotic al relației cu alteritatea, cu reflexele-i fulgurante: „numele tău ca un arc/ erodat de ființa mea (…) e lumea mea/ dar tu o joci/ ești cel mai încețoșat/ fulger/ prăfuit” (Tremurare în metaforă), este traversat de umbra aruncată de figura emblematică a îngerului: „trebuie să fie un înger/ pe aici/ ce își lasă umbra între/ noi” (Savoare nocturnă).

Recursul la senzație, cu microstructurile și substratul ei prereflexiv, reîncarcă energetic, tonifică fluxul poetic: „probabil gândesc, sufăr & mint diferit/ în treacăt/ din întâmplare/ fără scop/ cu pasiune/ puțin câte puțin/ incoerent/ deznădăjduit/ absolut fără motiv// în timp ce ție ți-e frig și te gândești/ dacă ai simțit vreodată/ căldura/ firelor electrice” ; „picături de ploaie pe sârme/ se multiplică într-o stranie/ succesiune de oglinzi” (Ecoul cărților); „anticearcănul se topește (…) și eu privesc amăgitor atârnată/ de cârligul florii/ vineții a lu’ don’ Marcu” (2 ochi negri ne privesc); „toți cei care îmi zâmbesc sunt/ buturugi aspre puse la macerat” (Salut universal).

„Fecioara unei statui țepoase” și „împărăteasa muștelor” (cu trimitere la romanul lui W. Golding) arată în miezul unei „ere colerice”, „în centrul/ atenției, al mirării și al batjocurii”, poezia ca „vis împlinit”. Curajul de a ținti spre lucrurile care nu se oferă fără luptă arată dispoziția Mirunei de a lua cu asalt împărăția poeziei: „Vreau să aleg între lucrurile/ care nu/ mi se oferă”.

Poeta se face portavocea unei generații „fără viitor”, care, fie și în „cămașă de forță”, cu „cipuri în inimi”, e însetată de neînseriere și libertate, cu o fervoare boemă à la Dimitrie Stelaru: „suntem generația MM/ vrem libertate!/ ne cumpărăm fericirea/ cu lacrimi dulci vărsate în/ bere sau tequila (...) pârjolim tot/ & eliberăm din cenușa luminii/ îngerii putrezi” (Copii fără viitor).

Nu e lipsit de relevanță pentru miza acestui volum să parcurgem titlurile capitolelor sale, derulate într-o ordine inversată față de cea temporală, sub semnul unei metamorfoze regresive: „Viitorul (2010-2011): Adolescenta matură vindecă amintirile și pășește hotărâtă pe un alt drum al inițierii”, „Prezentul (2009): Adolescenta rebelă își îndoapă urechile cu nisip”, „Trecutul (2007-2008): Adolescenta naivă calcă pe drumul inițierii”. Este vorba, în fond, despre praguri de inițiere în arta poetică a unei priviri asupra lumii. Un survol care tinde la redescoperirea de sine din afara locurilor comune, a înțepenirii în clișee sociale și de limbaj. Faptul că „Miruna e la străini” păstrează în apariția ei doza necesară de imprevizibil și mister pentru a convinge.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!