agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5305 .



Daniel Corbu sau despre râsul măștilor apocalipsei de fiecare zi
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Gorban ]

2010-05-17  |     | 



Este cunoscut faptul că cei mai mulți dintre poeții optzeciști au trecut de pe baricada versurilor pe cea a prozei sau cea a eseului, ba chiar unii și-au luat botezul în credințele IT, de unde din când în când pentru a arăta mulțimii că sunt enoriași cinstiți ai postmodernității scriu pe bloguri sau diferite site-uri, personale și impersonale, mai mult decât în poezie. Sentimentul de «turmă literară», canon impus de criticii literari, se pare că nu-i mai mulțumește pe mulți dintre aceia care au debutat cu versuri acum trei decenii pe la Cenaclul de Luni, condus de N. Manolescu sau cenaclul Flacăra, condus de A. Păunescu, motiv pentru care fiecare trage litera în laboratorul personal, o șlefuiește cu unelte reale și imaginare, și-i dă drumul pe fereastră să filosofeze asemenea porumbeilor prin diferite piețe.
Am putea spune din capul locului, că cele disputate mai sus nu se dovedesc atunci când avem în atenție un poet care crede cu adevărat în miracolul poeziei pe care ca un călugăr budist îl locuiește, pe un poet care înțelege că a scrie poezie înseamnă a trăi ca aceasta, care știe că asemenea iubitelor celor mai sincere poezia se arată doar invocată, și atunci nu pentru eternitate, atunci când ai în față versurile poetului Daniel Corbu. Ultima carte semnată de ozanistul stabilit în minunatul târg al Iașilor (de peste 13 ani), Poftiți, domnule Kafka !, apărută, anul acesta, în colecția Galaxii lirice, la editura ieșeană Princeps Edit, ni-l arată pe poetul născut în a doua zi de Paște a lui 1953 cucerit în continuare de lirismul de calitate și de cuvântul metafizic. Volumul de față reprezintă în procent de 80% o antologie de autor, însă el aduce în atenție și poeme noi, scrise de poet în ultimii doi ani, poeme care ni-l arată pe Daniel Corbu în imposibilitatea de a truca limbajul poetic, în imposibilitatea de a face compromisuri cu epoca nihilistă pe care o trăiește, în imposibilitatea de a se dezlipi de singura condiție socială pe care o are, anume aceea de sclav al metaforei. Poetul, în prezența îngerilor care îi aduc știrile despre lumea impersonală, își caută ființa și demască fără nici un fel de regret pe impostorii de miresme, pe aceia care își construiesc viața după legile mincinoase ale circului, ale teatrului, ale culturii slabe, icoanele cetăților acestui mileniu în apocalipsă. Poetul cheamă cuvântul la el, așteaptă miracolul metaforei, singura nuntă trăită, și construiește blazonul de arhonte. În acest sens, am să redau aici integral poemul Blazonul de arhonte, scris de poet acum un an, pe meleagurile natale, lângă livada mamei Casandra. “Nici mergător pe sârmă la circul de stat / nici chelner la Viena după o spită străbună / nici salvamar la Miami / nici universitar la Heidelberg / nici comis-voyajor nonșalant prin orașele din Orient / nici călugăr budist prin peșterile Tibetului / nici rege al Etiopiei în fresca descendență familială. / Ce-am ajuns noi, Daniel Corbu? / Biet călător prin barăcile visului / sclav al metaforei oferind adăpost pentru / nunțile necesare oferind / lecții mentale de frică și extaz / purtând ca pe-o invizibilă torță / blazonul de arhonte al cuvintelor / ce nu te-au hrănit niciodată de-ajuns.” (Blazonul de arhonte, p.193). Dacă am privi în urmă, spre una din cărțile de tinerețe ale poetului, Plimbarea prin flăcări (1988), și dacă intrăm în suburbiile cerului, adus în acest poem, vedem că Daniel Corbu, este în continuare un visător, în sensul că este un deschizător de închideri. În comparație cu filosofii postmoderni din secolul trecut care anunțau sfârșitul istoriei fără a și-l asuma până la capăt (singurul a fost Nietzsche), în comparație cu majoritatea oamenilor de cultură, duplicitari, purtători de măști, Daniel Corbu condamnă bufonismul politic, cultural, poetic, religios, drept steaguri ale zeilor maimuțe. Pe de altă parte el însuși cade în capcana visurilor slabe. Ca și Nietzsche, el înțelege că lumea construită pe metaforă (interpretare) comportă umbre tari și umbre slabe, cele din urmă aparținând oamenilor comuni, farsorilor de rugăciune, cei care doresc garanții imediate, în timp ce primele aparțin celor puternici, aceia care știu să citească felurile de a rămâne singuri. Poetul, uneori ironic, alteori grav, vorbește despre moarte ca despre o trecere de partea zeilor. În ciuda faptului că trăiește vremuri apocaliptice, în care eroul, așa cum este văzută această ființă creată după chip și asemănare, se distanțează de tot ce aparține celor șapte zile ontologice, în ciuda faptului că îndrăgostiții găsesc forme multiple de a nega zeii sau forme de a se descoperi ei înșiși marginali, negați de zei, poetul așa cum bine observa Laurențiu Ulici, face din singurătate un purgatoriu, un loc în care muza nu se lasă ușor descoperită. Iată ce spune poetul : « Dacă voi orbi înseamnă că m-au ales zeii / să măresc întunericul. / Acum din tot ce pot vedea îți spun : Nimic nou Catullus / aceleași stindarde himere deznădejdi utopii / în același fel orizontul ne minte / iar vremea elegiei a trecut / …/ Nimic nou Catullus / în fiecare zi un zeu ne reneagă / și în fiecare zi un zeu este renegat / jocul cu inima femeilor e ca o dresură de lei / și se cunosc tot atâtea feluri de a rămâne singuri », (Epistolă către Catullus, p.118).
Întregul volum de poeme comportă un sentiment biografic-suprarealist. Poetul te introduce în biblioteca lui, printre poeții pe care îi iubește, te invită pe urmă să discuți despre nihilism și singurătate cu filosofii, după care te lasă pe holurile acestui spital, lume, în paza sinceră a îngerilor, acoperit de cuvinte, care deși pot arăta universul poetic al revenirii, al însănătoșirii, al întoarcerii cu fața către sine, ele nu fac decât, ca un așternut colectiv, să te fericească prin cunoașterea imediatului, în care « se amestecă minciuna cu plânsul amar / și în orice om un Petru se leapădă ». Motivul măștii este cel mai mult invocat de poet. Masca reprezintă, cel puțin pentru ultimele două secole, filosofia supraomului la Nietzsche. Daniel Corbu nu este departe le comportamentul nihilist, pe care îl descoperim și la filosoful german, care la rândul lui și-a arătat chipul cu ajutorul aforismelor și poeziei, și mai puțin prin intermediul eseului. Înțelegem de aici că poezia este singura forță de comunicare prin mijlocul căreia cei blestemați sunt chemați să rostească, să propovăduiască, în ciuda faptului că lumea seamănă tot mai mult cu un abator. Poetul Daniel Corbu, acest Kafka al poeziei optzeciste, are curajul de a privi în sine, până acolo unde conștientizează singurătatea ca ultimă formă a manifestării poetice. « Stăteam în mijlocul camerei ca o statuie de cârpe / prin care trece vântul făcând gestul firesc / al gospodinei ce-și șterge palmele / transpirate de coapse / m-am privit în oglinda care mă arăta străin și singur / cum singur sânt și acum în mijlocul acestui poem despre mine » (Voi rămâne închis într-o carte, p.41).
Ușor textualist și vizual, Daniel Corbu propune cititorului și un joc de inteligență și în același timp alternative întru apocalipsa cotidianului. Aceasta din urmă este sufocată de pasiunile omului postmodern, fantezia omului care își închipuie orice despre moarte. În viziunea poetului, apocalipsa se petrece cu fiecare clipă trăită, ea aparține omului, deci zilelor lui, vieții lui, cotidianului, pe când moartea nu mai aparține omului, ci bătrânului Timp, care îi poate accelera sau încetini venirea. Iată ce spune poetul : « În rest lumea-i plină de zei cu ora / pentru umilința noastră / și rugăciunea : biata torță plimbată prin ploaie. / În rest apocalipsa de fiecare zi / pe când adevărata moarte vine enervant de încet » (Apocalipsa de fiecare zi, p.16).
Din poezia lui Daniel Corbu nu lipsește sentimentului boemic. Influențat de poeții șaizeciști, Nichita Stănescu și Mihai Ursachi, poetul ozanist trăiește cu intensitate clipele euforice ale stării de poezie. Tot în aceste momente el devine mai șovăielnic, scriind astfel o poezie care creează senzația că autorul are ca intenție râsul. Râsul aparține mulțimii, spunea Nicolai Berdiaev, iar el generează cultură, anume, de masă, cultură slabă, dacă râsul arată chipul mascat. Dacă el apare în timpul dansului dintre eu și celălalt eu atunci râsul generează cultura tare. Cred că Daniel Corbu, se folosește de ironie și stârnește râsul, fără să își propună să aducă în discuție una din tipurile de mai sus. El nu se comportă ca un circar, care urmărește râsul de masă, nici ca un nebun care râde din orice, chiar și de el, ci ca un adevărat îmblânzitor de furtuni, el caută punctul care poate echilibra idolii omului. Iată ce spune poetul : « Aseară într-o cafenea din Copou / prin fumul de țigări ca-n nouri / Moartea îmi vorbea în sanscrită / despre grijile ei. / Ostenit am privit în strâmbele oglinzi : / Vodkă. Înjurături. Mătreață. Poeți. / Atâtea regrete și tot atâta spumegândă speranță. / Nopți cu lună peste hematiile visului. / Postmoderniștii dorm / Buciumul tace cu jale » (Nopți cu lună peste hematiile visului, p.15).
Poetul nu crede în Paradisul promis de metatextualiști, deoarece acesta este ridicat în tonul slăbiciunilor. Surlițele și trâmbițele postmoderniștilor nu pot face decât să provoace zgomot și mecanisme disperate de apărare a inimii. În acest abator postmodern e chemat domnul Kafka… « Cineva mătură curtea abatorului / cineva spune : poftiți domnule Kafka ! / S-ar cuveni un imn pentru / alunecarea-n abis / s-ar cuveni o dovadă ! / Nu departe : o trompetă rezemată de zid. / Mâna clipocind ușor înspre inimă » (Poftiți, Domnule Kafka !, p. 8).
Despre poezia lui Daniel Corbu se mai poate scrie mult. Dacă am merge pe lina lui Basarab Nicolescu sau a lui Theodor Codreanu, vom putea spune odată cu aceștia din urmă că poezia lui Daniel Corbu nu este una a postmodernismului deplin, ci mai curând, una care depășește posmodernismul, adică o transpoetica. Asta pentru că poetul de pe Ozana, scoate măștile din muzeul umanității și pune în locul acestora din nou valoarea adevărată a poeziei, a frumosului, a lui Dumnezeu, iar pe om îl așează în locul comun cu aceste valori. Daniel Corbu nu poate fi numit, astfel, gropar al unei zile, al unui adevăr, al unui eveniment, deoarece, așa cum el însuși are să mărturisească, ceva din el e ca un vers spus dimineața. Se vede în poezia lui Daniel Corbu o poezie vie, autentică, novatoare pe scara valorică, o poezia care contrazice sentimentele avangardiste de inginerie poetică. Este văzută aici expresia totală a celui care lucrează cu uneltele esteticii contemporane pentru înălțarea poeziei și nu a poetului care prin dimensiunea data de bătrânul timp este oarecum limitat la o formă de existență. Poezia lui Daniel Corbu este, am putea spune în încheiere, una dintre acelea pe care de câte ori ai citi-o ai impresia că devii deschizător de alte dimensiuni ale zile, dimensiuni ce te conectează fără a-ți deruta eu-ul la mireasma Omului adevărat. Iată ce spune poetul : « Ceva din mine nu vor putea / să îngroape groparii. / ceva ca o mireasmă care le scapă printre degete / ceva ca un duh de ivoriu / ca un vers spus dimineața / de mierle sau codobaturi. // Ceva din mine nu vor putea / să îngroape groparii. » (Un duh de ivoriu, p.192).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!