poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9115 .



Dodo Niță și Kiss Ferenc - „Livia Rusz o monografie”
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marina ]

2011-01-31  |     | 












Dodo Niță și Kiss Ferenc - „Livia Rusz o monografie”
Colecția Argonaut
Editura MJM Craiova, 2009
50 pagini


În anul 2009, Editura MJM Craiova a publicat „Livia Rusz o monografie” sub semnătura scriitorilor Dodo Niță și Kiss Ferenc. La această monografie au mai colaborat: Kiss Kerecsen Ferenc, Curd Ridel, Mihaela Balaci, Anca Sauciuc, Marius Dodu, Ana-Maria Nica (layout).

Președintele Asociației Bedefililor din România, scriitorul Dodo Niță s-a născut în 1964, la București. Este o prezență activă încă din anii '86 prin cenaclurile literare sf, cunoscut atât pentru pasiunea sa bedofilă cât și pentru articolele sale publicate de-a lungul timpului despre BD. Așa cum am mai menționat, putem enumera o serie de volume apărute sub semnătura sa: „Istoria Benzii Desenate Românești” (editura SFVA, Craiova, 1992),”Dicționarul Benzii Desenate din România” (editura Aius, Craiova, 1996 și respectiv MJM, Craiova 2005), „Europa Benzilor Desenate” (editura Polmedia, București, 2001), „Tintin en Roumanie” (editura MJM Craiova, 2003 și 2007), „Vârsta de aur a benzii desenate românești” (editura MJM Craiova, 2004), „Livia Rusz – o monografie” (editura MJM Craiova, 2009), „Puiu Manu – o monografie” (editura MJM Craiova, 2010). A colaborat la „BD Guide 2005 – Encyclopedie de la Bande Desinnée internationale” (editura Omnibus, Paris, 2004) capitolul dedicat BD-ului din România.
De-asemenea, trebuie menționat că „pentru contribuția sa majoră la promovarea francofoniei în România prin intermediul benzilor desenate”, Dodo Niță a fost decorat de către statul francez cu titlul de Cavaler al Ordinului „Les Palmes Académiques” în 2001 și cu titlul de Cavaler al Ordinului „Leopold al II-lea” (Belgia) în 2006.

Născut în 1958, la Budapesta, Kiss Ferenc este un cunoscut bedofil din Ungaria cu o colecție impresionantă de benzi desenate așa cum se menționează în monografie. Creator de scenarii (originale și adaptate) a scris începând din 1990, pentru graficieni cunoscuți ca: Livia Rusz, Zorad Erno, Attila Fazekas etc. Kiss Ferenc s-a numărat printre invitații de onoare de la Salonul internațional BD organizat în 2006 la București.

Așa cum ne mărturisește scriitorul clujean Mircea Opriță în prefața acestei monografii „Livia Rusz, cu marele său talent de a uimi ochii copiilor de oricând și de pretutindeni, este un discret, dar veritabil ambasador al spațiului cultural româno-ungar, spațiu peste care își trimite mesajele creației sale delicate. Iar de aici, mai departe, în lume.”

Mulți dintre noi își amintesc de aventurile extraordinarului pitic Cipi (Cipike în limba maghiară) creat de Livia Rusz ca despre niște desene fascinante ale copilăriei. Puțini însă cunosc că graficiana Livia Magdalena Rusz, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, s-a născut în data de 28 septembrie 1930 în inima României, la Cluj, dintr-un tată român și o mamă maghiară. Din 1987, Livia Rusz s-a stabilit în Ungaria alături de familia unicului său fiu Péter.

Livia Rusz a absolvit Institutul de Arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj secția pictură în 1955, maestrul ei fiind pictorul Kovács Zoltán. Prima sa carte ilustrată a fost publicată în 1953 este „Szelidke és Szépsallvitéz” scrisă de Márton Lili pentru cunoscuta editură ESPLA.
Deosebit de talentată, Livia Rusz începe să publice ilustrații de carte în revistele Napsugár și Pionir („Rază de soare” și „Pionierul” din Cluj, în limba maghiară), Jobarat, Cravata Roșie, Arici Pogonici, Luminița, Cutezătorii, Șoimii Patriei, Argonaut etc. din România cât și mai târziu, în revistele din Ungaria „Kis Füles”, „Dörmögö Dömötör” ș.a.m.d., textele fiind scrise de Lucia Olteanu, Ovidiu Zotta, Dumitru Almaș etc.

În România a publicat 13 albume de benzi desenate în limbile română, maghiară, rusă, germană, engleză, spaniolă, la Editura „Ion Creangă” și Editura Didactică și Pedagogică” pe scenariile Luciei Olteanu (redactor-șef la „Luminița”), 79 cărți bogat ilustrate la editurile Tineretului, ESPLA, Dacia, Kriterion, Ion Creangă și Gramond Junior (din Cluj), 3 cărți în Marea Britanie, 2 în Germania și 15 cărți în Ungaria.
În 2006, Livia Rusz a fost invitată de onoare la prima expoziție româno-maghiară de BD organizată la ICR Budapesta de directorul de atunci, clujeanul Mircea Opriță.
În același an, la sala Dalles din București a fost vernisată expoziția personală a Liviei Rusz în cadrul Salonului Internațional BD Ediția a XVI-a.
În 2007, Livia Rusz și Fodor Sandor au fost invitații de onoare la aniversarea a 50 de ani de la înființarea revistei pentru copii Napsugár din Cluj.

Albumul „Livia Rusz o monografie” reproduce o serie din desenele sale arhicunoscute, un interviu oferit autorilor, o bibliografie inedită, precum și trei scurte prezentări bio-bibliografice în limbile maghiară, engleză și franceză.
„Livia Rusz o monografie” este un album-dedicație aproape epuizat, pe care vă invit totuși să îl căutați prin librării și să îl răsfoiți.

Dincolo de timp, dintr-o fotografie sepia, îmi zâmbește nostalgic Livia Rusz alături de colegii săi de redacție, regretatul Burschi Gruder și decana graficienilor, Lise Marin, stabilită în Franța din 1961, artiști plastici români universali.

Pentru multe generații de copii, părinți și bunici care i-au răsfoit albumele, Livia Rusz este „marea doamnă a benzii desenate românești” pe care o celebrăm alături de Dodo Niță și Kiss Ferenc cu deosebită admirație și nesfârșită gratitudine.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!