poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8360 .



Panait Istrati - Între datorie morală și sursă de existență
articol [ Societate ]
-publicistica, o dominantă a scrisului istratian-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adjudeanu ]

2012-06-03  |     | 



Panait Istrati - Între datorie morală și sursă de existență
-publicistica, o dominantă a scrisului istratian-
- I -


Dincolo de aceste două coordonate fundamentale care au contribuit la construirea edificiului literar de care beneficiem astăzi, consider importantă sublinierea aspectului de autoinstruire și completare în plan spiritual și intelectual ale omului Istrati.
O imagine polisemantică ni se dezvăluie în scrisoarea lui Istrati către Romain Rolland, din 20 august 1919, și anume momentul întâlnirii cu viitorul său prieten Mihail Mihailovici Kazanski. Întâlnirea din brutăria “prăpădită, murdară și slinoasă” avea să-i ofere mai târziu o prietenie plină de peripeții, dar și o viață conturată în spiritul vagabondajului. Mihail avea să fie călăuza unui spirit care urma să se trezească din amorțeală.
“Pe gulerul hainei sale, doi păduchi se plimbau agale, iar în mâini ținea o carte franțuzească.” Ce bizar! Ce ciudată imagine, incredibil de asemănătoare cu aceea care urma să se contureze. Panait Istrati, “hamalul socialist din portul Brăilei¹”, născut și crescut într-o societate mizeră, într-un spațiu închis avea să devină dezrădăcinatul vagabond al lumii, purtător al treselor intelectualității franțuzești.
Pe tot parcursul vieții sale, Panait Istrati a trăit sub zodia revoltei interioare, din dorința de a se descoperi pe deplin într-un orizont fără perspective. Om al instinctului, consideră soarta parte integrată în inima fiecăruia. “Așa e soarta mea. Și soarta e în inima noastră. Suntem mari sau mici sau mediocrii, prin inima noastră, căreia ne supunem orbește. Ea ne duce și la bine și la rău. Unde mă va duce a mea? Cine poate știi? (...) Aș vrea să fiu de folos omenirii acesteia care suferă, din vina ei, datorită egoismului ei. Dar gândul meu se îneacă în propria mea mizerie. Dar nu moare omul de foame...Aș fi total nefericit dacă, chiar dacă aș mânca numai pui fripți, aș fi nevoit să trăiesc călcându-mi pe suflet²...”
Fără a călca pe drumul compromisurilor flagrante, Panait Istrati s-a înscris pe tabelul concurenților ce pun pariu cu viața.
Neacceptând destinul comun celor de aceeași condiție socială cu a lui, nu-și refuză nimic din ceea ce-i poftește inima. Pentru el, fuga, sau mai bine zis nestatornicia este rezultatul nemulțumirii pe care i-o oferă spațiul și clipa. Nonconformist, Panait Istrati nu este omul pendulărilor, al indeciziilor, ci omul care trăiește momentul indiferent de conjunctură: “ sunt zece zile de când m-am întors la Paris și cu toate că oamenii stimabili nu contenesc să mă felicite, (în urma apariției Chirei Chiralina, n.a.) eu nu încetez ca în fiecare zi, de câte zece ori, să urc pe o schelă de opt metri pentru a spoi zidurile Liceului St. Louis, din B-dul Saint-Michel 44, totul pentru 32 de franci și 50 centime, și asta fără ca tovarășii mei de lucru să se îndoiască de dubla mea piele³.”
De ce datorie morală?
Deși ar putea să sune retorică întrebarea, sunt două aspecte ale acestei datorii morale, ca fețele aceleiași monede. Primul aspect este legat de nedreptatea săvârșită voluntar de politic asupra societății sugrumate, alături de care și pentru care Panait Istrati luptă dorindu-se a fi ceasul deșteptător al masei amorțite. Al doilea aspect este datoria morală față de “glasul de la Villeneuve⁴”, care l-a impresionat pe Istrati “cu accentul său deosebit: atunci când ai ceva de spus și darul de a exprima, renunțarea este o crimă, iar lenea o rușine⁵.”


Tematica publicisticii lui Panait Istrati
(scurt fragment)

“Așa mi-a fost mie dat, să mă întorc cu fața către toate punctele cardinale. Dar nu din interes. Ci numai ca conștiința mea să nu-mi spună vreodată că aș fi refuzat, de-a lungul vieții mele, să-mi plec urechea spre orice glas de deznădejde ar fi venit și din orice direcție l-ar fi adus vântul. E inutil să adaog că la mine conștiința e inima. Adică ceva cald. Poate prea cald.”⁶
Fie că acest strigăt de deznădejde se regăsește în articole de esență politică sau economico-socială, în evocări, figura centrală rămâne omul. Omul, destinatar, colecționar fără voie al tuturor nedreptăților care se răsfrâng asupra lui.
Iar el, Istrati, cu conștiința febrilă, asemeni inimii lui s-a dedicat scrisului sperând cu o naivitate dezarmantă în “ceva mai bun, mai omenesc.”
Căci “nu e oare mai demn, mai sănătos sufletește, să lupți pentru un drept, decât să pleci capul în fața tâlharului atotputernic ieșit din urna electorală, dându-i astfel să înțeleagă că dreptul tău la viață ar fi discutabil? ”⁷

Spiritualitate și cultură

“Una din condițiile de căpetenie pentru ca arta să aibă putere moralizatoare și educatoare...este moralitatea artistului însuși, înălțimea morală, intelectuală, ideală la care a ajuns el”, spunea C.D. Gherea.
Nu putem să afirmăm noi care este gradul intelectual al scriitorului, cum nu putem, de altfel, să știm măsura moralității lui. Dar, știm că a dat opere care, “în negura vremii” se vor vedea alături de creațiile definitorii ale marilor scriitori români.
Tind să cred că nu doar câțiva, printre care mă număr, cred în existența peste veacuri a operei istratiene. Cu cât deschid mai multe porți ale cărților scrise de el, cu cât pătrund mai mult în tainele creației lui, cu atât descopăr – spre surprinderea mea – parfumul limbii române pe straie frantuzești .
Dacă nu s-a apucat mai devreme de scris, motivul este, probabil, chiar cel afirmat în “reflecțiile” sale “din orele de singurătate”: teama de mediocritate. Dar, iată că vine perioada anului 1932, an care va ocupa un loc semnificativ în monografiile despre viața și opera istratiană, prin conferința “Artele și umanitatea de azi”, cu care Panait Istrati organizase un turneu la Viena și apoi în orașele din Germania.
Propunându-și o “confruntare sub semnul romantismului, a artei și a secolului său” ⁸, prin “Artele și umanitatea de azi” se contura ideea conform căreia “viața spuirituală, cu nenumăratele ei fețe este aceea care ne domină existența. De la idolatria cea mai stupidă, până la credințele cele mai înalte, totul este spirit între oameni; această viață spirituală e aceea care plutește izolată, pe deasupra timpului, în ciuda năruirii atâtor civilizații”.
Revista franceză La Liberte avea să aprecieze discursul acestei conferințe, publicând la 9 august 1932 un comentariu cu titlul “Cuvinte amare și juste”, în care afirma că tema abordată este “o palmă dată epocii noastre, care ne înviorează obrazul”. O altă publicație, L`echo d`Oran (7 august 1932) reține din mesajul lui Panait Istrati că “arta nu trebuie să slujească, în principal, decât luptei pentru eradicarea suferințelor din lume. Ea nu-i un scop, ci un mijloc”.⁹
“N-aș putea explica de ce totdeauna am conceput frumusețile ca niște divinități menite să facă pe om mai bun, să civilizeze lumea. De asemenea, niciodată n-a sălășluit în cugetul meu ideea de artă pentru artă sau artă pentru nimic”, spunea la un moment dat Istrati. Mergând pe ideea că arta este cea care clădește moral prin metode cultural-educative, Panait Istrati, cu aparatul său critic, nu poate să nu facă referire la capitularea “artelor și artiștilor, deveniți instrumentele în mâinile dictatorilor din epocă, în schimbul unei cât mai confortabile stări materiale”.¹⁰
În cuprinsul acestui manifest de credință Panait Istrati scoate în evidență “arta pentru nimic” schițând sumar, dar concis și adevărat imaginea creatorilor ei împărțiți în două mari categorii, “artistul turnului de fildeș” și “artistul revoluționar”: “Ceea ce îi deosebește e sufletul, adică inima lor. Artistul revoluționar nu poate înălța imnuri frumuseții în mijlocul unei omeniri slute. El este deopotrivă de sensibil față de nedreptate sau frumos, cetățean al lumii, frate al celor asupriți și, în aceeași măsură, artist. Artistul revoluționar are, pe deasupra, simțul responsabilității, la care-l obligă morala talentului și a inteligenței”.
Pentru a sublinia și mai intens rolul creatorului desăvârșit și dezinteresat de “laudele” care l-ar putea “mâhni peste măsură”, Panait Istrati, în eseul-manifest Ceva mai bun, mai omenesc are o concepție statornică și viguroasă conform căreia “când religiile se năruie și când toate doctrinele sociale se dovedesc neputincioase, singur artistul, preot al frumosului etern, mai poate reclama dreptul la direcția morală a umanității”. Și, cum o direcție morală adevărată se poate trasa doar cu ajutorul artei adevărate, lui Panait Istrati nu-i rămânea decât speranța în izbânda artei “care cuprinde mai multă dragoste, mai multă puritate și sinceritate”, ea fiind “singura care nu ne înșeală niciodată”.


Bibliografie:

1. Mihai Ungheanu, Panait Istrati și Kominternul, Ed. Porto-Franco, Galați, 1994, p.12;
2. Alexandru Oprea, Panait Istrati (dosar al vieții și al operei), Ed. Minerva, București, 1976, p.32;
3. Alexandru Oprea, op. cit., p.168;
4. Panait Istrati, Cruciada mea sau a noastră, Ed. Delta Press, Cluj, 1992, p.19;
5. Idem;
6. Panait Istrati, Cruciada mea sau a noastră, articolul “Scrisoare deschisă către dreapta”, Ed. Delta Press, Cluj, 1992;
7. Panait Istrati, Amintiri, evocări, confesiuni, Ed. Minerva, București, 1985, p.311;
8. Alexandru Oprea, op. cit., p.282;
9. Panait Istrati, Amintiri, evocări, confesiuni, Ed. Minerva, București, 1985, p.489;
10. Idem, p.489;

material realizat de Gabriel Dragnea - din volumul în lucru, “Publicistica lui Panait Istrati - Un jurnalist nedreptățit ”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!