poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7967 .



Festivalul Internațional “Alb-Umor”
articol [ Evenimente ]
Fotocronică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Casiopeea2008 ]

2012-06-13  |     | 



În perioada 8-10 iunie 2012, orașul primei Uniri a reunit aproximativ 50 de umoriști la un festival ajuns la cea de-a III-a ediție: Festivalul Internațional “Alb-Umor”. “Vinovați” de buna desfășurare a acestei manifestări au fost: Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba, Uniunea Epigramiștilor din România și Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România. Prin reprezentanți inimoși, aceste instituții și-au adus aportul la atingerea obiectivelor proiectului.
Deschiderea festivalului a avut loc în Sala Unirii, moderatoare fiind doamna Elena Anghel – consilier superior în cadrul compartimentului „Cultură”.

Photobucket

Au luat cuvântul domnii George Corbu și Mihai Sălcuțan (din partea Uniunii Epigramiștilor din România), Aurel Pantea – președintele Filialei Alba-Hunedoara a U.S.R., caricaturistul Ștefan Popa Popa’s. În calitate de membră a juriului, doamna dr. Elis Râpeanu a făcut câteva precizări referitoare la lucrările participante la concurs și a încheiat cu următoarea epigramă:

Principiu
Să-l lăudați, confrați ai mei, cu graba,
Pe cel ce scrie bine și cu rost;
Nici pe ceilalți nu-i lăudași degeaba:
Vor scrie și mai mult, dar și mai prost!

Masa de prânz, servită la Restaurantul “Cetate” a oferit prilejul primelor replici epigramatice:

Bucătăresei de la Restaurantul „Cetate”, unde sunt adunați gălăgioșii umoriști
Simpatică bucătăreasă,
Afirm și n-am să-ntrec măsura:
Prin ceea ce ne-ați pus pe masă,
Ne-ați astupat, în fine, gura!
(Vasile Larco – Iași)

Photobucket

După-amiază, am participat la vernisajul expoziției de caricatură „Handy 100”. Centenarul nașterii caricaturistului Eugen Handelsmann (1912-1989) a fost pentru organizatorii festivalului un bun prilej de a adăuga un plus de frumusețe acestei manifestări, printr-o expoziție comemorativă, realizată de Muzeul Național al Unirii, cu aportul Serviciului Județean Alba al Arhivelor Naționale și al deținătorilor particulari de lucrări ale artistului. Lucrările expuse au fost cuprinse și într-un album comemorativ, realizat în condiții grafice deosebite.

Photobucket

Afară, caricaturiștii abia făceau față cerințelor. Atât participanții la festival, cât și trecătorii doreau să obțină o caricatură “la minut”.
Seara, la cină, am avut parte de o altă surpriză: reprezentanții Companiei Jidvei ne-au învățat să degustăm vinul. Datorită calităților sale, vinul de Jidvei este renumit în lume, obținând importante premii la concursurile de profil. Îndrumați de o persoană avizată, o domnișoară ingineră, am învățat să apreciem gustul, buchetul, culoarea și limpezimea vinului. Desigur, epigramiștii au apreciat și altceva:

După degustare
Vorbind de via de Jidvei,
Celebră azi pe toată Terra,
Din toate soiurile ei,
Mai mult îmi place... inginera.
(Petru-Ioan Gârda – Cluj-Napoca)

Și dacă tot e vorba de vin, umoriștii au propriile lor metode de degustat:

La o degustare de vinuri din soiul „Jidvei”
Bun e vinul de Jidvei,
Dacă știi cu cin’ să-l bei;
Eu, ca băutor fidel,
L-am băut cu Păstorel.
(Vasile Larco – Iași

Photobucket

După cină, au urmat lecturi publice, în două locuri: la Restaurantul „Cetate” din Alba Iulia (moderate de epigramistul Dorel Lazăr) și la „Leul de aur” din Sebeș (sub îndrumarea domnei Elena Anghel). Făcând parte din al doilea grup, am avut parte de o primire caldă și de un public foarte receptiv la umor.

Photobucket

Dimineața zilei următoare a început într-o atmosferă festivă. Scriitorul Cornel Udrea a fost sărbătorit cum se cuvine, la împlinirea vârstei de 65 de ani. Chiar dacă nu a putut fi alături de noi, maestrul Quintus a transmis, telefonic, urările dumnealui pentru confrații aflați la Alba Iulia. Umoristului Cornel Udrea i-a fost înmânată o diplomă aniversară „pentru serviciu credincios în slujba literaturii satirico-umoristice, cu zâmbetul și optimismul celor 65 de ghiocei așezați în buchetul Festivalului Internațional „Alb-Umor”.
Pe eticheta sticlei de șampanie, erau scrise următoarele versuri ticluite de doamna Elena Anghel:

La aniversare,
zâmbete solare!
Sănătate, belșug, spor
Și Alb-Umor...
prin buzunare!

Urările epigramiștilor nu s-au lăsat așteptate, ci au apărut pline de inspirație:

Lui Cornel Udrea, la 65 de ani
Prin această epigramă,
Îți urez, Cornel, să scrii
Cât mai multe comedii
Și să nu ai nicio dramă!

Cornel Udrea s-a convertit la epigramă
De când scrii epigrame-s trist
Că abordezi idei adânci
Și mie, vechi epigramist,
Presimt că pâinea mi-o mănânci.

Invidie
Scrii cărți, Cornele, -atât de bine,
Încât o lume-ntreagă spune
Că ești un rege-al comediei
Și un Mark Twain al României.

Multipremiat
Spre cinstea ta și marea fală,
Atât de multe premii ai,
Că nu luai atâtea-n școală,
Oricât de mulți ani repetai!
(Eugen Albu – Cluj-Napoca)

Maestrului Cornel Udrea, aniversat de 65 de ani, la Alb-Umor
Cu toți ai mei contemporani,
Venind la Alba, la apel,
Urăm lui Udrea: „La mulți ani!”
Dar nu Elenei. Lui Cornel.
(Laurențiu Ghiță – București)

Urare de viață lungă și de nemurire, maestrului Cornel Udrea
A depășit șaizeci și cinci de ani,
Pot spune că-i bărbat matur de-acum,
Prieteni are, nicidecum dușmani
Și vreau să ne citească și postum!

Sfat unui confrate, cu gândul la maestrul Cornel Udrea
Când traiul nu e prea ușor
Și nu ai bani nici de bucate,
Citește-i cartea de umor,
Măcar să râzi pe săturate!
(Vasile Larco – Iași)

Umorul lui Cornel Udrea și criza din România
De tot ce scrie, râd ca fiecare,
Uitând că traiul nostru-i un infern,
Și-mi încolțește-n gând o întrebare:
N-o fi lucrând, cumva, pentru Guvern?
(Ioan Toderașcu – Vaslui)

La aniversarea maestrului Cornel Udrea
Dacă tot trecură anii,
Aș dori, pentru Cornel,
Cartea să-i aducă banii
Fotbalistului Bănel!
(Nichi Ursei – Râmnicu Vâlcea)

A urmat o vizită prin Cetatea care e de nerecunoscut. Însoțiți de consilierul cultural Ioan Bâscă, de la Consiliul Județean Alba, am trecut pe poduri, prin porți și tuneluri care reconstituie atmosfera medievală, asistând la tradiționala schimbare a gărzii.

Photobucket

Seara, a avut loc momentul mult-așteptat: decernarea premiilor, la Alba Mall. Locația era pregătită special pentru acest eveniment, la parter fiind amenajată o impresionantă expoziție de caricatură.

Photobucket

S-au acordat următoarele premii, pe secțiuni:

Epigramă
Premiul I: Constantin Cristian (Galați)
Premiul II: Gheorghe Bălăceanu (Iași)
Premiul III: Ica Ungureanu (Buzău)
Premiul Special al Consiliului Județean Alba: Ioan Filimon (Alba Iulia)
Premiul Filialei Alba-Hunedoara a U.S.R.: Gheorghe Bâlici (Chișinău)

Fabulă
Premiul I: Nicolae Căruceru (Piatra Neamț)
Premiul II: Laurențiu Ghiță (București)
Premiul III: Petru-Ioan Gârda (Cluj-Napoca)
Premiul Special al Consiliului Județean Alba: George Petrone (Iași)

Proză scurtă
Premiul I: nu s-a acordat
Premiul II: Florentina Loredana Dalian (București)
Premiul III: Lică Pavel (București)
Premiul Special al Consiliului Județean Alba: nu s-a acordat

Parodie
Premiul I: Vali Slavu (Aninoasa)
Premiul II: Lucian Liviu Perța (Vișeu de Sus)
Premiul III: George Brașoveanu (Mizil)
Premiul Special al Consiliului Județean Alba: Grigore Chitul (Bistrița)

Caricatură
Premii de excelență: Costel Pătrășcan (Brăila), Virgil Tomuleț (Cluj-Napoca) și Ștefan Balog (Aiud)
Premiul Special al Consiliului Județean Alba: Dumitru Ștefănescu-Ștef (Brăila) și Dorel Mihai Gaftoneanu (Botoșani)
Premiu de debut: Anca Sas (Alba Iulia)

Fotografie
Premii de excelență: Dorel Găină (Cluj-Napoca), Costel Pătrășcan (Brăila) și Liviu Cocicodar (Brașov)
Premiul Special al Consiliului Județean Alba: Lazar Eszter Emese (Dublin) și Emanuel Stoica (Stockholm)

Volum
Premiul I: Corneliu Zeană (București) – „Umoristice”
Premiul II: Mihai Sălcuțan (Buzău) – „Cronica unui început de mileniu”
Premiul III: Ionel Iacob-Bencei (Timișoara) – „Dimitrie Jega. Un senior al epigramei”
Premiul Special al Consiliului Județean Alba: Dan Căpruciu (Galați) – „Orfan de soacră”

Photobucket

Când a distribuit premiile la secțiunea „Epigramă”, doamna dr. Elis Râpeanu a făcut următoarea introducere:
„Primul și cel mai mare umorist al nostru este poporul român. Acest festival, cu atâtea secțiuni de creație, e o dovadă că e nevoie de umor, e nevoie de relaxarea care să ne mențină lumina vieții de azi spre mâine. Cu atâta încruntare, bulversare a valorilor, oamenii au nevoie de o compensație. Epigrama e și ea o armă de luptă împotriva stării de anormalitate. Prin spiritualitatea ei, prin ingeniozitatea poantelor, ea se conectează la literatura română, făcând parte din tezaurul cultural românesc.”

Ștefan Popa Popa’s a primit o diplomă de exelență și, drept cadou pentru aniversarea din 11 iunie, o lucrare semnată Daniela Burnete.
După festivitatea de premiere, a urmat recitalul laureaților concursurilor de creație literară și un intermezzo muzical Antinia Simion și Miruna Bianu, câștigătoarele primei ediții a Festivalului „Vocile Cetății”.
Textele premiate la secțiunea „Proză umoristică” nu au fost citite de autori ci – surpriză! – au fost puse în scenă de actorii Trupei Skepsis.

Photobucket

În tot acest timp, cei prezenți la Alba-Mall au beneficiat de caricaturi realizate de studenții maestrului Popa’s și de caricaturistul Leonte Năstase. Nici caricaturiștii nu au scăpat de înțepăturile epigramiștilor:

Maestrului Leonte Năstase, care mi-a făcut o caricatură
Mi-ai făcut caricatura
Într-un stil grotesc și hâd,
Când râdeam cu toată gura.
M-am văzut… și nu mai râd.
(Laurențiu Ghiță – București)

Dacă în cele două zile am avut parte de o tratație deosebită, seara, a venit rândul nostru să-i facem o surpriză celei care s-a dedicat trup și suflet bunului mers al festivalului: doamna Elena Anghel. Pentru că peste câteva zile urma să-și sărbătorească ziua de naștere, noi am anticipat evenimentul, pregătindu-i un coș cu flori și o caricatură realizată de maestrul Popa’s. Cu această ocazie, am reușit să facem și o fotografie de grup (aspect omis până atunci, din păcate) din care lipsesc, însă, confrații care au plecat deja acasă.

Photobucket

Parafrazând motto-ul festivalului, se poate afirma că:

Alb-Umor în cireșar
Ne-a chemat la Alba iar.
Două zile ne-am distrat,
După care am votat.

Photobucket
Agoniștii prezenți la Alb-Umor, bucuroși de revedere

Photobucket
Mulțumiri speciale maestrului fotograf Dorel Lazăr care a avut bunăvoința să mă scape de grija fotografiilor!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!