agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4142 .



Sa vina chinezii
articol [ Societate ]
universul ca un geamantan frigorific

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [EvilConCarne ]

2006-01-22  |     | 



“Romanul, degraba varsatoriu de singe nevinovat de capra a Marelui Vecin de la Rasarit, prinde pestisorul de aur si isi consuma toata cele trei optiuni volitive acordate de acesta pe o singura solicitare, pe cit de simpla, pe atit de grotesca, in aparenta: “Sa vina chinezii!”. Pe cai necunoscute, pestisorul ii indeplineste dorinta si Marele Popor Chinez porneste intr-un mars reiterativ mult mai Lung si mai ales mult mai rapid decit cel al lui Mao. Efectele pelerinajului de masa pot fi comparate cu cele ale unei invazii de lacuste mutante uriase (de marimea unui om nu foarte inalt), de o rapacitate potentata de o disciplina perfecta. La intrebarea timida a pestisorului ce ii cere sa-si justifice alegerea, incapabil sa sesizeze vreo urma de rationalitate in cadrul acestui comportament totusi intentional, premeditat, romanul raspunde sardonic-infantil: “Da, da’ pe la rusi au trecut de sase ori!”.”

Dincolo de reflexul conditionat antirus, generat de obida si neputinta si manifestat sub forma masochist-pasiva de umor negru numita bascalie (exorcizant al efectelor “sortii” crude ce ne-a inghesuit “supt vremi” si la “rascruce de Imperii”, drog datator de dependenta si apatie cu care romanul “a supravietuit vicisitudinilor Istoriei” prin lipsa de reactie), bancul relatat mai sus contine in subsidiar un foarte interesant nucleu imagologic ce condenseaza folcloric sistemul de clisee prin prisma caruia europeanul percepe natiunea chineza. Chinezii sint imaginati ca “legiune”, ca masa amorfa impersonala, nu ca multime de indivizi dotati cu o minima autonomie personala. Chinezii sint prin natura lor inclinati inspre obedienta si expansiune, numai o autoritate violent-opresiva si absolutista putindu-le concilia aceste trasaturi aparent contradictorii, convertindu-le in disciplina precisa si eficienta. Dupa caderea Imperiului Sovietic, in conditiile monopolului de putere mondiala detinut de SUA, chinezii sint singura contragreutate politico-militara imaginabila ce ar putea echilibra esichierul geopolitic.
Asta doar in prima instanta si intr-o interpretare naiv-optimista, caci chinezii vor sfirsi, fara indoiala, prin a conduce lumea, intr-o maniera sau alta. Controlul demografic strict instituit de regim, ca si reformele economice cu iz capitalist nu constituie decit praf in ochii comunitatii internationale si nu expresia unei veritabile vointe de integrare intr-o utopic-caraghioasa post-istorie de tip Fukuyama (apropo: cum a putut Fukuyama, reprezentant al unei natiuni si al unei culturi ce cunoaste par coeur, ca urmare a unei istorii comune de interactiuni violente, potentialul exploziv al Chinei, sa imagineze o China imblinzita si aliniata aseptic la pax Americana?!). Out of the question! Vom sfirsi cu totii ca lucratori-furnici androide in niste orezarii high-tec, imbracati in tenisi si geci de fis ieftine, atit de ieftine. Copiii nostri vor avea pielea galbena si ochii oblicii, in NBA inaltimea panourilor se va reduce considerabil printr-o ordonanta de urgenta a Guvernului Planetar Chinez. Vom fi cu totii chinezi, fericiti, disciplinati, catatonici.

Ca diaspora, chinezii sint inclusi indeobste in categoria grupurilor etnic-culturale ce “nu creeaza probleme”. Dincolo de reglarile de conturi ce se petrec in interiorul comunitatilor si de un oarecare penché inspre contrabanda, chinezii se integreaza armonios in societatile-gazda. Totusi, insasi aceasta “cumintenie” a lor, faptul ca rareori chinezii din afara Chinei ajung sa constituie subiect de presa, genereaza, prin punerea in miscare a sistemului perceptiv de clisee, suspiciune. In Spania, in mai mare masura decit in orice alta tara occidentala, numarul de mici restaurante chinezesti este imens. Practic, exista un astfel de restaurant la fiecare colt de strada, iar ele prospera fara exceptie, intrucit mincarea este hranitoare, suculenta si gustoasa (de preferat junkului din fast-food-uri) si mai ales ieftina. Presa spaniola a efectuat o cercetare statistica, frapata pe de o parte de multimea de restaurante chinezesti de succes, ducind, pe de alta parte, la extrem, cliseul privind bizareria si inumanul practicilor culinare asiatice (sa ne amintim de fobia de carne de ciine din timpul C.M. de fotbal din Japonia si Coreea.). Cercetarea a vizat arhivele ce inregistreaza decesele, inhumarile si incinerarile de cadavre din ultimii zece ani. Rezultatul a fost terifiant si inexplicabil: in ultimii zece ani, in ciuda faptului ca pe teritoriul Spaniei traieste una dintre cela mai importante comunitati chineze din Occident, nici un chinez nu este inregistrat ca decedat, inhumat sau incinerat. Singura explicatie ce acoperea intregul spectru de intrebari fara raspuns: restaurantele chinezesti ii condamna pe ascuns pe clientii lor la canibalism. Operatiunea ca atare este decisa si supervizata de comunitate, chinezii se supun benevol disciplinei de grup si isi “doneaza” cadavrele bucatariei nationale, intru prosperitatea conationalilor. Arta culinara chineza este de un rafinament ce frizeaza perversiunea; clasicii literaturii de calatorie, marii exploratori (Cook, Livingstone, o intreaga pleiada de misionari precum si altii) relateaza cu totii marturii ale canibalilor indigeni sau ale europenilor fortati sau “convertiti” la canibalism. Aceste marturii concorda intr-un punct esential: carnea de om are un gust extraordinar, este mai buna si mai hranitoare decit oricare alta (pui, vita, porc, vinat). Nu le-ar fi fost greu, deci, bucatarilor chinezi, sa disimuleze sub complexele lor cocktail-uri de mirodenii adevarata natura a materiei lor prime. Comisii guvernamentale de ancheta, OPC-uri iberice, ONG-uri, se pun cu toate in miscare. Scandalul este national si tinde sa devina european, multe restaurante chinezesti sint inchise, dar, cel mai important, bucataria chineza primeste o lovitura de imagine letala; reputatia ei este la pamint.

“Cazul chinez” din Spania se afla, inca, in plina desfasurare; nici o concluzie, oficiala sau nu, n-a fost trasa. Bunul-simt educat in a evita cliseele si produsele lor senzationale va avea tendinta sa creada ca intreaga afacere a fost orchestrata in vedera eliminarii de pe piata a unui concurent important in domeniul restauratiei “mici si mijlocii”, facilitind astfel relansarea, pe de o parte, a micilor restaurante cu specific spaniol local (castilian, galician, catalan, basc), dar si a lanturilor fast-food supranationale. Mai important decit asta este mecanismul mental care genereaza o astfel de fobie anti-chineza.

Am trecut, mai sus, in revista, principalele arhetipuri ale imaginii europene despre China si chinezi. Orice imagologie negativa, orice sistem social de excluziune, se bazeaza pe exacerbarea si, la limita, pe falsificarea unor date simple de observatie psihologica empirica, neutre din punct de vedere moral. Talentul incontestabil de negociatori si comercianti al evreilor este interpretat, in cheie antisemita, drept arghirofilie, venalitate, diabolizare si tendinta inspre dominatie mondiala. Care ar fi, in aceste conditii, “simburele de adevar” al “spaimei de China’, dincolo de diferenta ei culturala aproape ostentativa, hiper-vizibila, in raport cu Europa?

Intr-o exprimare frust-colocviala, marea problema a chinezului obisnuit este aceea ca nu mai crede in nimic. La fel ca Rusia, care a adoptat comunismul intr-un moment in care modernizarea sa post-feudala de-abia incepuse sa-si manifeste primii germeni si intr-o mult mai mare masura decit Romania si Bulgaria, a caror modernizare democratic-capitalista a fost sugrumata in fasa de tavalugul rosu (Europa Centrala nu intra in discutie), China a suferit, intr-un interval istoric extrem de scurt, doua socuri cultural-politice esentiale: comunismul maoist si caderea, chiar si controlata de sus, a acestuia. Comunismul a reusit in mod exhaustiv sa capteze nevoia de Imperiu si Imparat a chinezilor, inregimentindu-i in vederea unei cauze suprapersonale si, la limita, supranationale si transcendente chiar in raport cu istoria ca atare, in masura in care, in traditie marxista, comunismul constituie eschaton-ul, adica sfirsitul istoriei. Preluind si mixind cu o dibacie manipulatorie demna de un mare public relations manager elemente ale traditiei confucianiste, ritualiste si legaliste (veneratia fata de litera dogmei si de precizia maniacala a performarii sale rituale, absoluta preeminenta a intregului social, personificat si inzestrat cu sens de Imparat ca entitate transcendenta, asupra elementelor individuale constitutive ale acestuia), Mao a reusit sa reconverteasca inspre Partid elanul obedientei disciplinate a maselor chineze. Relaxarea ideologica si economica din ultimii ani (in primul rind cezura aparuta intre politic – formal comunist, inca – si economic, intrat pe fagasul capitalist) a creat un vid de referent absolut in sistemul de valori al chinezului obisnuit. Democratia, drepturile omului, societatea civila, statul de drept sint privite de chinezi cu acelasi ochi perplex si dezinteresat cu care cei mai multi dintre europeni privesc o pagina cu ideograme. Ceea ce chinezul nu pare a fi pregatit sa asimileze este ideea si faptul pluralitatii si relativitatii valorilor. Ca atare, in conditiile descentrarii vietii politico-economice si a axiologiei, chinezul performeaza din reflex o recentrare si o re-ierarhizare a lucrurilor investite cu valoare. Intr-o lume desacralizata, chinezul nu mai venereaza imaginea Imparatului sau institutia Partidului, ci pe marele transcendental al epocii (post)moderne, si anume banul si tot ceea ce se asociaza acestuia, anume imaginea prosperitatii in fata celuilalt, a succesului ca participare la sacru. In lumea occidentala, aceasta fascinatie a succesului este cenzurata si contrabalansata de valori alternative precum libertatea, drepturile omului, ca si de valorile specific-religioase, crestine, in cele mai multe dintre cazuri. Deposedat de Imparat (Fiul Cerului) si de Partid, chinezul se confrunta cu un ateism visceral, caruia nu ii poate face fata decit venerind valorile materiale ca atare. Imaginile advertising infatisind tineri si tinere de succes (europeni, precizare importanta) si o pluralitate infinita de bunuri de consum constituie icoanele ce inlocuiesc in mentalitatea chineza figura Imparatului sau a Partidului. Si asa cum Imparatul sau Partidul, ca figuri ale sacrului, cer supunere absoluta, fara rest, tot asa telul prosperitatii materiale personale, inglobata in cea a comunitatii (chiar si fara referent absolut, in mentalitatea chineza colectivul continua sa primeze fara nuante asupra individului) nu cunoaste limitari in privinta mijloacelor utilizate. Privit sub acest unghi, “cazul spaniol” isi pierde aura exotica de senzational si se inscrie, ca ipoteza coerenta (chiar daca neconfirmata factic) in acest tablou al reorientarii nevoii chinezului de supunere fata de un absolut suprapersonal, in cazul de fata prosperitatea materiala a comunitatii.

Concluzia? Daca stim, inca de la Hayek, ca eficienta institutiilor statului de drept si soliditatea mentalitatii civile-democratice sint imposibile in absenta unei economii de piata in cadrul careia dreptul la libera initiativa in limitele regulilor concurentei loiale sa fie garantata, ar fi cazul sa conchidem ca rationamentul reciproc este in egala masura valabil: economia de piata nu garanteaza, in sine, aparitia mentalitatii democratice si a statului de drept, caci capitalismul nu este intotdeauna o extensie si un efect secund al eticii protestante in domeniul economic. El poate fi, uneori (in sens propriu si nu ca o forma de catehizare moralista), o investire cu sacru a prosperitatii materiale ca atare. Iar intr-un astfel de caz, ne putem astepta intr-adevar sa vina chinezii (si nu doar in Complexul Europa) si universul sa devina un geamantan frigorific. Izolarea Chinei in mentalitatea europeana (mare putere demografica si militara, avint economic pre-capitalist, bizarerie culturala) trebuie sa inceteze, facind loc unui efort de comunicare reala, intrucit capitalismul nu inseamna doar libertatea schimburilor economice, ci si fluenta tranzactiilor simbolice.

Altfel, avem tot dreptul sa ne asteptam ca, dupa modelul (post) modern/comunist Chelsea-Abramovici, un mare consortiu chinez specializat in confectii de larg consum sa preia Manchester United, deschizind in incinta Teatrului Viselor un luxos restaurant cu specific antropofag.

foto: Mark Forman

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!