agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3274 .



Lipsă la anotimpuri
articol [ Societate ]
Colecţia: Părerea unui om obişnuit

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Radu Herjeu ]

2006-02-14  |     | 



Când să mă apuc să scriu cele câteva gânduri, am constatat că ninge. N-ar fi nimic neobișnuit dacă nu aș fi la jumătatea lui februarie și până în acest moment iarna s-a dovedit a fi lipsită de orice calități care o face atât de iubită de unii. Printre care mă număr și eu. Da, îmi place iarna. Dar iubesc iarna aceea din povești, cu ninsori cu fulgi cât pumnul, cu cerul de un albastru crud, cu scârțâitul zăpezii sub bocanci, cu pomii ascunși de alb, cu copii chiuind și aruncând cu bulgări, cu mirosul acela de fum și cu frigul acela care îți înroșește obrajii. Nu iarna aceasta, pe care noi, prin locurile acestea, o cam primim cadou de câțiva ani încoace. Frig umed, cer plumburiu, miros de oraș supraaglomerat, lapoviță și bălți tocmai bune de străbătut de șoferi în viteză, zăpadă neagră, amestecată cu gunoaie aduse de micile torente de pe lângă trotuare, copii posomorâți…
Iarna care se apropie de momentul în care se va încheia oficial ne-a adus zile de primăvară, cu soare și temperaturi ridicate dar și zile ploioase, cu întuneric și frig. Am avut un Crăciun fără zăpadă și un ianuarie cu mult frig. Au luat-o anotimpurile razna. Și acum, când toată lumea se obișnuise cu ideea că o s-o ținem tot într-o semiprimăvară înghețată, hop și zăpada, tocmai la timp ca să-i dea iar peste cap pe edilii noștri.
A nins frumos, ca și când am fi fost iertați pentru greșelile noastre. Apoi a stat, ca și când cineva și-ar fi adus aminte că nu merităm. Că nu merităm nici albul și nici albastrul. Că viața noastră a început să semene din ce în ce mai mult cu non-anotimpul acesta. Acum ninge, apoi plouă și ne umplem de băltoace, apoi vine frigul și ne îngheață orice sentiment. Și iese soarele și ne ridicăm mâinile, în semn de renunțare, apoi iar plouă. Adormim cu fața spre soare și ne imaginăm c-a venit vara apoi ne întoarcem cu spatele și soarele fuge.
Oamenii din viața noastră sunt mai preocupați de mocirla de pe jos decât de cei care trec pe lângă ei. Merg cu capetele în jos și se feresc de orice atingere. Trecem unii pe lângă alții, ca și când am avea ținte foarte precise și foarte importante. Între noi e întuneric. Și, din ce în ce mai frig.
Câteodată zâmbesc trist. Mă gândesc la cei care, intrigați la culme de acest mister numit viață, lansează adevăruri absolute: nu există doar alb și negru, ci și gri! Ei bine, au acum parte de atâta gri, că ar trebui să le răspundă la multe din întrebările lor existențiale. Ce pretext minunat pentru a ne ascunde și mai mult în spatele zidurilor. De a nu deschide ușa chiar dacă afară stau oameni care au nevoie de tine…
Între timp, ca să ne umplem timpul, importăm și sărbătorim cu un fast demn de întâlnirile dintre doi Oameni, ziua îndrăgostiților. Anul acesta, toate televiziunile au ținut morțiș să sărbătorim, fie că aveam sau nu chef, fie că ne place sau nu modelul american, de care nu ne leagă nimic. Oameni de toate soiurile s-au chinuit amarnic să înjghebe câteva mesaje iubărețe pe care să le lanseze în eter. Tineri care nu știu care e capitala Statelor Unite și-au umplut ochii de romantism și s-au apucat de iubit cu ocazia Sfântului Valentin. Nimeni nu s-a întrebat de ce avem nevoie de o zi pentru a spune celorlalți că-i iubim. Nimeni n-a spus că tocmai existența acestei zile-kitsch arată că avem nevoie de stimulente pentru a ne purta normal. Încet, încet, se vor inventa zile speciale pentru vorbit, pentru privit în ochi, pentru ajutat o bătrânică să treacă strada, pentru respectat, pentru gândit, pentru scris poezii, pentru prietenie. Vom avea un calendar care să ne aducă aminte în fiecare zi ce parte a umanității noastre avem voie să manifestăm. Eventual, în direct la televiziune. Apoi, ne odihnim un an. În fond, am iubit o zi! Și, ca să revin la tema acestor rânduri, un calendar care să ne spună: Azi e iarnă. Azi e primăvară…
Azi sunt om…
Oare ghioceii mai înțeleg ceva? Oare primăvara nu se simte puțin frustrată că n-o mai așteaptă nimeni? Oare noi n-ar trebui să ne punem mai multe întrebări? Oare n-ar trebui să le căutăm răspunsuri împreună cu ceilalți? Nu…
Noi ne vedem mai departe de viețile noastre, fără să observăm că nu mai avem anotimpuri în care să le trăim.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!