agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7045 .



Cenaclul Agonia.ro - 16 iunie 2007
comunităţi [ poezie.ro ]
la Cafe Deko în incinta Teatrului Național, cu susținerea Revistei Șapte Seri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2007-06-10  |     | 



Cenaclul Agonia.ro continuă pe scena poeziei și criticii literare sâmbătă 16 iunie, orele 14.00, la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu lectură de poezie bună și o nouă prezentare de carte. Autorii acestei ediții sunt Petre Fluerașu și Adrian Firică, Adrian prezentându-ne și volumul său de poezie, Autoportrete. Moderatorul acestei ediții va fi Felix Nicolau, cel care semnează prefața volumului.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket




Petre - student în anul I la "Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC)" din cadrul Universității București ; membru al cenaclurilor literare Europeea, Amurg Sentimental, Cenaclul de seară, Euridice, membru al “Societății Române de Haiku”, director revista “Arcada”. În 2006 și 2007, a obținut numeroase premii literare; a publicat în “Monitorul expres”, “Covorbiri literare”, “Jurnalul național” și multe alte reviste și portaluri virtuale. Antologat în: "Primele viziuni II" - editura Grinta, 2006 - cu haiku; "Songs of Honour" - editura Noble House, 2006 - cu poezie în engleză ; "Recurs la sinceritate" - editura Fundației Culturale Cancicov, 2006 - cu poezie; "Vara visurilor mele" - editura Amurg Sentimental, 2007 - cu eseistică; "Întotdeauna cu noi" - editura Amurg Sentimental, 2007 - cu proză și eseistică Autor al volumelor: "Despre Om și Tao" - eseistică - editura Echinox, 2006; "Insomnii" - poezie - editura Amurg Sentimental, 2006


---

Adrian – a absolvit Facultatea de filosofie; professor, consilier cultural, eseist. Antologat în „Poezie.ro” (Ed. MLR, 2005) și „Proză.ro” (Ed. Paralela 45, 2006). Scrie Integrarea euroatlantică – ruleta NATO, ed. Ziua, 2000; coautor al lucrărilor Guvernul și imaginea sa publică (2000) și Raportul dezvoltării umane în România (1995), la Ed. Monitorul Oficial. A scris numeroase articole în Tribuna învățământului, Arena politicii, Dilema, Adevărul, Manifestul Român, Vocea Rromilor, Conexiuni. A fost redactor, în primul an al apariției, al emisiunii IT&C a postului Prima Tv. Se declară (și este) liber cugetător.


***


Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko.

Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit!


***



Petre Fluerașu

Adio fetiță și n-am cuvinte


pământul de sub tălpile ei plânge după zmeul pierdut printre nori
azur într-un degradeu apăsat
tușul orizontului scuipă valurile grele ale iernii
zidul monumental absoarbe sufletele florilor,
ura se reîncarnează în rouă
metamorfoze, toată lumea se transformă în eu
privind prin oglinda piramidală a sinelui
Keops zâmbește hipnotizat
pentru că nu suntem decât niște bieți nebuni
barca a spulberat luntrea plină cu monede mucegăite
cerberii se gudură, atom cu atom
cometele ciopârțesc soarele pentru a îl recrea
într-o erupție Pygmalion se împletește cu Galateea
alteritatea unei noi galaxii
închidem ochii încercând să adormim
undeva, departe, acolo, la capătul pământului
florile încă nu știu că trebuie să moară
speranța este unicul lor sfânt
nu avem nevoie de dansatori cosmici cu membre inefabile
eu transpun în esență legenda
și după atâtea mărgele șlefuite de spirit
astăzi,
nu mai am cuvinte...



carnagiu marin

soarele răsare încă o dată din găleata mea
pregătește te rog ceașca de ceai
e nevoie de o linguriță de zahăr dizolvat în iluzii
doar așa
înaintea ultimului sărut,
vom avea parte de un asfințit roșu

*

hai,
să privim valurile împreună
pescărușii râd fără să se gândească la remușcări
istoriile sunt tardive
nu trebuie să renegăm sângele amestecat în rușine
doar din suferință se naște revoluția
mergând înainte
trebuie să uităm cine am fost
fără poze!
destinație întunericul

*

urme pe nisip
pentagrame înconjurate de virgine care știu să plângă
artificiile vin spre noi
florile izbucnesc din flori rotindu-se amenințător
ecou materializat în frică
urlăm făcând planuri,
să păstrăm momentele pentru o vreme cu mai puține cearcăne
dormi iubita mea
apocalipsa asta nu are nicio legătură cu tine

*

am rămas împietriți
în fața zidurilor noul mileniu construiește stâlpi
electricitatea aleargă prin devastare
călcăm pe cenușă
oasele ne amintesc povestea vechilor greci
sărim peste morminte
petele albastre latră în noaptea marină
monstrul scoate capul din unde
scuipând înspre cameră



Înțelegerea asfaltului la CERN


cercurile sunt tot mai mici,
pe măsură ce avatarele se preling pe lângă teorii
construim mașini complicate, ego-uri din ce în ce mai mari
avem nevoie de un munte de electronică pentru a mirosi o floare
legenda robotică este împânzită de reguli
moartea naște doar vidul
fugim de oglindă, zâmbim spre bulgării de gheață
astrologia respectă doar principiul nemuritorilor
fără nicio legătură
teoria scrijelită pe nisip urlă
vântul încearcă să se desprindă de valuri
ploaia alunecă adulmecând praful...

mi-e frică de tine

nu mai îmi spune nimic
iubirea mea nu poate fi măsurată în cuante,
de fapt iubirea nu poate fi explicată prin univers
pioni vor reveni scrâșnind la starea inițială

oricât de mari vor fi domurile voastre
nu veți reuși să imitați vulturii
legăturile se vor rupe la un moment dat
și totul va fi invadat de gaz
așa cum dimineața, între ideologii
ceața strălucește ademenitor

mi-e frică de tine oglindă
cioburile tale sunt împrăștiate pe un asfalt periculos
privesc imaginea mea amestecându-se cu turnurile înalte

totul mă duce cu gândul la Auschwitz,
doar că astăzi ardem ioni grei
în loc de oameni...




Porumbei, copii și mofturi


merg pe stradă dând din cap
urmez exemplul porumbeilor

oamenii mă ignoră
captivi în universuri paralele, mai albastre, mai triste
cafeaua are alt gust pentru fiecare
totul ține de karmă sau de numărul pi
cubulețele de zahăr nu au fost inventate de filosofi
fiecare adaugă vid
lipsim din propria viață
gloanțele nasc pietre funerare
un orologiu adâncit în unghiurile istoriei
mă joc cu bucățelele de pâine
filosofia desconstrucției fără nicio legătură cu hamlet
capetele de mort nu mai sunt la modă
părul maschează prejudecățile salvând oglinda
geamurile nu se sparg decât în cazuri de urgență
fără abuzuri

asfaltul se termină
mi-e frică să merg mai departe
pământul vostru s-a aplatizat de mult

copiii se joacă nepăsători
viața este până la urmă
un simplu moft



Rigor mortis

încremenim tăcut
purificând pentru ultima oară aerul
cerul se prăvălește spumegând deasupra noastră
pescărușii ne cheamă trimițându-ne sânge din înalt
o ultimă infuzie cu nemărginire
să pășim spre marginea abruptului, să întindem mâna
iubirea ne curge prin vene iar noi încercăm să strângem în pumn soarele
căușul presărat cu stropi
frigul ne mistuie încet îndoiala
cearcănele aspre se topesc în fața primului vânt
ne smulgem din bezna inundată
primul pas pe nisipul arzător este cel mai greu
apoi învățăm tenacitatea cămilelor
dacă intri în ritm poți ajunge să uiți de reguli
filosofiile se regrupează în hrube
motivul peșterii bântuie personalitățile coerente
nu avem de ce să fugim
este îndeajuns să închidem căldura, să deschidem ferestrele
atunci morții se vor topi încet, păstrându-și frumusețea
vom săruta carnea străvezie căutând cu disperare o mângâiere
dragoste
nu poți opri torentul
pietrele se adună îmbrăcând podeaua în mătase
amestecăm salivă și păr
un fruct negru, mustind de dorință
cu mâinile împreunate, bolborosim mantre
când ar trebui să învățăm pur și simplu să așteptăm,
până la urmă,
chiar și oasele
se înmoaie...



Nanoiubire

agenții toarnă temelii
din bacterii se naște o nouă generație, mai liberă
suntem singuri în univers pentru că avem oglinzi
să nu rămânem mici
izbucnirea noastră violentă polarizează zahăr
roim emergent
sufocăm iepuri

*

procesele au scăpat de sub control
nu te mai juca
asfințitul e verde
mâinile ni s-au pierdut printre cuburi
construim sisteme
uitând să scuipăm înainte
pentru noroc

*

brațele mele se joacă cu inima ta
pot să-ți tai alimentarea,
sau pot să-ți coafez cerculețele
fac orice
pentru a te face să înțelegi
sufletul fierului se transformă în praf
iar eu te voi săruta acum
invers

*

am ajuns
cactușii strălucesc scuipând spini
nimeni nu vrea să se joace cu noi
și totuși trebuie să zâmbim
prada fuge, întotdeauna spre ușile glisante
vă baricadați degeaba
oțelul nu poate rezista tenacității
voi dansa în mijlocul furtunilor, voi săruta pământul
până la urmă cineva trebuie să iasă...
atunci va mai fi loc pentru încă o particulă,
de iubire





bombe

te dăruiești fără să ții cont de consecințe
zidurile orașului nu pot împiedica izbucnirea iubirii
vioara de cleștar suspină
dansăm înveșmântați în mantre
podeaua veche mustește încercând să camufleze exploziile
e trist
pentru că întotdeauna în final
cineva trebuie să moară

*

artificii
multe artificii
dansul nu trebuie să se oprească niciodată
e timp pentru un zâmbet
merităm măcar atât
privește
cerul e roșu
norii ne așteaptă
câmpul și-a construit aluatul întunecat
nu mai sunt clipe îndeajuns
regretele se vor topi vibrând
întinde mâna și porțile se vor deschide
în fața noastră nu mai există decât cutremurele
urșii urlă înghesuiți în containere
pretutindeni moarte
și totuși soarele va răsări și mâine
mai mult ca sigur

*

rugăciunile se sparg în vălătuci de fum
pâine și sare
inima otrăvită nu mai are nevoie de platitudini
universul este al nostru
alergăm împreună spre o altă realitate
numai cei slabi se uită în munte
hai
scutură-te de apă și vino alături de mine
împreună vom încerca să schimbăm lumea
sau
o vom arunca pur și simplu în aer
râzând


Þânțarul nemuritor


sângele celor mulți ne poate garanta imortalitatea
construim statui, silabisind mantre
undeva acolo, în colțurile universului pe care l-am plăsmuit
efigiile ne așteaptă fără să clipească
îți privești reflexia și nu te mai recunoști
cântăm ode pentru a învia zeii
când de fapt zeii nu vor decât
să fie lăsați să moară

*

te-am atins cu un ac ascuțit
înainte de înlănțuire îmi înroșesc buzele în foc
rămân urme întotdeauna
și astfel pădurea ne poate recunoaște
să topim măștile, să ne amestecăm inimile
poate că dintr-o mulțime de nuduri va izbucni viața
ploaia spală clopotele strângând mizeria la picioarele noastre
trebuie să fim atenți
este nevoie de un singur pas greșit
pentru a te îneca în lacrimi

*

haide cu mine
să trecem prin curentul de munte
pe urmele urșilor copacii se împletesc schingiuiți
ultima destinație iubirea
interiorul unui inel
încetinim timpul
matrix reloaded sau cum pământul se ferește de gloanțe
te provoc,
aruncă-te
în ochii mei

*

țânțarul plutește obsedant căutând lumina
cu toții avem nevoie de iluzii
încercăm să evadăm
și nu facem decât să ne strivim pe geamul de os
johnny bravo, keep walking



Ora blestemelor de plastic

contratimp
nici măcar spiritele nu mai au secunde de odihnnă
ectoplasma trebuie întreținută, viitorul aparține măștilor de castraveți
moda sacrificiilor transcende moartea
nu ne permitem să suferim, nu avem timp de ifose
înainte, amăgindu-ne cu poze strălucitoare
buzele strălucesc doar la televizor
roșu aprins, culoarea asfințitului
Helios nu mai oferă randament
am împărțit sufletul în porțiuni mici, ambalate în cartoane roz
avem și funde
sărbătoare perpetuă
brandul iisus a fost cumpărat de coca cola, demult, camioane roșii, exact 0% zahăr
nimeni nu se simte atacat
nici nu avem de ce să o facem
dragostea trece foarte bine prin sânge
the big mac,
why change perfection?

să acceptăm evidențele,
viața merită trăită
poftim un biscuite și taci
acum ai ceva de făcut, până la o nouă apocalipsă
florile pot să rănească și nu neapărat în nord
caută spinii
înfige-ți palmele adânc, până la os
nu vei înțelege ce înseamnă durerea,
dar vei putea măcar să arăți câteva lacrimi
câteva suspine
reușeșesc în orice caz să mai salveze ceva

haide,
să bem un pahar împreună
fără alcool, doar suc
poate că astfel lumea care se va naște din noi va uita
să ucidă

ajunge,
oprește-te
blestemele tale nu pot să-mi facă nimic
trăim într-un univers de plastic,
am murit încă o dată în visul meu,
încercând să te apuc de mână...



Rune pentru o lume aflată la sfârșit

pietrele nu mai au răspunsuri
dansăm degeaba în cercuri
ritmul nu ne mai ajută decât să adormim
mantre șoptite pentru dumnezeul somnului
pretutindeni porcii,
așteaptă să-și mănânce stăpânii
și nu cred că ai vrea să fii aici
când inevitabilul se va întâmpla...
ta ta

*

drumul zace în fața noastră
pe ecranele de plastic am devenit supereroi
spre alfa
omega se simte neglijat și pe bună dreptate
eșecul nu mai e la modă
ne sufocăm în reușitele noastre
la început, tu erai o fată și eu eram un băiat, culmea, nu...?

*

după o călătorie lungă
caii apusului poposesc în spatele orizontului
te văd în fața mea, goală
între mâinile tale soarele îmi zâmbește
cu buze roșii, imagini cărnoase
nașterea unui nou măr
moarte!
înainte!
curaj, curaj, pentru caii noștri
măcar ei merită
o soartă mai bună decât noi

hai, zâmbește,
dacă te încurajează cu ceva în clipa când toți se pregătesc să moară,
să știi că mie nu îmi pasă de ei, și să știi că te iubesc... mă bucur că și tu simți la fel...

fără lacrimi te rog
nu are nicio importanță
ar fi trebuit să înțelegem că lumea noastră se va termina
chiar când
am învățat și noi să râdem



***



Adrian Firică


... între vederi

n-am timp de prostii
am mâinile ocupate cu litere
scriu la patru mâini:
unu doi trei... zece; zece nouă opt șapte șase plus cinci

face cât unsprezece teorii

acum:
jumătate din degetul mare e precum știi capturat înaintea degetului mic
restul e pură întâmplare când te uiți spre mine
de câteva ori mă vezi cel mai bine
iar eu te văd numai pe tine
între Danemarca și zile

granița e riguros definită:
poimâine e o sală de așteptare
acustica e deosebită

când eram mic socoteam să sunt
acum am alte acțiuni din praf și pulbere



... cu prințesa pribeagă

l-am cunoscut
cu ani în urmă pescuind jocuri rotunde
le așeza printre secunde

nu-nțelegea
avea îns-atâta răbdare
acum dacă vrei îl vezi răspunde aplecat din memorie

hainele lui par ziduri
o muzică se aude-n surdină pentru prințesă
pribeagă are să tot vină-n cele din urmă

ea



... din Gaza

cum mi-ești
orbitu-m-a
Gaza

vestești
parte-altă

surd greu
prin eu văd lumină-ncă
mască prin da
înc-un da imposibil

există
opozabilă
'n supus demon

prea curânde-armonii emise de-arphee-n
parte-altă









... Doamne

oamenii aceștia ți-au greșit cartea

de la al doilea cuvânt
Tu te odihneai

pe când au început ei transcrierea
întâi au fost două femei
care nu erau singure
una era albă ca lumina iar cealaltă a fost să fie
umbră a ei

ele au privit roată prin Eden
iar privirile lor au rămas fără rod
atunci femeia a privit în umbra ei și a crescut un pom
și umbra a avut un gând pe care nu l-a spus

așa s-a făcut primul păcat
voind să-l alunge femeia și-a-nsoțit bărbatul
iar umbra ei nu s-a mai despărțit de ea
ziua o urmărea iar noaptea se culca cu ea



... Doamne

iar Tu ai mai spus cum pe deasupra-ne plutește ticălos înger
așteaptă-n căință vreau Eu fiindcă te-nalță-n gând
s-așezi moarte-n cerul răsărit
tu omule ființă de pământ

în zborul peste mare-n veșnic plec nu iau
mister abil și ca el mai presus
din mai nimic numai
tăcerea să o știi

nici să speri lacrima 'ți
vreau tot
aici
eu



... Doamne

câte douăsprezece
condacuri și icosuri țineam
unu la mână
doi de mână...

spuneam stând
în pământuri de șapte ori
șapte ceruri
sau cam așa ceva

abia în ceasul al treisprezecelea am luat pe Avraam de braț
el nu mă vedea
simțea numai nisipul gurii sale
și l-am scos pe fratele meu din țara sa



... ...

'n darea de seamă despre cină lemn și cenușă
cineva strigă femeia
cina fosta-nainte
prea scump era lemnul


pontius spălă fundul vasului
aruncă cenușa
peștii stuful
pilatius tremura

pilate
pilatius pontius sunt barabbas
urc treptele din antoninia
cap de nucă de cocos de câte ori să spun

abia al cincilea procuror fiind tu ai să mori
pe apa lucerna
vera ikon
strigă-ți femeia...



... în fază de mulaj

să începi cu o afirmație zice-se: așa e viața!
primești lovitura de dragoste la prima vedere și locul din față la coadă
cunoască-mă adăpații zilelor noastre
numai în sensul mersului acelor de ceasornic
ei adaptații cacioririi capitolelor și sensului sentimentelor
când eu voiesc să meargă toate automobilele numai cu spatele
numai în spatele meu cu zgomotele cu tobele și gazele lor de eșapament
numai de o parte să meargă o apă
în spațiul meu vital să vii numai tu
cu loviturile tale de dragoste la prima vedere
o dată și încă o dată... așa fel să fie să mergă moara fericirii fie ea și stricată
Doamne ferește să spui NU!
să începi să miroși a veșnicie trăgând mâța de coadă
lasă moara să toace fericire în fel și chip să facă fericiri
să ne-o rupă-n fericire și fără materie primă
găsim oriunde loc verdeață dulceață și spiritul bun

o să izbutim să facem și comerț ilicit cu arme profitabil între noi
dar nu mă mai apela o vreme
ca să nu ne confunde teroriștii cu acadelele făcute din zahăr ars
o să le dau bani de-un ciorap și de câte un Ford Capucino
le dau și fondul ăsta de ten să nu-i mai aud și să nu-i mai văd
mă fac de bunăvoie singur la buzunare fac zidul morții prin bucătărie
legat la ochi cu ștergar văd că fiecare dimineață e bună
te văd și pe tine cu-ncrengăturile tale de dragoste cât o împărăție
fracțiile matinale ale bunei înțelegeri
după micul dejun fracturat așa cum s-a văzut în filmul de aseară
urmează o cavalcadă pe pereți ajungând pe ei prin efracție
... vine poliția călare și unul stigă STAI! altul ia o poziție de tragere
al treilea nu spune nimic având probleme
pe scară-l compătimesc după o scală frumos gradată cu broderii verbale naturale
unele sunt făcute de tine te las să le oferi cu darea ta de mână

lustruind pereții ne ținem diminețile la-ndemână
poate am șters tot urâtul
mâncând biletele astea de teatru am mai terminat o indecizie





... cu lucruri obișnuite

sigur ai spus:
așteaptă-mă și pe mine!
sigur s-a făcut
un fel de noapte
un fel de vânt alb
un fel de așteptare
o dimineață indescriptibilă
o tăcere
o așteptare
un citat despre puterea ta de a urî poemele de dragoste
constatarea că săptămâna are zile
o tautologie drept sărbătoare
iar asta atunci tocmai atunci
când priveai havuzul vechi înverzit
cu balaurii rămași fără dinți

desigur am văzut și eu că a înconjurat havuzul de câteva ori
apoi s-a înălțat pe deasupra copacilor fără să ne vadă
dar am crezut că e ceva obișnuit
fiindcă plutea ținând mâinile la spate

acum nici nu mai pot pronunța primul tău nume
fără să simt vinovăția tulbure
al doilea nume e trist ca umbrele
iar eu nu mai știu să înnumăr propriul meu nume



---

foto: "selfportrait"

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!