agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10279 .



Vifor în surdină
comunităţi [ poezie.ro ]
17 februarie 2007 Colecţia: anunturi si cronici cenaclu Agonia.ro

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gesualdo ]

2007-02-18  |     | 



Așteptată de mulți cu o tumultuoasă nerăbdare, preconizând, datorită popularității numelor autorilor prezentați un freamăt demn de interesul spectacolelor ținute odinioară pe Colosseum, cea mai recentă ediție a Cenaclului Agonia s-a dovedit departe de urmările devastatoare ale unui vifor iscat din senin în taigaua siberiană, atmosfera tăcută, nu neapărat reculeasă , demonstrând, pe parcursul lecturii, că senzaționalul pălește în fața atenției acordate calității poetice intrinseci.

Marius Marian Șolea, proaspăt nominalizat ca moderator, l-a invitat mai întâi la microfon pe Andu Moldovean.

Ultimul rege al Granadei maure a ținut să-i premieze pe câștigătorii concursului organizat din proprie inițiativă, respectiv Ioana Barac Grigore și Adrian Firică ; acesta a răspuns cu aceeași darnică larghețe oferind la rândul său binemeritate cadouri recent sărbătoritului Bobadil și celeilalte participante , inedita rara avis ( până acum)a liricii feminine de pe site, nimeni alta decât Alice Drogoreanu.

Photobucket - Video and Image Hosting

Marius, Alice, Adrian și Andu

Vizibil marcat emoțional, Andu a citit la început două texte neincluse în selecția inițiala, continuând apoi într-o manieră precipitată, vecină cu tahilalia, parcurgerea grupajului de versuri, din care s-a omis totuși “violet de paris”.

Poate că respectiva reacție s-a datorat capriciului daimonului sau personal, nelipsitul Don Juan, prezentat deosebit de elogios audienței, chiar sub formă ritualică, iar toanele oricărei zeități care se respectă rămân, de obicei, imprevizibile.

Photobucket - Video and Image Hosting

Don Juan, prezidând

Cu atât mai surprinzătoare a părut recitarea “parlando-rubato” a lui Alice care , cu unele mici întreruperi, a curs în ritmul unei fluențe domoale, în surdină.

Photobucket - Video and Image Hosting

Alice Drogoreanu

Primul dintre comentatori care a ridicat mănușa provocării dialogale aruncată de Marius a fost Ioan Peia.

Abordând cu o argumentare de o finețe barocă a dantelăriei mostra creațiilor Alicei, dânsul, ferindu-se de “ideile la minut și subiectivitatea gregară” a expus o analiză extrem de amănunțită, un fel de critică-eseu vizând fiecare aspect în parte al textelor, luate individual.

Photobucket - Video and Image Hosting

Ioan Peia

În urma ierarhizării statornicite, ierarhizare axată pe cele patru modalități calitative ipostaziate de orice autor, “care se ia cumva în serios”, cum este cazul și cu Alice, începând cu “bunul” validat valoric, continuat cu “mai puțin reușitul”, apoi “întâmplătorul” și, treapta cea mai de jos, „catastrofalul”, titlurile astfel evidențiate au fost următoarele:1- “Venus fără” text suav, “cu momente limpezi de candoare” prin care inteligența poetică face să transpară, apelând la o tehnică bine stăpânită, “gesturile evanescente de neluare în posesie a fantasmei” (o nebuloasă clasică/ pe care ne petrecem suspendați/ nu se știe cum de nu cădem/ unu-ntr-altul) conexată cu “basmul iubirii veșnice” (m-aș fi înghesuit în ochii tăi/ să-mi citești din carte/ cum am fi putut trăi/ așteptând aceste mici ore) 2- “azi/când cum/” unde subtitlul preluat “de dragul modei” din “străineză” scurtcircuitează în egală măsură cu “titlul fițos” firescul exprimării, reușitele, de data aceasta doar de natură aleatorică (abia acum văd păsările negre/ valuri valuri/ se năpustesc peste șosea/ milioane de bancnote negre) coexistă cu “monstruozități de vers” care concură la titlul unei “bazaconia magna” (o teorie goală cu picioare moi) 3-“ Diferențe răsturnate” unde într-un “climat vag” versurile de excepție încearcă o nereușită simbioză cu “rateurile monumentale” (se aud diferențele asta e clar/ răsturnate/ focul/ tribul/ roata/ ) sau (eu fiind o simpatică drăguță/ dezosează-mi cu încetinitorul/ viorile/ din șira spinării) 4-“Aceasta nu este fotografia altor noi” care din chiar prima strofă (aceasta nu este o casă/ treptele nu vă vor/ ușa tace în nasul/ străzii vremurilor) i-a repugnat definitiv d-lui Peia, prilejuindu-i chiar analogii satirizante cu „skepsisul” bancurilor polițienești în care trei străzi sunt identificate sub denumirea uneia singure, cu nume trinitar : Alexandru Ioan Cuza.

Aici merită consemnat reproșul lui Marius care a constatat, vizând exclusiv impactul percepției psihologice, că o accentuare a neajunsurilor printr-o rostire expresivă de anvergura celei „apeironice” duce mult prea ușor la “ridiculizarea textelor” iar autorii, astfel minimalizați de importanța vorbitorului care li se substituie ajung “să se simtă jigniți” chiar dacă o asemenea premeditare a intenției a lipsit cu desăvârșire.

În interludiul astfel creat ne-au fost comunicate veștile nașterii primului nepot al domnului George Mihalcea precum și câștigarea concursului de manuscrise al Cărții Românești, secția poezie, de către Ioana Bogdan.

Daniela Șontică a fost “excepția care confirmă regula” privitoare la slaba participare a comentatoarelor la microfon, unde disputele au fost alimentate, oarecum cutumiar în ultima vreme, de inițiativele orgoliilor masculine, dornice să acapareze acest nou teren de luptă din aceeași inepuizabilă “bravadă cocoșească” dupa cu a numit-o, pus pe șagă, Marius.

Photobucket - Video and Image Hosting

Daniela Șontică

Conform spuselor Danielei, deși dezavantajată de “recitarea propriei poezii”, Alice transmite “mai multă forță” decât Andu care, predispus la “o exprimare teatrală” (legat cu cătușe de stănoaga alcoolului/ tata pleca și venea mereu/ printre niște focuri uriașe/ de tabără) convinge ca „bun povestitor” însă nu oferă “nimic memorabil” crede Daniela.

Lui Alice i se pot reproșa evidente scăpări, cum ar fi substantivizarea “fedeleșului” (sau le facem fedeleș pe amândouă?) ori contradicții (fluența ta e o apă caldă/ pe care o ții strâns la piept) însă nu sunt bizarerii căutate, născocite, doar meandre săpate de “fluviul inspirațional” în voia căruia se lasă adesea, ingorând consecințele abaterilor.

O notă distinctivă este dată de dozajul “patetismului universului slav” (sub șuvițele mele pare să se nască/dealul cu rufe albe în vânt/ gustul libertății mele).

Cosmin Dragomir s-a prezentat de această dată în “grevă japoneză” precizând că s-a plictisit să afirme cât de mult îi displac “empatizările nereușite” și acel “subiectivism auctorial” care leagă poeții de cele mai proaste texte ale lor, când, din contră, s-a dovedit deja că numai detașarea este propice realizării unor texte , în viziunea lui “autentice” în care să conteze în egală măsură atât forma cât și conținutul.

Cu toate acestea, s-a desprins din starea de “ataraxie” a idealului său inventariind, cu aceeași conștiinciozitate care-i caracterizează intervențiile, “instrumentarul reiterat” de care nu putem scăpa, “asemeni scamelor, scaiului sau părului de pisică.

Mai întâi a fost vizată Alice: miros a acasă; strânge-mă în suflet tare tare; și cu ochii roșii de atâta uitare/ am uitat că la impresii artistice/ nu stau foarte bine; te aud cum culegi gesturile mele/ ca pe o femeie frumoasă; eu să dau drumul cailor verzi/ pe pereți .. etc inclusiv deranjanta comparație “ ca și cum” care măsluiește mesajul “dacă nu prin incoerență, sigur prin stufoșenie”.

Principala tară ( nu țară!) a Alicei este că “vrând să spună multe se complică enorm” și acest dezechilibru este resimțit per ansamblu în ciuda incontestabilelor, până și lui Cosmin, momente cu adevărat reușite: “pune celulele să ne crească viața” un “constructivism anatomic bine aplicat” sau “n-ai să știi niciodată/ pașii ce te așteaptă/ în/ papucii de sub birou”- imagine “punctuală” bine adusa din condei, cu “valențe (chiar) duioase.

Photobucket - Video and Image Hosting

Cosmin Dragomir

O tehnică “simpatică” pe care Alice și-a însușit-o este aducerea în cadrul aceleiași comparații a unui termen feminin, urmat imediat de o atribuire masculină: “o/ viață/ tragic/ ca țipetele de pescăruși/ din vene” ; “doar o fază/ abrupt/ ca un pumn în burtă”, tehnică întâlnită și în (aparent) simple enunțuri: “o parte din tine/ respiră pe nas/ iubire/ absolut acceptabil”.

Soluția drastică recomandată de Cosmin a fost “punerea șișului la jugulara poeziilor”.

Despre Andu, prezentarea mitului “șubrezit, complet neurbanizat” al mentorului din pădure, deschizătorul drumului inițiatic, mit semnalat inclusiv de la “Strigoii” eminescieni până la actuala ipostază scatofilă a lui Vladimir Sorokin, rămâne un balast care îngreuneaza o altfel vie raționalitate care trebuie să se debaraseze și de locurile comune golite de orice semnificație: “am spus atunci că Soarele/ răsare și apune numai/ pentru că noi doi anume/ eram acolo pentru a-l privi/ pe dealurile de la Cernavodă” fie amănuntele descriptivismului de prisos “prima dată la masa de seară / cu lumânări pișcoturi șampanie și ce vrei tu”.

Transpunerea proximității în versuri: “la un moment dat nimeni nu mai citea doar/ câteva mii de oameni dădeau double click la fiecare secundă” poate fi o confirmare, desigur păstrând “up to date” cuceririle tehnologiei de ultimă oră, a faptului că procedeele “romantismului german au prins rădăcini la noi”.
Dacă senzorialul își păstrează farmecul uneori voit fantast (imaginea continuă tu străbați curțile/ taciturne cu o mantie de ace pe umerii păgâni aud/ ai răsucit o cheie împotriva moralei) incompatibilitatea cauzată de “extrem de marile diferențe de imagini”, prăpăstioase pe alocuri, cum ar fi între lemnele de foc și arcanele hilozoismului druidic rămâne de-a dreptul prohibită, mai mult, în cuprinsul aceleiași poezii –el rafa- Andu, frizând „juvenalitatea culturală”, ne arată „de câte ori ne putem complica o singură dată” (nu suntem bogați decât în oase/ spuse unul dintre noi druidul/ și-a uitat creanga de vâsc înfiptă-n timpul meu fecioara/ lui somnambulă mă învață și azi să văd cu ochii-nchiși)

Trecând peste aceste lipsuri, Andu are formulări de largă cuprindere în “tușe fotografice foarte reușite” (Timpul și epifaniile lui) iar odată depășit livrescul și facilitată “interferența cu cititorul” –în Chez moi- devin evidente referirile la “American Dream” (și pun pariu pe ce vrei tu/ că începând chiar de anul ăsta/ Iisus se va naște/ peste ocean) inclusiv la political correctness purtată în numele predecesorilor văzuți ca descendenți divini, formula amintită de Cosmin “Our Father/ (slash) mother.

Mihai Tița, vorbind despre Alice amintea “începutul greoi, aproape plictisitor” din “fă tu cafeaua” care este salvată numai prin “sinceritata și sugestia” continuării, “filosofiile ratate” (mă gândesc într-o strună/ cum versurile încrustate în pereți sunt/ clipele altor purități) “infantilismele” ( soarele nu vine/ să adoarmă/ în fotoliu) părerea lui fiind că Alice reușește să surprindă prin „sclipirile de moment” fie „pure”(dintr-un iatac/ coapse de femeie tac/ din icoanele altor iubiri) fie „brute”, neșlefuite.

Photobucket - Video and Image Hosting

Mihai Tița

Andu ar trebui să evite „inoportunul contextelor” (în ultima vreme/ simțim tot mai puternic/ atacul zburătorului de la marginea patului) „metaforele învechite” (toți strugurii aveau gust de iubire coaptă) și previzibile (m-am oprit și am recunoscut nu/ e simplu să poți alerga cu adevărat departe) sau clișeele „nemișcate în urâțenia lor” (cu fiecare trecere/ pașii mei devin nisip).

Ca de obicei, Mihai pledează pentru despovărarea ornamentelor plurisemantice, de aceea nu agreează metoda lui Andu de „a scrie despre prea multe lucruri, dorind să impresioneze”.

Marius aprecia „încercarea onestă” venită din partea ambilor autori de „a-și evalua posibilitățile” recurgând inclusiv la aforisme prin care își stilizează propriile filosofii cotidiene imortalizate în calupuri poetice.

Desigur că în dese rânduri „intențiile impregnate fără acoperire” se dovedesc supărătoare ajungând să obosească intelectul celui ce este confruntat cu astfel de „mostre” ale „deșteptăciunii explicite” livrate mai mult sau mai puțin gratuit: pur și simplu i se pretinde un efort deconcertant încă din start.

Alice e clar că nu și-a propus fragmentarea, fracturarea limbii române, pentru „a o asambla apoi într-o manieră personală”, ea doar „sparge” (fă tu cafeaua) „funcționarea registrului confesiv” recurgând la „forțarea unei poeticități nesubliniate îndeajuns” , așadar pasibile a fi neutralizată de punerea pe tapet a zonei „poemelor de gimnaziu” (care tu care eu/ care noi/ care face cafeaua înseamnă ca iubește, nu? )

Photobucket - Video and Image Hosting

Marius Marian Șolea
În ce-l privește pe Andu, tentația acestuia „de a crea imagine” – în Don Juan- „este ocazionată perfect” păstrându-se nealterată „atmosfera ritualică din antichitate” (doar niște statui care păzesc un sunet de tobă în seara asta) , simbolurile ancestrale perpetuate în lăcașurile sfinte de cult (vei fugi în jurul lumii/ urmărit de un șarpe uriaș/ câte temple și nici unul nu e casa mea) totul culminând cu versuri „de mare forță” încărcate de acea „tensiune eliberatoare teologală”, înțelesul religios omiprezent în istorie de la Creația lumii „ex nihilo” (preoții lucrează icoanele grafitti mai nou/ iar slujitorii lor vând relicvele tale don juan/ fără să știe că fac avere)

Felix Nicolau, bănuit (pe nedrept) că nu urmărește în comentariile sale decât evidențierea „lamurii”, a părților alese, apropiate sau în orice caz tinzând către desăvârșire, identifica „poeți în sensul bătrânesc al cuvântului” preocupați de „literararitatea” stării de grație, cărora „sinceritatea nu le vine bine”.

Degeaba mizează Alice pe componenta hard a virilității manifeste: „eva să și-o tragă până leșină” ; „răstoarnă-mă pe stinghia/ mesei/ suflă în lumânare” ; „o, doamne! câtă teorie/ iubirea sănătoasă trainică matură”; femeii eroice „înfruntând realitatea” cel mai bine îi stă înveșmântată în „hainele de sarbatoare” ale unui intimism proaspăt, curat, neostentativ (te porți ca și cum ai ști/ cum trag umbra ușii după mine/ încet să nu te trezesc) cu atât mai mult cu cât potențarea limbajului afectiv din „vorbește-mi în rusă” o arată în adevărata lumină a nostalgiei din care se hrănește sufletul „unei M-me Bovary care a supraviețuit tentativei de sinucidere” (lenevesc în haine moi cu picioarele pe pervaz/ spre ploaie/ așteptând într-un spațiu fără miros/ să te mintă gesturile mele/ nici ele nu știu rusa).

Photobucket - Video and Image Hosting

Felix Nicolau

Meritul de „a nu fi patetică” este în strânsă corelație cu imposibilitatea „transcrierii banalului” (ți-aș fi spus o poveste/ nu un vis/ pentru că visele se rup în lumina dimineții/ așa cum cineva îți rupe în două inima) dar greșeala cea mai frecventă provine din faptul că toate acele „fenomene extraordinare pe care le emană” sunt ulterior stângaci explicate, această insuficiență vădind necunoașterea extragerii și desfășurării procedeelor analitice, necunoaștere care nu este asumată deși Alice înca mai perseverează în clasificarea spontaneității sale în loc să fie fidelă principiului enunțat chiar de ea (lui rimbaud nu-i păsa dacă A e roșu sau verde/ îl vedea ca atare/ asta-i tot) și să lase „scanarea” textelor sale pe seama altora- aici, conform regulii binecunoscute, persoanele de față sunt excluse-

La Andu, sunt recognoscibile diverse tendințe: lucrul cu imaginația „dublului romantic” bazat pe „sălbaticia unui Don Juan silvestru” în același timp „un coleric care se ascunde” capabil și de „urme de poezie călinesciană” cărora nu le-a gasit înca nu sensul, ci parfumul (o mătușă /fecioară bătrână și somnambula/ mă învăța să văd cu pleoapele stinse).

Textele bobadilice sunt garnisite cu o sumedenie de înțelesuri multiculturale specifice:1) „în ultima vreme/ adormim pe la șase/ cu mâinile împreunate vârtej/ peste ritmul din creștet” 2) „între noi va palpita mereu un suflet/ de spartan mort la termopile/ învârtind la nesfârșit roata” 3) „îmi amintesc la un moment dat/ am dat de o insectă/ care știa să despletească silogismele paianjenului” 4) „vedeam demoni în gobi niște cărți însemnate de armele lui priap și/ mi-era sete...”

Prin urmare, excesul de erudiție și-a spus cuvântul.

Sapiențialul Adrian Firică, obișnuit să discearnă și să evidențieze în primul rând miezul spinoaselor probleme poetice, punctând aspectele cele mai importante fără ostentație, simplificator, a renunțat la „acribia” antevorbitorilor săi; în opinia sa Andu și-a asumat „o selecție calofilă” iar faptul că „nu știe să taie și să cadențeze” (în querida) ține doar de acumularea experienței unei dicții savuroase, construite într-un lent dar sigur ritm mineral.

Principalul merit al „queridei”, rămas neștirbit, este unicitatea adresării (fiindcă vorbește de una singură).

Photobucket - Video and Image Hosting

Adrian Firică

A oferit imediat chiar el exemplul unei astfel de rostiri luminoase, euclidiene, epurată de angoase și contorsionări afective în următoarele versuri: „a doua oară se întâmplă mai în liniște/ la masa de scris o lumină mică în colț abia/ născută din apă/ aburul feminin al plantelor/ se ridică de parcă eu și dublul meu am fi egali”.

Alice trebuie cunoscută asemeni aromelor unei grădini, sinestezic, deoarece are subtile și nuanțate pafumuri de oferit, Adrian lansând doar rezumativa invitație „de a mirosi această femeie”.

Ioan Peia, revenit la microfon, l-a identificat pe Andu drept „un șmeker” care „face pe niznaiul” afirmând tranșant că „nu scrie poezie” când, de fapt tocmai în acele momente inspirația sa capătă legitimitatea conferită de spusele lui Aristotel adresate filozofilor: „când filozofați, filozofați; când nu filozofați, tot filozofați”.

De asemenea, Andu nu se ferește de „a-și supune disecției” atât eu-l cât și alter ego-ul, gest prin care autorul se sacrifică misteriosului specific unui text bun care „îl desființează, copleșindu-i orice intenționalitate” odată cu accederea la „fondul universal comun de ininteligibilitate”, mai presus de ontologic.

În „alcatraz” este prezentată o posibilă evadare, o fugă „din asfixianta închisoare a noțiunilor” în acest sens putându-se cita „o grămadă de încifrări excesive” care depășesc adeseori, prin subtilitate, „filtrul obișnuit de rezonanță” al cititorului.

Următorul moment a implicat din nou, cu asentimentul lui Marius, prezeța Alicei, angajată, împreună cu celălat co-autor, într-un tandem al recitării de jam session-uri, două la număr, invitația și propunerile textelor fiind lansate de Gesualdo.

Photobucket - Video and Image Hosting

Alice& Gesualdo

Încheierea cenaclului l-a adus în prim plan pe unul din prietenii devotați ai lui Andu, poetul Matei Ghigiu.

Photobucket - Video and Image Hosting

Matei Ghigiu
Sinceritatea aprecierilor sale, atât cât i-a permis-o confidențialitatea amiciției sale a vizat preponderent condiția lirică definitorie pentru Andu: acesta „nu este poet, ci mai degrabă un cochetator” care, în crearea „rotocoalelor de cuvinte spune ce simte și ceea ce spun alții despre el”.

Cu o asemenea derulare antrenantă a cadrelor încapsulate după amiezelor din sâmbetele cenaclurilor Agonia, există certitudinea unor viitoare ediții la fel de captivante.

Majoritatea pozelor luate aparține lui Ștefan Ciobanu









.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!