agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6428 .



Scopul scuză mijloacele?
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Clara-Emilia ]

2009-07-25  |     | 




De ce nu m-aș simți în largul meu, dacă răspunsul ar fi da ? Doar atingerea scopului ar fi astfel garantată. Poate pentru că nu e vorba doar de scopul meu, ci și de al celorlalți, și deci de posibilitatea ca ei să se folosească de mine ca mijloc.

De ce nu m-aș simți în largul meu nici dacă răspunsul ar fi nu ? Doar astfel ceilalți n-ar mai putea folosi orice mijloace ! În orice caz, nu fără urmări! Poate pentru că și eu m-aș afla în aceeași situație, și șansele de a-mi atinge scopul ar scădea.

Raportul dintre scop și mijloace îl subînțelege pe cel dintre mine și ceilalți, Mai exact, când e vorba de mine, iau mai curând în calcul scopul, și el scuză mijloacele, când e vorba de ceilalți, am mai curând în vedere mijloacele, pe care scopul nu le scuză.

1. O colegă vorbește cu președintele comisiei de bacalaureat ca să fiu trecută pe lista cu profesori supraveghetori. "Câțiva bani în plus nu strică , mai ales că tebuie să termin reparațiile la casă."
2. Președintele comisiei trece prin sălile de examen și spune profesorilor supraveghetori că nu e nevoie să ia aminte la tot ce se petrece pe durata probei scrise. "Ce oroare !"

Punerea pe același plan al unui profesor care vrea să câștige niște bani din supraveghere și al unui președinte care cere profesorilor să nu se ia în serios cu supravegherea nu e totuși forțată ?
Să observăm mai atent cele două situații! Cererea de a fi trecut pe lista profesorilor supraveghetori e neoficială. Cererea de suspendare a actului de supraveghere, la fel. Prin cererea mea, eu mă pun la dispozitia președintelui de comisie. Se poate spune că și președintele, prin cererea sa, se pune la dispoziția profesorilor supraveghetori ? Nu și da. Nu, dacă avem în vedere profesorii care, ca mine, s-au obligat deja, și dacă mai avem în vedere limbajul non verbal, cel al protocolului de bacalaureat. Da, dacă ne gândim că în cazul profesorilor supraveghetori protocolul nu e foarte elocvent și că, oricum, poate fi interpretat. ( Deși, între noi fie vorba, nu e interpretabil ).

Cele două situații prezintă așadar puncte comune, dar și diferă : eu mă servesc de un mijloc ilegal pentru un câștig legal, președintele se folosește de un mijloc ilegal pentru un câștig ilegal.
Mijloacele ilegale, comune, sunt cele care fac posibilă trecerea de la un câștig legal la unul ilegal. Și vorbesc de trecere și nu de salt, deoarece mijlocul folosit de mine, nu e funcțional fără o echipă cu care președintele să « coopereze », tot așa cum nu e funcțional mijlocul folosit de președinte fără o majoritate de profesori ca mine și fără niște echipe de protocol discrete și eficiente.

Prin echipele de protocol, părinții și diriginții induc un difuz sentiment matern care face ca în loc de elevi să evaluăm copii. « Copiii noștri » ! Rezultatul : note suficient de mari pentru ca nimeni să nu aibă chef să observe că elevi mai puțin buni au aceleași note ca cei buni sau că elevi total nepregătiți au note mai mari ca cei foarte pregătiți.
Dar să vedem cine în afară de mine și de cei ca mine, în afară de președinte și de cei ca el, în afară de părinți, copii și de școala unde au învățat copiii, mai iese în câștig?
Dacă nici un incident major nu grevează procentul de promovabilitate, mare, și media de promovare, dacă se poate cât mai mare, mai are de câștigat inspectoratul. Și cum de inspectorat depinde cine se va regăsi la anul pe listele pentru bacalaureat, liste care nu coincid în mod necesar cu cele pe care ne înscriem pentru bacalaureat, incidentele majore devin minore și cele mici și mai mici.

Paradoxul e că unei medii la bacalaureat, în medie, mare , îi corespunde o valoare a diplomei de bacalaureat mică? Astfel, un tânar cu bacalaureat nu e selecționat de un angajator decât în fața unuia fără bacalaureat, Ori, promovabilitatea semnificativă face ca numărul celor fără bacalaureat să fie nesemnificativ. Media la bacalaureat nu e nici ea un criteriu de selecționare. În primul rând, pentru că cele mai multe medii sunt mari, în al doilea rând, pentru că nu e sigur că toate mediile mari trebuiau să fie mari, în al treilea rând, pentru că nu e sigur nici că mediile mici trebuiau să fie toate mici.
Se pare deci că pe « copiii noștri » trebuie să-i scoatem dintre câstigători. Nu pe toți, veți spune, doar pe cei bine și foarte bine pregătiți. Întrebarea e însă cum gestionează un tânăr diferența dintre valoarea proprie și media obținută la bacalaureat.
Să-i luăm pe cei a căror valoare e sub media obținută ! Unii vor crede că media reflectă valoarea lor și, prea încrezători, vor face alegeri gresite! Alții vor ajunge la convingerea că totul e de vânzare, are un preț.
Să-i vedem și pe cei a căror valoare e peste media obținută ! Unii vor crede la fel, că media obținută reflectă valoarea lor și, descurajați, vor face alegeri greșite. Alții vor ajunge și ei la convingerea că totul are un preț, e de vânzare. Astfel, pe fond de confuzie, confuzie, generată de evaluarea la bacalaureat, tinerii vor face alegeri greșite și vor ajunge la convingeri greșite.
La convingeri realiste, vor spune unii, nu puțini.
Și totuși nu putem prezenta non valoarea personală ca pe o valoare socială și valoarea personală ca pe o non valoare socială și să spunem că avem valoare pe piață. Și apoi, la ce preț se va vinde ce avem, dacă toți vrem să cumpărăm? La un preț pe care cei mai mulți dintre noi nu-l vom putea plăti. Și ce e realist în asta?

Realist e să știm că valoarea trebuie mai întăi produsă, că valoarea produsă nu are de fapt preț și că ceea ce plătim e costul social al valorii, prețul ei la schimb.
Ori bacalaureatul, așa cum e conceput și cum funcționează, face să crească costurile sociale, nu și baza de valori. E nerealist.

Să mergem acum spre a doua categorie de câștigători : profesorii
Din toamnă, « copiii nostri » redevin pentru profesori elevi, elevi care între timp au aflat care e prețul învățării. Cum va ține un profesor atenți la oră în jur de 30 de elevi a căror motivare pentru învățare e fie scăzută fie nulă? Cu ajutorul notelor, se va spune. Dar notele, la fiecare sfârșit de semestru, de an, de ciclu, sunt cosmetizate. Și elevii știu asta. Cum se explică atunci această practică, veți întreba . Simplu, dacă nu abordăm nota simplist.
În credința curentă, nota reflectă sau ar trebui să reflecte valoarea elevului, modul cum acesta se raportează la obiectul învățării. În realitate, nota reflectă valoarea elevului în raport cu sistemul de învățare, fapt pentru care ea indică gradul de fiablitate a sistemului în aceeași măsură în care indică gradul de integrare în sistem a elevului. Așa se și explică presiunea exercitată asupra profesorului dinspre societatea civilă, prin părinții elevilor, și dinspre minister, prin direcțiunea școlii : e nevoie de elevi cu note mari. O nevoie întemeiată și o presiune constructivă, daca un elev cu note mari este și un elev cu o pregătire pe măsură. Numai că practici ca cele semnalate mai sus, care tind să devină norma, indică un decalaj între oferta sistemului de învățământ și cererea socială. Iar profesorul suportă decalajul în acceeași măsură în care-l adâncește.
În fața asaltului de demotivare a publicului școlar, mulți nu vor ezita să invoce, ca un ultim bastion, profesorul model. Sigur, acest profesor există, dar există și o inflație de alte modele. De ce elevul l-ar prefera pe profesor ? Pentru că stă închis cu el într-o sală 6 ore pe zi ? Dar chiar și așa, pe fond de demotivare, abia modelele ieșite din rândurle elevilor sunt de temut. În curând, profesorul va avea nevoie de bodygarzi ca să-și poată ține ora!

Cât privește câștigurile celei de a treia categorii, a părinților, ele sunt deductibile din cele ale profesorilor și copiilor.

Scopul scuză mijloacele ?

Până acum știm doar că și mijloacele folosite de noi se pot întoarce împotriva noastră.
Sigur, nu recunosc ușor în atitudinea la oră a elevilor abdicările mele de la sfârșit de semestru, de an sau de ciclu școlar. Abdicări timide la început, când școala avea nevoie de elevi bine pregătiți, mai puțin timide, când a început să aibă nevoie de elevi bine pregătiți, dar și de note mari, abdicări îndrăznete acum când are nevoie de note mari și, dacă se poate numai, de elevi bine pregătiți. Sigur, nu recunosc ușor în politica actuală a școlii abdicările mele de la început. Și totuși de ce să fi pus atunci aceeași notă unui elev pregătit și unuia nepregătit ? Pentru că nota era și pentru cel care-i pregătea, și care avea astfel elevi bine pregătiți.
An de an, cu fiecare elev al fiecărui profesor care a făcut la fel, non valoarea s-a acumulat. Acum « școala » are ea însăși nevoie de garanții. Și credibilitatea mea a scăzut o dată cu marja mea de opțiune !

Evident că nu mai putem înainta fără a incorpora punctul de vedere al autorității în materie care este Niccolo Machiavelli. În acest scop, mă voi opri la un fapt prezentat în Principele. Un fapt care poate frapa imaginarul omului modern, deși nu e decât unul între altele !
Pentru a-și asigura puterea, Cezar Borgia recurge la un guvernator deosebit de crud care, printr-o represiune sângeroasă, restabilește pacea. Pentru a nu fi acuzat el însuși de crimele comise, Cezar Borgia pune să fie arestat guvernatorul și, în piața publică, să fie tăiat în bucăți, lăsând astfel poporul, precizează Machiavelli, « satistăcut » și « năucit ».
Ideea e că puterea nu poate fi păstrată fără sprijinul popular și că, în acest sens, mijlocul folosit de Borgia e adecvat.
Machiavelli, în general, e preocupat de adecvarea mijloacelor la scop, nu de moralitatea lor. Scopul , obținerea și păstrarea puterii, ridică însă unele probleme.
În primul rând, o persoană, oricare ar fi ea, are puterea pe care i-o conferă poziția sa socială. Când vorbim de putere, avem deci în vedere poziția socială. Când vorbim de o anumită putere, avem în vedere o anumită poziție socială, pe care, pentru a o obține, uzăm de anumite mijloace. Poziția o dată obținută, devine ea însăși un mijloc, un mijloc de-a trăi într-un fel mai curând decât în altul, de-a realiza ceva mai curând decât altceva, un mijloc de a se realiza pe sine. Scopul devine astfel un mijloc pentru ceea ce a motivat atingerea lui. Deci nu scopul scuză sau nu mijloacele, ci ceea ce motivează scopul. Motivarea e cea care face ca un scop să fie înalt sau mărunt, îl definește. În ce privește mijloacele, acestea sunt adecvate sau neadecvate. Și din acest punct de vedere Machiavelli e realist. Nu același lucru se poate spune despre modul de abordare a scopului.
Machiavelli ne spune astfel ce vrea Borgia : să păstreze puterea. Nu ne spune însă de ce vrea s-o păstreze. Ori tocmai motivarea ar fi definit scopul ca fiind înalt sau mărunt, ca având sau nu o valoare socială.

Deci nu scopul scuză sau nu mijloacele. Ceea ce motivează scopul, în aceeași măsură în care-l definește, explică și natura mijloacelor.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!