agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4654 .



Cumpar biblioteca “Pentium” si, de 10 GB, romane fluviu!
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [barac ]

2005-09-04  |     | 





Suna hilar anuntul din titlu. Si totusi, acum, cand stau in fata computerului si redactez acest eseu pe care il doresc citit pe un fotoliu confortabil, la lumina suava a unei veioze cu abat-jour Tiffany, gandul imi fuge la multiplele posibilitati pe care computerul si Internetul mi le ofera pentru a transforma textul “de litere” intr-un text “de litere, imagine si sunet”, adica intr-un hypertext. De fiecare data cand ma refer sau doar ma gandesc la un hypertext, in mintea meu se contureaza imaginea-reflex a unei stampe japoneze pe care, cu mare finete, sunt pictate simbolurile unei lumi si ale unei filozofii exotice care imi iese in intampinare, lasandu-se descoperita. Langa ramura de cires, este pictat poemul–haiku, la fel de misterios, invaluind si el semnificatii. Sincretismul stampei este transferat hypertextului. Si daca totul e atat de frumos, oare care este motivul frustrarii pe care o simt multi dintre noi in privinta hypertextului, dar si asupra modului lui de prezentare si circulatie, al canalului de comunicare a mesajului artistic, Internetul?! Unul dintre ele este ca “stampa” realizata pe computer nu poate fi atarnata pe perete, deasupra masutei de ceai. E ca si cand ai inchide un tablou intr-un dulap cu haine, dulap ale carui usi se deschid greu, sau o carte de valoare intr-o casa de bani cu cifru. Apoi, o privesti si o intelegi, in singuratate, fara sa o poti atinge, fara a-i simti mirosul, consisitenta materiala care o face reala, prezenta. Experienta artistica fara ritualul clasic al comuniunii este trunchiata, lipsita de misterul atingerii directe, de admiratia operei in unicitatea ei.
Aura estetica a tabloului dispare odata cu scoaterea lui din rama sau din muzeu. Degeaba volumul de poezii este legat in piele si are titlul suflat cu aur daca este scos din biblioteca si aruncat intr-un sertar (despre disparitia "aurei" operei de arta scrie Benjamin Walter in volumul sau "Opera de Arta in Epoca Reproductabilitatii Tehnice"). Traim, totusi, vremuri in care “nu e democratic” sa ramanem elitisti. “Toti” trebuie sa cunoasca “tot” si fiecare are dreptul sa aiba acces la informatie, cultura, civilizatie. A sti, a cunoaste, a progresa sunt verbele actualului mileniu. Dar, starea de fapt a prezentului este insingurarea, iar computerul si Interenetul, din nefericire, contribuie din plin la cercul vicios al insingurarii. In esenta, acesta este reversul medaliei. Mai mult decat promovarea si multiplicarea kitsch-ului, a nonvalorii si a subculturii (care, pana la urma, este si ea o forma de cultura), Internetul alaturi de celelalte mijloace de comunicare in masa, reuseste sa mai stranga un cerc in jurul individului, sa mai adauge o caramida metaforica la turnul lui de fildes. Si, pana la urma, poate nici asta nu ar fi prea grav, daca impresia lasata de mass-media nu ar fi contrara. Se produce, astfel, o socializare prin desocializare. Ai senzatia ca apartii unei societati, dar aceasta doar te numara printre membrii ei, te transforma intr-un avatar invaluit in fictiune, iti creeaza o alta natura, in deplina libertate de expresie, sub a carei masca, acel “caine” din tine latra si musca si te inghite pana te ocupa definitiv.
Iata ca tehnologia inventeaza un nou tip de material pentru carcasa monitorului – canepa. Prietenul nostru virtual, computerul, va fi mai putin virtual imbracat in canepa? In nici un caz. El va ramane o masina. Un canal, un suport al informatiei. Dupa cum se stie, in perioade de criza, purtatorul de simbol devine simbol, iar, in comunicare, canalul poate lua locul emitentului. Sa insemne asta ca receptorul mass-media se afla in criza? Ca o confuzie majora se produce in sistemul lui de valori? Ramane de vazut…
Sa ne intoarcem la literatura. La arta, opera de arta si experienta artistica. De fapt, aceasta este problema care trebuie deslusita in situatia in care vorbim despre un “hypertext novel”. Daca nu are pretentia sa fie o opera de arta, totul este perfect si nu avem ce sa-i reprosam. “Primum non nocere”, fiecare are dreptul sa faca ce-i place, atata timp cat nu produce un rau celorlalti. Pe de alta parte, o opera de arta poate exista si in biblioteca, si in pinacoteca, si pe Internet. Valoarea ei se manifesta prin sine. Nu putem spune: “iata, filmul acesta a fost pe canalul TV x, deci e o porcarie” sau “am cumparat acest volum de la Humanitas, deci e o capodopera”. Manifestarea artistica are legile, limbajul si receptorii ei. Numai in cazul artei putem opera clase de receptori. Ei se grupeaza in functie de posibilitatile lor de acces la straturile care compun opera de arta. Astfel, vom vorbi nu despre un public, ci despre publicurile care se clasifica dupa anumite criterii: epoca, varsta, profesiune, timp liber, tipul de sensibilitate estetica (cultivata sau nativa), starea de spirit din momentul receptarii si chiar conditiile materiale ale fiecaruia. Mai mult decat atat, in cazul literaturii, receptorul poate avea motivatia genului sau a autorului. Luand, pentru moment, in calcul, doar aceste caracteristici ale publicurilor, sa incercam sa clarificam profilul unui receptor-prototip al literaturii hypertext. Si, pentru a simplifica lucrurile, restrangem aria cautarilor la nivelul Romaniei si a epocii in care ne aflam.
In primul rand, conditiile materiale precare din Romania micsoreaza numarul detinatorilor de calculatoare si accesul pe Internet. Chiar daca, in ultima vreme, unitatile de invatamant au din ce in ce mai multe computere in dotare si la fiecare colt de strada a aparut cate un Internet Café, acestea raman doar simple paleative, marea majoritate a “navigatorilor” fiind absolut neinteresati de literatura (cei mai multi isi verifica “posta”, se joaca in retea sau sunt ferventi ai “site”-urilor “XXX”). Ne raman cei “cu posibilitati” care, de cele mai multe ori sunt tineri oameni de afaceri sau mai putin tineri din aceeasi categorie, oricum, persoane cu foarte putin timp liber la dispozitie. Insa, cei mai putin tineri au copii - elevi care isi petrec o mare parte a zilei in fata computerului, sau copii - studenti interesati nu atat de literatura hypertext, cat de a-si potoli setea de informatie, la modul general. Acestia din urma ar putea intra in profilul nostru, cu urmatorul amendament: cei apartinand grupurilor primare de elita spirituala au tendinta sa “viziteze” doar, fara sa aiba o aplecare speciala asupra unui asemenea tip de literatura. O fac de curiozitate si renunta foarte repede. Astfel, adolescentul sau tanarul zilelor noastre, cu un bagaj cultural mai modest, dar cu disponibilitati afective native si timp liber moderat, avid dupa informatie in tentativa lui de a-i ajunge pe ceilalti ar putea sa fie “lectorul” nostru. Interactivitatea unei astfel de literaturi care tine de joc si de “feed-back”-ul receptorului ar putea interesa si pe cei mai tineri (de varsta gimnaziala), dar prioritatile lor sunt cu totul altele. Poate motivatia genului sa depaseasca reactia lor de negare la aproape orice tip de literatura (chiar si cea pe computer). Despre cititorii de literatura buna “cu vechime” nici nu are rost sa discutam: chiar daca au posibilitatea, refuza cu obstinatie “asemenea kitsch-uri”, daca nu cumva fac criza de nervi. In intimitate, pot “verifica” daca au dreptate si se felicita ca au avut.
Continuand, vom vedea ca intamplarea, preluata ca idee din estetica operei de arta devine elementul forte al acestui tip de literatura. De fapt, ce este intamplarea? Ea este noutate, imprevizibil, pista falsa, sau ce te asteapta la capatul pistei. Intamplarea produce uimirea, surpriza si, astfel, atrage receptorul. Pana la urma, intamplarea este informatia si, integrata de artist intr-o anumita ordine, produce in receptor o miscare necontrolata a inconstientului, ii produce o frustrare. In literatura traditionala (ma refer la suport), lectorul nu are ceva mai bun de facut decat sa continue lectura pana recupereaza elementul de cod cu care sa dezlege mesajul. “Scriitorul” sau producatorul de “hypertext novel” (cel valoros) este la curent constient sau inconstient cu acest lucru si aplica tehnica “ducerii cu zaharelul” (imi pare rau, dar o expresie mai plastica mi-a fost imposibil sa gasesc) a receptorului, cunoscandu-i acestuia “orizontul de asteptare”. Ii deschide acestuia porti, accesul la multe etaje si ii inlesneste, daca e ocupat sau plictisit, iesirea din joc (sau din poveste), dandu-i mereu impresia ca e coautor.
Paul Klee spunea: “artistul are misiunea de a face vizibil invizibilul”. Un “scriitor” de “hypertext novel” ar completa: “…facand invizibil vizibilul”.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!