agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3066 .



Eminescu lucid
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [bell ]

2011-01-14  |     | 



Eminescu lucid



,,Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsu. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-anțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege...”

SCRISOAREA I


Dintre cele cinci Scrisori, adică cele cinci monumente ale poeziei, Scrisoarea I este un reper atât al mesajelor fundamentale conținute în seria scrisorilor dar și la nivelul persoanei poetului, cu precizarea expresă asupra diferenței dintre persoana și personalitatea acestuia.

Tabloul lunii, utilizat la începutul și la finele poeziei este un cadou-exercițiu făcut sieși, dar mai mult este o intrare bine aranjată în ceea ce este lucidul său simț asupra întregului mers, sortit omului în general dar și lui, ca și individ istoric.

Chiar persoana acelui om de știință, personaj fraierit de cunoaștere și de dorința deșartă de a se impune semenilor săi, mulțumit de această performanță și în ipostază postmortem, este o imagine ironică a propriei persoane, sortite să semene atât de mult cu cea a ,, bătrânului dascăl”.

Asemănarea ideilor grele din Scrisoarea I cu cele ale Eclesiastului este izbitoare.

Având acest reper, cel al disputei dintre a afla ce merită cu adevărat a fi trăit și ce nu, Eminescu știa că valoarea sa, chiar pusă pe un frontispiciu național, va apropia spre sine puține ființe și minți omenești, care să se aplece anonim și cu iubire spre ceea ce a scris.

Fapta publică, adică discursul, analiza, publicistica pedagogică, critică, universitară și academică, învățătura publică și tot ce se pliază astfel asupra operei sale, chiar și prezentul eseu, sunt prevăzute de poet din timpul vieții lui și dezaprobate blând și conștient.

De aproape 125 de ani, prin ceea ce spune acestă poezie, Scrisoare I-a, nimic vorbit, scris, gândit sau simțit din și prin poezia sa, în afara unui cerc imaginar, circumscris intim unei singure persoane, nu poate avea acceptul sincer și încrezător din partea poetului.

Descrierea circumstanțelor ipocriziei sociale și a întregului cortegiu de arme ale medicrității asupra valorii este atât de clară și de adânc înțeleasă de către Eminescu, încât nu este nici un dubiu că persoana sa lucidă privea asupra celeilalte, cea care purta crucea geniului, cu ironie, sarcasm și chiar cu milă.

Este o amăgire a oricărui literat sau eminent om de litere, academician sau filozof sau om de rând doar pasionat, să creadă că persoana lui Eminescu ar încuviința vreun cuvânt, vreo virgulă, a vreunui text despre poezia sau opera sa, folosit într-o conjunctură publică.
Nu. Forța sa lucidă și claritatea minții a prevăzut și a transmis prin scrisoarea sa, deloc întâmplător denumită ,,scrisoare”, ( spre cine?, dacă nu spre noi toți, cei care îi urmăm în timp) nimicnicia oricărei tentative publice de ,,a vorbi despre". În anul 1884 poezia Scrisoarea I apare sub numele de Satira I.

Probabil că opera unui poet național face mai mult bine unei națiuni prin asimilare sufletească de către fiecare individ, în singurătatea sa morală, decât trâmbițată public. Aceasta ar putea fi părerea poetului, desprinsă din rândurile scrisorii I-a.

Cu cât o operă se teoretizează mai mult (de dragul criticii ) cu atât conținutul său real este mai repede uitat, păstrându-se în memoria colectivă doar o imagine exterioară și goală.

Recitind astăzi Scrisoarea I, am încercat să înțeleg relația dintre conținutul acesteia și omul real, cel separat de geniu și lucid, care în fapt ne scrie această scrisoare și mi-a fost rușine că simt nevoia de a mai scrie un text despre Eminescu, mai mult decât pentru propriile mele gânduri, neînchizându-l în doar ideea mea de a trăi, ci arătându-l apoi și celorlalți.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!