agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3495 .



Dimensiunea contextuală – Perspectiva cititorului
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Clara-Emilia ]

2008-09-29  |     | 



« Le phénomène littéraire n’est pas seulement le texte, mais aussi son lecteur
et l’ensemble de réactions possibles du lecteur au texte, - énoncé et énonciation »
M. Riffaterre

Răspunsurile la întrebarile pe care ni le punem în legătură cu un text se găsesc în text.

În « Un an alb ca zăpada »¹, Gheorghiu Adriana folosește expresia « o flanea pentru o iarnă cu zăpadă ». Iată comentariul postat de Gina Boboc ² apropo de această expresie : « nu știu care este diferența dintre o flanea pentru o iarnă cu zăpadă și una pentru iarnă - frigul adus ca numitor comun -… »
Este evident că cititorul Gina Boboc percepe expresia « pentru o iarnă cu zăpadă » ca fiind redundantă.
Este evident totodată că această expresie nu e redundantă decât în cazul în care nu aduce un element de sens nou.
Să vedem care e răspunsul pe care ni-l dă textul !

În text se vorbește de iernile « așa cum le prinsesem eu când eram copil, cu troiene de zăpadă, cu țurțuri și flori de gheață », ierni care « încep să vină din ce în ce mai rar pe la noi » și pe care « Le aștept an de an ».
Se vorbește de albul așternutului care « îmi dă senzația că m-am scufundat într-o zăpadă pufoasă », de « fetița mea » care « mi-a luat brusc plapuma de pe mine și mi-a strigat la ureche: - Afară ninge ! », despre « Cum se liniștise orașul ! », despre mersul calm al oamenilor, despre balansul ușor al crengilor « sub greutatea zăpezii ».
Se vorbește despre fetița care « stătea cu gura deschisă să prindă fulgii de zăpadă » și despre mama care o privea zâmbind, despre creanga atinsă care s-a scuturat și a făcut ca mama și fetița să ajungă acasă «încărcate de zăpadă, și în hohote de râs » .
Deducem de aici că o iarnă cu zăpadă e ceva dorit, așteptat, ceva întâmpinat cu bucurie, o bucurie care se cere împărtășită. Deducem de asemenea că o iarnă cu zăpadă generează un sentiment de abandon plăcut, o stare de liniște, de calm, de bună dispoziție.
Problema e că atributele iernii cu zăpadă nu sunt mai puțin cele ale iernii în general, fapt ce face ca expresia o flanea pentru o iarnă cu zăpadă să apară ca redundantă, superfluă în raport cu expresia o flanea de iarnă.
Doar dacă în text nu este exploatată opoziția dintre iernile cu zăpadă și cele fără zăpadă ! Ori, chiar așa stau lucrurile . În text, iernile cu zăpadă se opun celor cu « Crengi goale, pământ uscat, femei înfășurate în mantouri cenușii, păsări zgribulite, copii cu obrajii înghețați, oameni cu mâinile înfundate în buzunar, care se grăbesc să ajungă la casele lor, fete și băieți luându-și rămas bun în fugă, părinți îngrijorați ieșind în stradă după copiii lor …».
Sigur, frigul, inerent iernii, supradetermină atât iernile cu zăpadă cât și pe cele fără zăpadă, fapt pentru care avem țurțuri, flori de gheată, într-un caz, păsări zgribulite, obraji înghețați, oameni cu mâinile înfundate în buzunar, înt-altul.
Numai că în plus avem uscăciunea, goliciunea, cenușiul, starea de îngrijorare, nevoia de refugiu în sine sau în casă, ca într-un alt sine, care, în opoziție cu atributele iernii cu zăpadă, apar ca fiind proprii doar iernii fără zăpadă.
Putem deci spune că o flanea pentru o iarnă cu zăpadă nu e diferită de o flanea de iarnă, dar e diferită de o flanea pentru o iarnă fără zăpadă, în sensul că ea are ceva din prospețimea și moliciunea zăpezii, ceea ce e contrariul veșmântului aspru și cenușiu al unei ierni uscate.
Întreaga narațiune – mărturisire, « Un an alb ca zăpada », se construiește pe această opoziție. Astfel în iernile fără zăpadă, personajul-narator merge « înapoi pe firul anilor - patru, cinci, șase. Șase » Aici se oprește. De aici nu poate trece. Și acest an « devine, an de an, mai apăsător, ca un munte pe care doar un erou de basm l-ar mai putea trece ».
Când, în sfârșit, începe să ningă, el merge înapoi în timp pe drumul deschis de fulgii de zăpadă. La întoarcere, « Zăpada a avut grijă să ascundă toate iernile uscate » de până atunci.

Gina Boboc n-a reperat o expresie oarecare, ci una care e purtătoare a unui efect de stil, care condensează în ea cele două sisteme descriptive, cu valoare simbolică, cel al iernii cu zăpadă și cel al iernii fără zăpadă, pe care se construiește textul.
Prin opoziția dintre « cu zapadă » și « fără zăpadă » expresia aduce un element de sens nou, e pertinentă.

*

« …un texte se déchiffre dans deux directions. Dans celle de la lecture initiale, en suivant la progression normale de la séquence verbale ; et dans la direction inverse, la signification de ce qui vient d’être lu étant constamment modifié par ce qu’on est en train de lire… »³
Rifaterre are dreptate să spună că semnificația a ce-am citit e modificată constant de ce citim, dar numai în parte.
Și iată de ce :
În ditecția lecturii, avem o succesiune de silabe, ca unitați de articulare minime, de cuvinte, de fraze. În direcția inversă lecturii, fiecare din aceste structuri intră în legătură cu celelalte. Ca urmare a acestei legături, fiecare structură nouă le modifică pe celelate, dar, la rândul ei, e modificată.
Asupra acestei idei, a unei duble determinări, mă voi opri în cele ce urmează. Mai exact, în perspectiva ideii anunțate, voi analiza un paragraf din textul « Un an alb ca zăpada ».

« Se întunecă tot mai tare. Contururile caselor și ale copacilor au început să se șteargă. Departe, la magazinul cu jucării, a fost lăsată lumina aprinsă. Este magazinul de unde îmi cumpăr hârtia și creioanele. Vânzătoarea mă cunoaște și întotdeauna îmi oprește cea mai frumoasă hârtie de scris și cele mai bune creioane. De fiecare dată îi mulțumesc, și ea îmi zâmbește. Niciodată nu ne-am spus mai mult. Gândul însă că un alt om are grijă de o parte din mine mă liniștește. »

Cum nu toate legăturile dintre ce citim și am citit, sunt posibile, ar fi poate util să începem prin a actualiza relația căreia îi sunt subordonate toate celelalte : cea dintre lucrul despre care vorbim și ce spunem despre acest lucru.

Lucrul despre care vorbim e reprezentat în frază de grupul subiect. Ce spunem despre acest lucru e reprezentat de grupul verbal.
Cel care vorbește și cel sau cei care-l ascultă au în comun lucrul despre care se vorbește în frază, și deci obiectul vorbirii. Ce se spune despre obiectul vorbirii depinde de relația dintre obiectul vorbirii și subiectul vorbitor, și e diferit de la un subiect vorbitor la altul.
Această diferență justifică comunicarea ; datorită ei avem ce să ne spunem, și de ce să vorbim.
Ce face posibilă comunicarea e faptul că cel ce vorbește și cel ce ascultă au fost în relație cu lucrul despre care se vorbește, chiar dacă această relație a fost pentru fiecare din ei alta.
În concluzie, un obiect al vorbirii comun face comunicarea posibilă. O relație diferită cu obiectul vorbirii, o justifică.

Care e obiectul vorbirii în fraza « Se întunecă tot mai tare », având în vedere că se poate întuneca tot mai tare o privire, un tablou, o încăpere, orizontul cuiva, vremurile etc ? Obiectul vorbirii, dedus din context, e vremea, vremea din una din serile de iarnă fără zăpadă: « Seara mă așez în balansoar, înfășurată într-un șal gros de lână. Aprind veioza, dau perdeaua de la geam deoparte și, în timp ce împletesc sau citesc, arunc câte o privire afară: va ninge? »
Întrebarea e dacă distanța dintre cele două paragrafe nu face dificilă legătura cu obiectul vorbirii, și deci legătura dintre ce se spune și despre ce se vorbește.
În primul paragraf, seara apare ca într-un tablou cu un balansoar, cu un șal, cu un personaj care împletește și, din când în când, privește afară, de la fereastră. Ori, ce constatăm ? Elemente ale acestui tablou ( balansoarul, șalul, împletitul, apropierea de fereastră ) revin, și anunță obiectul vorbirii. Pe lângă elementele care revin, apar elemente noi ( papucii moi, șalul care cade etc ) care particularizează momentul.
Legătura dintre grupul verbal « se întunecă tot mai tare » și grupul subiect « vremea » (a cărui reprezentare o avem din paragrafele precedente), schimbă datele obiectului vorbirii, în sensul că aflăm că întunericul serii e pe punctul de-a se impune în detrimentul luminii de seară.
Integrarea de către text a structurii « Se întunecă tot mai tare » nu modifică prin urmare doar textul ci și noua structură. Mai mult, numai datorită acestei duble modificări, noua structură capătă înteles.
La fel, dispariția contururilor caselor și a copacilor și caracterul progresiv al acestei dispariții din fraza «Contururile caselor și ale copacilor au început să se șteargă » nu poate fi interpretată, și deci înțeleasă, decât ca o consecință a progresiei întunericului, și deci în raport cu datele vremii induse de fraza precedentă.
După cum am afirmat deja, nu toate legăturile între ce citim și ce am citit sunt posibile. Nu sunt, de exemplu, posibile legăturile dintre « la » și « departe » din « Departe, la magazinul cu jucării, » sau dintre « Departe, la magazinul cu jucării » și «Contururile caselor și ale copacilor au început să se șteargă. ». De ce ? Pentru că nu sunt posibile decât legăturile între structuri de același nivel : legătura unei fraze cu o alta, a unui cuvânt cu un altul, a unei silabe cu o alta s.a.m.d. Legăturile dintre structuri de același nivel duc apoi la apariția de structuri de nivel superior. Nu știm însă ce anume conferă unei succesiuni de silabe statut de cuvânt și unei succesiuni de cuvinte statut de frază, deși un element de răspuns avem deja, și anume faptul că toate aceste legături sunt subordonate uneia singure: legătura dintre ce spunem și despre ce vorbim, și deci dintre grupul verbal și grupul subiect. Dar asupra acestei probleme vom reveni în cadrul unui alt demers. Pentru moment vom semnala doar că succesiunea « departe, la » nu înseamnă nimic. La fel succesiunea « Contururile caselor și ale copacilor au început să se șteargă. Departe, la magazinul cu jucării ». Legătura dintre grupul de cuvinte «Departe, la magazinul cu jucării » și fraza care-l precedă nu se justifică decât în cadrul unității de sens pe care o reprezentă grupul de fraze « Contururile caselor și ale copacilor au început să se șteargă. Departe, la magazinul cu jucării, a fost lăsată lumina aprinsă. ». Și aceasta deoarece numai lumina care contrastează cu întunericul permite personajului narator să distingă magazinul de jucării pe fundalul celorlalte clădiri ale căror contururi au început să se șteargă.
Nu putem deci spune că ce citim modifică ce-am citit , fără a recuoaște că și reciproca e valabilă. Chiar și pentru motivul că într-o relație sunt întotdeauna afectați ambii termeni. Fraza « Este magazinul de unde îmi cumpăr hârtia și creioanele. » modifică, evident, ce-am citit deja despre magazinul de jucării ; e o determinare care, între altele, aduce magazinul de jucării mai aproape de personajul-narator, și de cititor. În această apropiere subzistă însă și ceva din lumina lăsată aprinsă în magazin, și care e ca un reper în întuneric.
Fraza care încheie paragraful face saltul din planul « fizic » în cel « metafizic » al narațiunii. Și dacă saltul e reușit e pentru că raportul dintre sinele ca tot și sinele ca parte, pe care e construită fraza, devine verosimil, și tulburător, în contextul raportului dintre o relație oarecare ridicată la rang de ritual și una fundamentală lăsată în umbră, și implicit a raportului dintre întunericul dominator și o lumina izolată rămasă aprinsă.

În sensul lecturii, un text se deschide. Dar nu se deschide decât pentru a închide elemente formale noi, care devin tot atâtea elemente de conținut noi.
Un text înaintează în sine, în sensul invers lecturii.




1. Atât textele autorilor cât și reacțiile cititorilor la care fac referire se găsesc în revista on line Agonia.
2. Acest comentariu , în mod excepțional, se găsește în revista on line Europeea.
3. Riffaterre, Michael, La production du texte, Editions du Seuil, Paris, 1971, p.46
Traducerea citatului : « …un text se descifrează în două direcții. În cea a lecturii inițiale, urmărind progresia normală a secvenței verbale ; și în direcția inversă, semnificația a ceea ce tocmai a fost citit fiind constant modificată de ceea ce suntem în curs de-a citi… »


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!