agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2558 .



Laboratorul fenomenologic al lui Alexandru Dragomir
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Gorban ]

2006-11-17  |     | 



Laboratorul fenomenologic al lui
Alexandru Dragomir




În vara anului 2004, în sala Aula Magna a Universității „Al. I. Cuza”, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu aduceau în fața publicului o carte cu un autor necunoscut până în acel moment. Și eu și mulți alți colegi am mers la acea conferință să îi auzim life pe Liiceanu și Pleșu, fără a avea ceva cunoștință despre subiectul acelei zile. Așezat confortabil în unul din scaunele tapițate ale Aulei Universității așteptam nerăbdător deschiderea conferinței. S-a vorbit despre grupul de la Păltiniș, unde se țineau întâlniri și dialoguri filosofice între C-tin Noica, Gabriel Liiceanu, etc. Însă amintirea în subiect al momentului Păltiniș a însemnat un pretext pentru a ne introduce în universul de discurs al acelei zile. De fapt, Liiceanu și Pleșu veniseră la Iași pentru a-l face cunoscut publicului – consumator de înțelepciune – pe Alexandru Dragomir. Astfel am luat la cunoștință în acea zi de gândirea dragomireană, o gândire a banalităților cu valoare metafizică . În volumul postum, Crase banalități metafizice, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu aduc laolaltă o parte din prelegerile pe care Al. Dragomir le-a ținut între anii 1985 și 2000 în casa lui (Liiceanu). La aceste prelegeri, ținute în casa lui Liiceanu, participau Sorin Vieru, A. Pleșu, H.-R. Patapievici, Cătălin Partenie și Thomas Kleininger (aici poate fi văzuta asemănarea cu întâlnirile de la Păltiniș).
Despre acest filosof român, Liiceanu spunea (a se vedea Caiete din subterană – notă a editorilor - din Crase banalități metafizice) că nu a publicat în timpul vieții mai nimic din această gândire metafizică, dar că sistemul filosofic al gânditorului este dat astăzi publicului larg – cititorilor – datorită caietelor păstrate într-un dulap de soția acestuia.
Volumul acelui an (2004) al lui AL. Dragomir este o introducere bine gândită de editori, în universul profund filosofic al lui Al. Dragomir, deoarece acolo găsim preocupările lui Dragomir față de gândirea lui Socrate, a lui Aristotel, Descartes, dar și o preocupare a filosofului - format în școala lui Heidegger – față de teme filosofice cum ar fi timpul – cu toate ipostazele lui - problema întrebare – răspuns, a dialogului, despre bărbat și femeie, raportul cu: natura – semenii – divinitatea, cât și despre libertate și supușenie.
Însă, atenția acestui mic studiu nu se îndreaptă asupra acestei prime cărți a lui Alexandru Dragomir, ci mai cu seama asupra volumului, publicat cu un an mai târziu la aceeași editură, fiind vorba de Cinci plecări din prezent – Exerciții fenomenologice.
Paginile acestui volum, pentru mulți necunoscători de filozofie, ar putea să nu spună mare lucru, deoarece ei nu cunosc ceea ce este fenomenologie. Or, această carete poate fi citită și de un necunoscător a teoriei lui Edmund Husserl, referitoare la fenomenologie, deoarece în acest volum găsim, așa cum editorii ne anunță din nota asupra ediției, întâlnim cea mai bună introducere în pragmatica fenomenologică.
Cartea are două părți. Prima parte este mai mare decât cea de-a doua. Aici găsim o gândire alarmantă, Dragomir fiind preocupat de problema lumii (neștiută) ca oglindă pentru toți, de nevoia de identificare sau descoperire în cel din oglindă, despre o dialectică a privirii - ești ochi în ochi cu tine însuși. În această primă parte a cărții Dragomir ne propune o trecere dincolo de lucruri, de banalitatea lor, o trecere spre metafizicul acestor lucruri. În întreagă această parte există un mister al lucrurilor care își modifică starea (în acord atât cu cea a gânditorului Dragomir, cât și a cititorului, pentru că găsim unele eseuri – idei – duse până la capăt, altele nu, arătând plictisul contemporan al gânditorului, dar lăsându-mă pe mine cititorul să continuu să îmi pun problema. Aceasta cred ca este ideea cea mai pură și spontană a lui Dragomir, de a mă face să particip cu el la acest exercițiu fenomenologic) demonstrând participarea directă a gândirii la fenomen,la obiect, lucru. O altă idee obsesivă în gândirea dragomireană este cea a cufundării noastre în istorie de unde și acel câh – strat al lucrurilor degradante. Componentele acestui strat – scrie Dragomir – le întâlnim la tot pasul. Dincolo de sensul metafizic al acestui câh, găsesc și un sens poetic, metaforic, un manifest la adresa societății acelor timpuri (comuniste). Iată, aici putem vorbi de originalitatea lui Dragomir, deoarece el pleacă de la o idee legată de lucruri și o transformă, cu riscul de a se plictisi, în exercițiu fenomenologic. Ceea ce fascinează în fiecare frază scrisă e că găsim în ea Idei ce se cer puse în exercițiu.
Golul metafizic al lumii (ca posesie) contemporane constă în pierderea centricității omului de creștinism ca urmare directă a progresului științific. Aflat în această lume, în care omul excentrizat a devenit mic de tot, Dragomir încearcă să-și înțeleagă propria-i existență, propria-i esență în această existență și cum altfel ar putea face acest exercițiu fenomenologic dacă nu s-ar raporta la gândirea antică, la Socrate, la a cea formă de cunoaștere. Dragomir conștientizează plecarea din prezent ca pe-o evadare, evadare ce tinde spre științe (a se vedea aici argumentul celor cinci plecări din prezent).
Întreg tex e un tărâm al întrebărilor, la care Dragomir nu încearcă să le aducă un răspuns prompt – nici nu știu dacă ar putea cineva sa facă acest lucru – ci mai curând el și le pune ca problemă pentru că le conștientizează, le vede cu ochiul fenomenologic, văzându-le lucruri, lucruri ce pot fi examinate (ideatic). În fond, conștientizarea lor și punerea lucrurilor în idee ne salvează spre evadarea din prezență, o prezență a omului lipsit de centru, dacă e să mă raportez și la gândirea nihilistă a lui Fr. Nietzsche.
O altă idee forte a gândirii lui Dragomir este aceea a falsității, a înșelăciunii în mod deosebit în fața cunoașterii despre noi cât și despre lucruri. Poate fi văzută aici ideea obsesivă a cunoașterii socratice. Dragomir se îndoiește de tot, pune totul în acel socratic știu că nu știu, de unde și face o întreagă hermeneutică.
Confruntarea cu sine însuși, problema moralei, care ne face adesea să ne vedem mai răi decât suntem, tematizând răul și lăsând în vag binele, problema nemuririi, a vieții (ca dat personal, individual – aici Dragomir denotă caracterul existențialismului sau heideggerian asupra problemei ontologice), și multe alte probleme filosofice (sau nu) fenomenologic vorbind – cum o face însuși Alexandru Dragomir – implică o evadare din prezent, în theorein, în sensul platonic – aristotelic.
În cea de-a doua parte a cărții, Alexandru Dragomir are eseuri mai scurte, cu o întindere de maxim cinci pagini, lucru care nu ne arată simplitatea problemelor puse ci dimpotrivă, o gravitate prin tocmai faptul că unele texte sunt doar începute, nu și sfârșite, fiind puse doar la nivel problematic. Într-o altă forma a lucrurilor găsim în această parte idei întâlnite în prima parte. Acolo unde Dragomir (în prima parte) a considerat că nu a terminat exercițiul, revine în această parte pentru a o continua. Este și de înțeles cum că într-o zi să spunem a experimentat un fenomen, o idee, de care plictisit s-a depărtat și asupra căreia a revenit într-un alt moment. Caietele lui Dragomir (a se citi partea de argument a editorilor a volumului Crase banalități metafizice, cât și Surse biografice din Cinci plecări din prezent) sunt mărturie, conform spuselor lui Liiceanu, acestor experimente.
În această parte găsim dorința lui Dragomir de a își propune în continuare să (re) analizeze, câteva exemple de unicitate lăuntrică. Dacă în prima parte a cărții am descoperit un tărâm pur filosofic, iată că de această dată descoperim o combinație a lumilor, o dialectică a ei am putea spune, a lucrurilor filosofice și a celor pragmatice. Cred ca aici sta întâlnirea și rezultatul experimentelor fenomenologice dragomireene.
Pentru mine, personal, întâlnirea cu Dragomir o iau ca pe un dat, un dat la rândul lui fenomenologic. Acum, mă întorc în laboratorul lui Alexandru Dragomir.

Note: Alexandru Dragomir, Crase banalități metafizice, Ed. Humanitas, București, 2004, p. 63.
Editorii, în Ibidem, p. LXIX
Gabriel Liiceanu, în Alexandru Dragomir Cinci plecări din prezent – Exerciții fenomenologice, Ed. Humanitas, București, 2005, p. 7.
La Editura Humanitas a apărut în anul acesta (2006) și cel de-al treilea volum semnat Al. Dragomir : Caietele timpului


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!