poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6143 .



Să fii și să rămâi tânăr e o artă
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Babbba ]

2007-01-10  |     | 



Unul din marile idealuri ale omului este acela de a ramâne tânăr.
Ce voi scrie în următoarele rânduri, legat de acest subiect, nu este neapărat rodul unor documentații, sau schimb de experiență cu alți indivizi, ci aș îndrăzni să afirm că este mai degrabă rodul unor observații proprii făcute în ani și ani și nu se dorește a fi nici pe departe un secret sau o rețetă.
În opinia mea, această variabilă de timp dominantă în viață, tinerețea, este o componentă intrinsecă, o formă de energie biologică, care, ca orice altă manifestare de acest gen, suportă multiple transformări și are proprietăți de interacțiune și chiar transfer.
S-ar putea să surprindă această afirmație: "transfer". Nu mă refer la un tip de transfer anume, de exemplu între indivizi (deși nici presupunerea asta n-o exclud, veți vedea imediat de ce), ci mai degrabă la "simbioza" intimă, bisensuală (de echilibru), ce se realizează între subiect și mediu în general. Cred că sunteți în asentimentul meu că există o interacțiune permanentă, ca un balans, între entitățile energetice de orice fel, lucru demonstrat de altfel de oamenii de știință, ceea ce induce ideea "cât de mult contează mediul din jurul nostru și în special cel apropiat, hai să-i spunem "direct", sau "D". Pe principiul ăsta se și sprijină mare parte din filozofia asiatică, ce surclasează clar, din punctul ăsta de vedere, pe cea europeană și nordamericană, mult mai pragmatică.
Se poate vorbi de două componente de bază a tinereții: spirituală și materială? Eu unul înclin să afirm că nu. Motivul? Cea de-a doua o văd (și nu sunt singurul) ca fiind o consecință directă, un efect mai exact, a celei dintâi. Nu există un etalon pentru tinerețe, fiecare percepe fenomenul energetic în cauză după propriile criterii de evaluare, și deși există unele similitudini, conceptul în sine (ca percepție) diferă foarte mult de la individ la individ, având însă o bază comună: tonusul, tonicitatea și prospețimea unei stări de spirit regăsită în foarte multe caracteristici definitorii pentru "e-ul" fiecăruia. O să mă mulțumesc să amintesc doar câteva: forța, mai bine zis puterea, capacitatea (a nu se confunda cu potențialul), setea (aviditatea, magnetismul), microchimia, etc.
Graficul dorinței, rezultat incontestabil al optimismului, este și va rămâne un U întors, cu maxima undeva la "middle part-ul" maturității fiecăruia. Esența menținerii, funcție de timp, sau revitalizarea cotelor maxime cât mai îndelungat ar cam trebui să fie cheia întregii speculații. Logic, ar părea simplu la prima vedere: ne păstrăm optimismul, modernizarea de conjunctură (adaptabilitatea forțată) și... asta e: rămân tânăr:)! Nee... s-o crezi tu! Păi, toată gașca de deraiere lucrează permanent, destabilizând la maxim posibil sistemul, pe echipe: eșecurile, deziluziile, sănătatea, pesimismul, (u name it!), transformând totul într-un marfar tot mai greu de tras de o locomotivă ce gâfâie din ce în ce mai tare.
Și-atunci?... ce facem?
Păi, ce să facem, apelăm la improvizații, încercând să suplimentăm rezervele de biologic, mai exact apelăm la un "feet-back". Sunt convins, acum am smuls un zâmbet pe fețele câtorva și-o-ntrebare:
"Ce-are mă ăsta, e deraiat de tot?" O să fac un efort să sper că nu (de tot), încercând să argumentez:
Prin feet-back înțeleg o întoarcere iluzorie în timp, o evadare din realitate dacă doriți într-o lume ipotetică, ideatică, (de ce nu artistică), un univers propriu creat exact cu scopul de a ne reîncărca bateriile, de-a ieși din rutina și conformismul asimilat normalitate cu efecte drastice pentru îmbătrânire. Problema ar fi, unde plasăm punctul de revenire? cât de în urmă? să nu părem nici exagerați (dând în"boala copiilor"), nici ridicol, (epatând necontrolat). Ei bine, părerea mea, ar fi că ar trebui să luăm ca punct de reper pentru închiderea buclei un punct ascendent solid, obiectiv și matur de pe curba puterii, undeva în spatele primelor iluzii pierdute, în speranța că acest lucru nu s-a produs prea devreme:) Și... cum am putea face asta efectiv? Aici e toată chestia: apelând la mediu: practic ne reînconjurăm de inocență, o reconstruim dacă doriți, forțând un mediu ideatic să capete contururi precise, specifice vârstei în cauză: alegem companii tinere, plăcute, lipsite de griji și responsabilități-corvoadă, eliminând la maxim rutina acumulată și folosind eficient autosugestia că suntem și noi din decor, implementându-ne astfel într-un "nou" aferent, o aventură nonconformistă într-un spațiu purificat. Premeditația, sau autoevaluarea, îmbinate cu credința ca reper final, nu numai că ajută, dar devin puncte de spijin zdravene, preconservând maturitatea și cutuma acumulată ce nu ne-o permitem s-o pierdem.
În fine, absorbția ambientului general, natural, este iar un element ce nu trebuie neglijat. Prin natură nu înțeleg neapărat mediile deschise, pure, tonifiante, sau metode și subterfugii de prezervarea frumuseții. Relaxarea în cadru intim "D", chiar autosugestionată în spații închise ce devin astfel medii energetice fără frontiere, împlinirile prin dragostea sub orice formă, devin tot atâtea mecanisme de întinerire, întreținere, reîmprospătare și revitalizare în procesul de acumulări energetice- dorința de prea-plin, nevoia de frumos. Esteticianul din tine și-a spus din nou cuvântul, iar înțelepciunea e la locul ei.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!