agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2917 .



Iluzia evadării și construirea eurilor alternative
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petre_Andrei ]

2007-05-08  |     | 



Omul a ființat dintotdeauna sub incidența naturalului care îl definește sui generis.
Însă a făcut asta inerent, fără să-și accepte lucid limitările. Teoriile construite artificial, metafizica exacerbată, orgoliile, implicarea absolută, nu sunt decât pretexte, ziduri în spatele cărora individul se simte în siguranță. Nu reușim să descoperim alternative și le construim fără să ne gândim la consecințe. Ne ocultăm viața în mod repetat, sperând că vom reuși să evadăm din realitatea care ne înconjoară și ne determină.
Din frustrare se naște întotdeauna alienarea. Atunci când omul nu mai găsește soluții, când realitatea nu mai poate fi adaptată nevoilor sale, încearcă să îi adauge dimensiuni. În cazul indivizilor, soluția aparentă este construirea eurilor. Când nu reușim să ajungem unde ne-am propus, ne hotărâm brusc să devenim altcineva. De mâine, totul va fi altfel, de mâine ne apucăm de treabă... Și iată cum prezentul este încă o dată sacrificat, iată cum renunțăm la viață pentru iluzie.
Evadarea la care visează oamenii este absurdă. Nu poți evita viața, pentru că aceasta te definește în mod absolut. Ființa umană înțelege până la urmă asta, nu se poate opune instinctului primar. Și atunci începe să construiască, să creeze iluzii. Nu ne mulțumim cu imaginea reală și încercăm să retușăm. Întreaga noastră existență se reduce de multe ori la o permanentă încercare de a ne amăgi. Și problema nu este că facem asta, ci că refuzăm să acceptăm realitatea. Da, vrem să fim mințiți, nu este nimic rău în asta. Să nu mai pretindem că suntem perfecți, să nu mai încercăm să găsim întotdeauna motive.
Universurile paralele și forțele ascunse care ar trebui să ne dirijeze nu sunt decât mostre de ipocrizie. Da, este mai ușor să presupunem că tot ceea ce facem este controlat de altcineva, este mai ușor să exclamăm “Nu eu!”. Însă astfel nu vom putea fi niciodată ființe libere, vom depinde în mod inevitabil de câteva concepte arhetipale. Etica de care oamenii se agață contravine liberului arbitru, închistează existența pură în concepte sterile. Binele și răul sunt prin excelență pur contextuale, variază de la caz la caz. A întemeia un întreg sistem pe o simplă percepție subiectivă și a pretinde ulterior că acel sistem este absolut frizează absurdul.
Oamenii au aspirații, vise și își dedică anii înfăptuirii lor. Ei ajung să depindă de speranțele lor, sunt incapabili să își făurească altele pe parcurs, sunt incapabili să se mulțumească cu mai puțin. Iată de ce atât de mulți suferă. Statistic vorbind, este imposibil să învingi mereu. De aceea trebuie să înveți cum să gestionezi înfrângerile, trebuie să înveți să te adaptezi, să obții prin orice mijloace fericirea. Natura găsește întotdeauna o cale, pentru că natura nu vrea să obțină un rezultat anume. Chiar dacă încerci să ajungi la victoria absolută, te poți mulțumi cu mai puțin. Asta nu înseamnă că nu continui să cauți, pur și simplu schimbi perspectiva. Fericirea nu este atingerea scopului, ci drumul în sine. Dacă înveți să privești, ocaziile se vor ivi mai mult ca sigur.
Omul din păcate nu știe să aleagă paradoxul. Căutăm întotdeauna soluția sigură, încercăm să nu ne contrazicem, să rămânem consecvenți, când de fapt esența vieții este haosul, naturalețea debordantă. Încearcă să fii pentru câteva clipe sincer cu tine însuți și vei vedea că viața va căpăta dintr-o dată savoare, vei vedea că îți poți schimba stările aproape instantaneu. Sinceritatea existențială ține în primul rând de tine. Trebuie să te analizezi și să înțelegi care sunt mecanismele generatoare, de ce alegi astfel. Procesul nu are nicio implicație efectivă, nu trebuie să îți corectezi greșelile. Filosofia transformată în carte sacră nu are valoare. Este mult mai important să înțelegi și atât. Atunci când îți asumi greșelile, atunci când greșești fiind conștient de asta, gestul tău denotă naturalețe. Nu există perfecțiune, de aceea greșeala este normală. Nu trebuie să ne renegăm ființa doar pentru că nu putem atinge anumite standarde. Este mult mai ușor să modificăm standardele. Lumea poate exista și în absența noastră, însă percepția ține numai de noi. Atâta timp cât înțelegem ceea ce facem, suntem liberi să alegem doar ceea ce ne convine. Închide ochii și nimic nu se mai întâmplă, iată o mantră care te poate ajuta în multe momente. Nu contează că este o iluzie, contează să înțelegem că este așa și să o folosim.
Oamenilor le plac poveștile frumoase. Ne regăsim în basme și nu este nicio problemă atâta timp cât nu uităm că avem în față doar povești. Viața noastră poate găsi în legende reperele necesare, însă acestea sunt doar ajutoare de moment. Un om care ia medicamente nu este sănătos, însă poate crede asta din toată inima, știind că se minte. Să credem dacă vrem în iluzii, însă să acceptăm că ne mințim. Sperăm poate la o altă viață, ne închipuim o altă realitate, creăm concepte sofisticate, însă până la urmă existăm, și trebuie să demonstrăm că suntem capabili să câștigăm. Viața este un joc, există anumite reguli. Încercând să le demontăm, nu facem decât să ne ilustrăm superficialitatea. Este foarte ușor să contești sistemul atunci când ești jos, pentru că schimbarea nu îți poate aduce decât lucruri pozitive. Cel care așteaptă pe margine speră întotdeauna că regulile jocului se vor schimba, este firesc. Păcat însă că sunt atât de puțini cei care recunosc asta.
Lumea arată aidoma unui teatru mut. Interpretăm roluri fără să acceptăm aplauzele. Ne identificăm cu personajele noastre și nu acceptăm că sunt simple himere. Asta nu le-ar răpi din frumusețe. Aurul cel mai scump este frumos chiar dacă știm că până la urmă se va dizolva și el în praf. Totul ține de timp. Pozițiile înalte apar și dispar, vom rămâne în memoria semenilor atâta timp cât vor mai fi semeni. Așa că presiunea nu există. Știind că totul se va termina, știind că finalul este inevitabil, putem să ne jucăm cu și mai multă plăcere. Indiferent de rezultat, consecințele finale sunt identice. Același pământ ne va acoperi pe toți și asta e reconfortant. E ca și cum după concurs toate medaliile sunt retrase. Acceptând asta suntem liberi să luptăm pentru cât mai multe distincții. Știind că până la urmă vei pierde totul, știind că orice ai face tot vei muri, înveți să lupți. Singurul lucru care contează până la urmă este orgoliul. Da, vom muri, dar ne vom prăbuși chiar din vârf. Da, vom muri, dar haideți să murim cu zâmbetul pe buze, haideți să murim știind că am fost fericiți.
Toate teoriile sofisticate, toate scopurile înalte, pălesc în fața fericirii simple. Învățați să fiți voi înșivă fericiți, în afara teoriilor, fără personalități multiple. Jucați roluri dacă vreți să o faceți însă nu uitați cine sunteți. Premiile le iau actorii, nu personajele, iar actorii au în orice moment posibilitatea de a renunța. Asta nu înseamnă că trebuie să facem asta neapărat. Important este ca posibilitățile să existe.
Nu vă mai amăgiți, nu mai încercați să vă justificați emoțiile. Nu ai nevoie de reușite pentru a te considera cel mai bun, nu ai nevoie de pretexte pentru a fi fericit. Nu vei evada niciodată și tocmai astfel devi liber. Nu poți să-ți transcezi sistemul și tocmai de asta îl controlezi. În momentul în care îți accepți slăbiciunea și o urmezi devi mai puternic. Să fugim dacă simțim nevoia să o facem, să luptăm dacă asta ne va face mai fericiți. Totul este o problemă de percepție. Să nu ne mai amăgim, să privim în oglindă fără lacrimi. Orice ar fi, e bine... Trăim, deci posibilitățile sunt nelimitate. Evident, noi ne vom rezuma la câteva, dar asta nu mai contează. Să trăim pur și simplu să ne jucăm cât mai pasional. Există o infinitate de posibilități mai interesante decât infinitatea.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!