agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5761 .



Captivitate
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ywanna ]

2003-02-11  |     | 



Am ajuns in sfarsit in situatia pe care o asteptam de mult…Dar conform zicalei ‘Ai grija ce-ti doresti’ acum stau si ma gandesc daca e bine ca am ajuns unde sunt acuma si daca nu ar fi mai bine sa ma intorc inapoi in inconstienta din care am venit…De fapt nu stiu daca mai pot sa ma intorc…Dupa ce am cunoscut lumea asta nu mai pot inchide ochii si reveni in lumea mea, nu m-ar lasa constiinta. Dar de ce trebuie sa fiu eu cea care sa-si faca griji? Ma gandesc cu groaza ca tot stresul meu nu foloseste la nimic, ca oricat m-as agita nu as putea sa fac nimic. Cu toate astea simt ca nu pot sa nu fac nimic…

Acuma stau in fata calculatorului si tastez…pot sa tastez…inca o dovada ca sunt din nou stapana asupra actiunilor mele…pot sa-mi misc degetele, pot, sa vad, pot sa aud…Legaturile mele cu lumea exterioara si-au revenit si functioneaza iar la capacitate maxima! Am vazut si inainte si am auzit si inainte si am simtit si inainte…dar numai cu ochii si urechile sufletului. Se spune ca un orb nu e orb cu adevarat pentru ca are darul de a vedea in sufletele oamenilor. Dar ce dar e ala sa nu poti observa nimic in jurul tau…Totusi unui orb ii raman auzul si pipaitul…mie nu-mi ramasese nimic.Incepusem sa ma intreb daca nu cumva am murit deja, dar ceva imi spunea ca sunt inca in scaunul meu cu roti mari si ca mama inca e in camera cealalta plangand ca nu ma poate ajuta. Zece ani am trait rupta de lumea voastra…traiam intr-o lume numai a mea unde eu dadeam poruncile si tot eu le executam…din lumea de afara nu mai aveam decat o imagine vaga a scaunului in care am fost blestemata sa raman si figura difuza a doctorului care-mi facuse asta. E ciudat cum din neglijenta tampita a unui asha numit specialist un copil de numai 4 ani isi poate pierde zece ani irecuperabili din viatza. Sa fie oare numai zece ani? Nu cred ca viata mea de acum e normala, chiar daca mi-am recuperat trupul am senzatia ca incet incet incep sa-mi pierd mintea. Am acuma aproape 16 ani shi cu toate astea de abia pot sa citesc…nu o sa reusesc niciodata sa recuperez anii pierduti, in afara de mama toata lumea se poarta cu mine ca si cu o retardata…Uneori incep sa ma intreb daca nu cumva chiar asta sunt…

Daca exista un lucru bun in toata suferintza mea este ca am invatat o lectie despre viata care putini o pot intelege…Fiecare apreceaza mai mult ce nu are si nu stie sa fie fericit de ce are…Eu am trait 10 ani fara trup…doar cu sufletul si stiu cat de mult mi-a lipsit prezentza legaturilor cu mediul extern, dar atunci in mintea mea eram fericita…Acuma mi-am recapatat printr-o minune trupul si cu el am intrat in contact cu lumea, dar mintea mea neantrenata nu era inca gata sa dea ochii cu tot ce se intampla in lumea asta a noastra…sau poate lumea inca nu era gata pentru o minte atat de neantrenata ca a mea! Asa fericirea recuperarii trupului mi-a fost umbrita de pierderea mintzii si de petrecerea unui an teribil de lung intr-un sanatoriu de lux. Acuma mi-am recuperat si mintea si pentru moment simt pentru prima oara de la varsta de 4 ani ca nu mai lipseste nimic din mine, ca sunt in sfarsit un om intreg! Cu greu mi-am regasit lumea creata cu atata greutate timp de zece ani, dar reusesc s-o gasesc in fiecare zi…Traiesc practic in doua lumi…

Au trecut doua luni de cand am scris ulltimile randuri ale acestui manuscris. Desi lumea mea era perfecta, era propriul meu paradis acuma a devenit numai un refugiu iar lume reala, cu toate raszboaiele si nevoile ei, a inceput sa ma fascineze din ce in ce mai mult. Deja stapanesc bine scrisul, cititul si calculatorul. Se pare ca in ciuda trecutului meu am o capacitate deosebita de a retine si procesa imformatii. Pe langa cunostiintele necesare am mai inceput sa studiez si stiinte umane, in special psihologie si istorie. Holocaustul, razboaiele, moartea, macelul au fost alte socuri mari pt mintea mea inca obijnuita cu paradisul. Primul contact cu cele mentionate mai sus era sa ma faca sa ma intorc la sanatoriu, dar cu timpul m-am obisnuit cu ele si a inceput sa mi se para normal cand intalnesc cuvintele astea in carti de istorie.

M-am uitat adineaori peste ultimele randuri scrise si parca numai acuma realizez unde am ajuns, ca poate m-am integrat deja prea bine in lumea asta ciudata si nu numai ca am inceput sa o inteleg dar am inceput sa fac parte din ea. Pe moment nu-mi vine sa cred ca eu am putut scrie despre razboi si moarte ca sunt ceva obisnuit, ca m-am obisnuit cu moartea altora…E stupid! Am ajuns sa nu ma mai recunosc! Ce a facut lumea asta a voastra din mine? Am ajuns la concluzia ca tocmai raspandirea ideii conform careia razboiul face parte din istoria si viata oamenilor si e ceva normal prin mintile oamenilor de rand e cea care sustine razboiul si macelul! Cum am ajuns eu sa contribui la asa ceva?

Au mai trecut doua luni…Simt cum lumea asta ma corupe incet incet…Nu ma mai regasesc decat in fatza calculatorului cand tastez si incerc sa privesc in mine din ce in ce mai adanc. Aseara m-am hotarat sa renunt la lumea asta a voastra si sa ma intorc in micul meu paradis! Dar cand am incercat sa ajung cu mintea mea acolo nu am mai reusit, nu puteam sa vad decat doua usi mari inchise, parca, pentru totdeauna! Nu ma mai pot intoarce! Se pare ca am ramas captiva pe Pamantul asta al vostru plin de moarte shi de sange! Atat de adanc ati turnat in mine veninul vietii incat nici nu mai pare o captivitatea ci un concediu bine meritat departe de mine…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!