Cînd străluceam împreună pe cer, îți amintești?
Vedeam lumea așa cum ne-o imaginam noi. Transparentă...
În clipa următoare din nu știu ce motiv, ți-ai dorit să cobori.
Ai renunțat la nori, dorindu-ți să privești de aproape ceea ce părea atît de perfect, de aici de sus.
Dar cu cît coborai mai mult, cu atît vroiai din nou să te întorci . Ceva însă, nici tu nu știai ce, te atrăgea în jos și nu te-ai putut împotrivi. Þi-ai continuat deci căderea căci aceasta era de fapt...
Un ultim drum fiind de altfel și primul. Străluceai însă atît de tare încît nu te-am putut opri deși îmi doream nespus de mult acest lucru.
Lumea te privea cu încîntare și uimire totodată. Eu nu te mai vedeam însă de acum, dar te simțeam și trăiam cu tine emoția călătoriei tale.
Apoi te-ai stins...și-am auzit un copil spunînd: „ uite o stea căzătoare!”