Monacosia

Evoluția conflictelor Om – Om, din apogeul spre care tind, întreținută arbitrar de reprobabilul Orgoliu Partidic, nu lasă loc nici măcar unei breșe cu orientare pozitivă. Primul gând care te încearcă după evaluare este: culpa ține de Statul de Drept; mai precis, de zoocronia oamenilor politici, indiferent de meridianul de domiciliu în-de-a păstra echilibrul dintre nivelul de trai, aspirații și inerția obtuză a tuturor perspectivelor. Ce face posibilă diferența dintre acumularea creativului și pierderea de consistență a calculelor? Faptul că, firma privată, care este Statul de Drept, din nerentabilă în atare desfășurare, devine și mai nerentabilă. Firma privată care nu produce profit intră în faliment; astfel vor sta lucrurile și cu Statul de Drept. Împotriva naturii, încep să realizeze contribuabilii devine aspectul: Statul de Drept este slujit de către subalternii săi, dar de plătit, sunt plătiți de către electorat. Spus fără echivoc, cazul frizează absurdul: contribuabilii plătesc oamenii politici, contribuabilii le plătesc subalternii, și tot contribuabilii plătesc taxe, impozite și derivatele lor. La un moment dat, omul va obosi să-și tot facă rău. Se va trezi din orbecăiala de milenii, sătul de Fata Morgana a promisiunilor electorale și va substantiva: eu îmi plătesc salariații; tot astfel trebuie să procedeze și Statul de Drept. Responsabilitatea mea de viu al cetății este să consolidez cadrul propice derulării zilelor, în condiții optime dezvoltării ființei; responsabilitatea Statului de Drept este să vadă ca Legea ce mi se aplică să fie dreaptă. Între mine, ca viu al cetății, și Statul de Drept ca păstrător de pravile, trebuie să existe colaborarea, punerea în raport de perfecționare a prezentului antitetic față de trecut și pregătirea pentru inseminare a ogivelor fertile, create anume pentru viitor. Astfel, devine imperios necesar: ori ca firma privată, care este Statul de Drept, să devină rentabilă, adică să obțină profit, în așa fel încât să ajungă să stea pe picior de egalitate cu viul cetății guvernate, ori să cedeze postura de guvernant electoratului, adică celor care produc întotdeauna în proporție superioară consumului. Cale de mijloc nu se află. Pe mapamond există precedentul, este adevărat, timid încă,dar există: numesc Principatul Monaco. În funcție de capacitățile de adaptare ale Statului de Drept la noile condiții cerute intrinsec de noua ordine, Monacosia, în care Statul de drept este sinonim cu Electoratul, în același ritm, raportul de percuție dintre bine către și mai bine va funcționa fără sincope. Granițele vor dispare, ne vom elibera de patriotismul regional, vom arunca la groapa uitării natura conjuncturilor. Dar ceea ce este și mai important, vom realiza că singura armă de care avem nevoie este buna înțelegere, cu atribut caracterial.