agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1181 .



Încotro se îndreaptă dragostea
personale [ Gânduri ]
I want to believe

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OBISMAR ]

2009-06-17  |     | 



Considerați că mai există dragoste adevărată în ziua de azi?

Din păcate tot mai multe cazuri ne arată contrariul și anume că dragostea s-a transformat într-un sentiment uzual în rândul celor care sunt cu mult mai mult interesați de bani sau de sex.

Iar exemple cred că avem nenumărate, trebuie doar să deschideți televizorul și să-i vedeți pe câțiva dintre acești protagoniști ai iubirii bazate pe interes.

Totodată bănuiesc că ați observat că din ce în ce mai mult dragostea se mută în planul virtual și aici mă refer la internet.

Dacă vreți vreodată să intrați pe așa ceva, trebuie numai să căutați prin “GAGLE, GOAGLE sau GOOGLE” după cum încerca să spună un binecunoscut politician de pe la noi.

Prin urmare putem foarte simplu observa că în ziua de azi deja au apărut o grămadă de site-uri de matrimoniale unde poți găsi aproape orice, în primul rând interes și timp să ai.

Așadar oricine îți dorește o relație, va trebui mai întâi să îți deschidă un cont pe un astfel de site și din acel moment poate începe căutarea marii sale iubiri. Dar uneori poți avea surprize plăcute sau neplăcute în urma întâlnirii unor astfel de persoane care folosesc astfel de site-uri pentru găsirea unui prieten, partener, relații sau în căutarea unei eventuale aventuri sau chiar căsătorii.

Aș fi mincinos să spun că nu am intrat și eu mai mult din curiozitate pe astfel de site-uri, în primul rând să-mi pot face și eu o părere și astfel să văd eu însumi ce fel de oameni folosesc astfel de site-uri. Deocamdată găsesc că sunt sub 50% cei normali care folosesc astfel de servicii online și intră pe astfel de site-uri.

Am întâlnit fete care într-o primă măsură mi s-au părut ok, ca mai apoi să văd că le sună clopoțeii la toți neuronii pe care îi posedă. Sunt de asemenea multe care sincer nici nu știu ce caută pe acolo, deoarece să mă scuze, dar consider că au o minte atât de încețoșată și întunecată încât îți faci cruce. Găsești aici tot ce vrei și nu vrei, pe toate categoriile de minți, de la oameni frumoși, la cei care arată precum în desenele animate, femei și bărbați care vor să facă doar mișto de alții, dar din păcate nu prea au trecut pe la lecțile de limbă și literatură romană în perioadă când erau prin școală, deoarece stau cam prost cu partea scrisă și cu gramatica, femei care doresc să îți facă publicitate gratuită la ale lor păsărici și acte sexuale pe care le-ar putea presta, la tot felul de saloane erotice și de masaje de tot felul, etc. etc.

Eu însă nu vă spun să nu încercați, din partea mea chiar vă rog să încercați și să vedeți și dumneavoastră ce ați putea găsi pe astfel de site-uri.

Poate unii veți avea noroc și vă veți găsi adevărata dragoste, spre uimirea și invidia unora sau altora, care nu cred în așa ceva.

Deoarece sincer am avut parte să cunosc și astfel de oameni și cupluri fericite care s-au cunoscut în acest mod.

Dar cum vă spuneam, am intrat și eu pe astfel de site-uri, mai în curiozitate, mai în serios, întâlnind aici tot felul de oameni și personaje.

Cu unele am avut ce discuta și chiar mi-a făcut plăcere să port o conversație civilizată, de la altele m-am ales cu o durere severă de cerebel și uneori chiar și cu înjurături. Dar ce vrei de la viață și ce îi poți face, că asta este din păcate viața pe care o trăim noi astăzi și în cele din urmă astfel de oameni au fost lăsați de Cel de Sus pe acest pământ, unii mai serioși, alții mai puțin serioși.

“De exemplu, o fată îmi povestea că s-a întâlnit o data cu un tip care începuse să se plângă la ea că nu are servici, că este șomer și din una în altă, hop țop, îi și cere bani de țigări.

Fata noastră ce să facă, diplomată din fire, îi spune că ea atunci când nu are bani, chiar dacă ar avea un viciu, renunță în acele momente la acel viciu, prin urmare dacă nu are bani, să se lase de fumat. Zis și făcut, înghite băiatul nostru în sec și acceptă situația.

După care observa că are telefon și aflând de la ea că este de la firmă, îl cere și ei un pic pentru a da un telefon, ea acceptă și îl da, ca să observe după aceea la tinerelul acela că îți sună o fostă prietenă și începe să se certe cu aia la telefon. Auzi tu, să se certe de pe telefonul ei cu o fostă. Cât tupeu și nerușinare. Doamne, dar mulți smuciți ai tu în grădina ta. Ok. Termină băiatul nostru convorbirea, după care merg la o terasă să bea ceva.

La sfârșit, chiar înainte de a li se aduce nota de plată, acesta îi spune fetei noastre că nu are bani la el și dacă poate ea să-i plătească cele 3 beri pe care le-a băut.

Din nou fata a rămas uimită de cât tupeu a putut să aibă individul acesta, dar din păcate nu avea ce să facă și nici nu vroia să fie pusă într-o postură proastă și să iasă vreun scandal pe acolo datorită notei de plată. Prin urmare a înghițit din nou și a plătit.

Dar cel puțin, eu cred că a rămas cu o amintire nostimă care i s-a petrecut chiar ei în persoană.

Așadar fiți atenți ce vă doriți și cu cine vă întâlniți, pentru a nu trece și voi prin astfel de situații amuzante.



Altcineva îmi spunea despre o fată cu care s-a întâlnit și care arăta chiar bine din spusele lui. Din păcate această fată avea pe creierașul ei drăgălaș niște scame și anume considera că are probleme cu greutatea, prin urmare nu vroia să meargă nicăieri pentru a gusta ceva, așa ca la o întâlnire între doi oameni maturi și cu tot ceea ce le trebuie pe la etajele superioare. Și cum discutau ei așa, o tot vedea el că se uită mai mult după pisici, după câini, după toate orătănile și scoțând tot felul de exclamații.
Wow ce drăgălaș este!!! Ai văzut cățelușul acela ce drăgălaș era?
La care omul nostru văzând toate acestea începe să-ți pună tot felul de întrebări cu privire la ea și la care, la un moment dat o întreabă foarte serios.
Auzi, dar am văzut că îți plac foarte mult animalele, ai vreun cățel sau pisică pe acasă?
La care ea îi raspunde.
Nu.
Dar la cât îți plac animalele acestea, mă întreb dacă tot la fel îți plac și copii?
La care ea îi răspunde.
A, da! Îmi plac copii, dar nu știu dacă o să vreau să am vreodată, deoarece eu țin la siluetă mea și în acest caz mi-aș strica silueta, burta mea ar începe să crească, aș lua în greutate și după aceea mai trebuie să și nasc. Dureri și toate alea. Și îți dai tu seama că va trebui să scot eu pe acolo prin aia mică a mea, un dinozaur? Îți dai seama că la capul lui de mamut ce îmi va face mie la aia mică a mea?
La auzul explicației și vorbelor ei, pur și simplu hilare, el mi-a spus că a rămas pur și simplu perplex și ia replicat instantaneu prin următoarele cuvinte:
Auzi, dar când maică-ta te-a făcut pe tine, tot o orătanie de dinozaur a scos pe acolo?”

Mai mult ca sigur că vi se va părea amuzant tot ceea ce v-am relatat eu mai sus, dar vă asigur că este adevărat și din păcate mai există pe lumea aceasta și astfel de oameni, care sunt cât se poate de egoiști, și care se gândesc toată ziua bună ziua, numai la ei și la persoana lor.

Vă asigur că veți găsi pe aceste WWW cu matrimoniale și pentru relații, tot felul de personaje, care mai de care mai pestrițe, unele mai amuzante, altele cu un stil de îți vine să îți smulgi părul din cap fir cu fir, în definitiv oameni și oameni, pe toate gusturile și pentru toată lumea.

Ca și după binecunoscuta vorba “Poate ce mie îmi place, altuia nu-i place” sau
“nu te poți căca în gustul omului”.

Așa că din partea mea puteți continua, că în cele din urmă este dreptul vostru de a afla ce se ascunde în spatele unor astfel de site-uri. Și până la urmă cine știe, poate veți avea parte de masajul perfect sau veți avea o aventură ieșită din comun cu o femeie sau un bărbat, după cum vă doriți, tot așa poate că veți găsi marea dumneavoastră dragoste, ori o fată care vrea doar sex prin telefon sau una/unul cu care doar să conversați diverse probleme și cu care sa dezbateți pe diverse idei, să schimbați opinii, etc.

Deocamdată mentalitatea multora nu le dă șansa tuturor de a verifica astfel de lucruri, deoarece mulți încă cred și consideră că nu este tocmai o chestie la locul ei, să întâlnești o persoană prin intermediul calculatorului și internetului. Și poate din acest motiv, mulți sunt singuri cuc și rămân în continuare niște bieți onaniști. Iar deocamdată cei care folosesc aceste servicii online, nu toți sunt cu neuronii inventariați după cum trebuie.

Dar la viața din ziua de azi, când marea majoritate dintre noi lucrează la patron, iar acesta ne muncește ca pe hoții de cai, cum ați mai vrea ca cineva sa aibă atât de ușor o viață personală și un partener. Tocmai din acest motiv au apărut astfel de site-uri, pentru a veni în ajutorul unor astfel de oameni, care din păcate nu prea mai au cine știe ce timp pentru ei.

Oamenii în tot acest timp au devenit mult mai dificili, nu mai sunt ca înainte, nu mai vor să facă pe așa zisele codoașe și să aranjeze diverșilor lor amici sau amice care sunt singuri, întâlniri între ei. Iar în astfel de situații ce ați vrea să facă bieții oameni, sa ajunga niste onaniști ratați sau să apeleze la astfel de servicii online care încep întotdeauna cu www.

În definitiv spre asta ne îndreptăm și din păcate așa va fi viața noastră de acum încolo.

Vrem un partener, ne deschidem un cont pe un astfel de site, ne înarmăm cu răbdare și începem să sperăm și să ne rugăm, că poate, poate, vom găsi în cele din urmă persoana potrivită și pentru noi, cu care să ne înțelegem, pentru început online prin intermediul internetului, după aceea dacă lucrurile vor decurge normal, poate veți avea și șansa să vă întâlniți cu persoana respectivă, în carne și oase . Iar din acel moment începeți să vă rugați din nou, pentru a fi exact ceea ce vă doriți și să vă înțelegeți și atunci când vă veți întâlni “Face to Face” așa cum vă înțelegeați ori de câte ori discutați pe net.

Și din păcate așa ni se arată viitorul, mult mai sumbru decât am vrea, cu mult mai multe legături computerizate decât ne-am dori noi.

Dar aceasta este din păcate viața și trebuie să o acceptăm așa cum este, cu lucrurile ei bune și plăcute, cât și cu cele care sunt mai neplăcute.

Vrem bani, poziții și respect, e uite că prin urmărirea acestor dorințe mai trebuie să facem și unele sacrificii și astfel pierdem alte lucruri importante din vedere și anume găsirea unui partener cu care să formăm un cuplu și apoi să încercăm împreună contruirea unui cămin conjugal cât mai fericit.
Dar în mintea multora deja s-a înrădăcinat că dacă ai bani poți avea în viață orice și apoi face numai ceea ce vă doriți.

Ei bine eu vă spun acum doar atât:

Cu bani puteți cumpăra un ceas, dar nu puteți cumpăra timpul.

Cu bani puteți cumpăra o locuința, vilă, castel sau ce vreți voi, dar nu veți putea cumpăra un cămin.

Cu bani puteți cumpăra un pat, dar niciodată nu veți putea să vă cumpărați odihna.

Cu bani puteți cumpăra diamante și chiar sex, dar niciodată nu veți reuși să cumpărați iubirea.

Cu bani puteți cumpăra o carte și chiar o bibloteca plină de cărți, dar niciodată nu veți reuși să vă cumpărați cultura.

Cu bani puteți cumpăra orice medic de pe această planetă, dar niciodată nu veți reuși să vă cumpărați sănătatea, atunci când nu se mai poate.

Cu bani puteți cumpăra o poziție, dar niciodată nu veți reuși să vă cumpărați respectul cuvenit dacă nu-l meritați.

Cu bani puteți cumpăra sânge, dar din păcate nu prea mai puteți cumpăra viața.

Prin urmare nu uitați că nu banul este cel mai important lucru în viață, de aceea se și spune, că dacă ai sănătate, după aceea, încet, încet și cu răbdare, le poți face pe toate.

Toată viața unii aleargă după bani și după aceea ar da toți banii din lume pentru sănătate, să mai aibă încă o dată tinerețea pe care au avut-o și nu ți-au dat seama când a trecut aceasta pe lângă ei și au pierdut-o, să mai aibă o dată parte de clipele de fericire pe care le-au pierdut ori de câte ori au alergat ca niște disperați după bani.

Și ne mai mirăm că unii sau alții încearcă să-ți găsească jumătățile de suflet prin intermediul internetului.

Să știți că nu internetul este de vină și nici evoluția noastră nu este, noi oamenii suntem de vină, deoarece dacă nu vrem anumite schimbări și nu suntem de acord cu ele, putem foarte simplu să nu le acceptăm și să le refuzăm pur și simplu de la bun început.

Dar o dată acceptate, ar fi bine să încetăm să ne mai plângem tot timpul și să încercăm să ne vedem de viața noastră așa cum este ea, fără a mai încerca să-i stresăm pe alții cu probleme noastre atât de banale.

Dar vă rog totuși să nu uitați un lucru și anume că dragostea niciodată nu va reprezenta ceva banal.
Că doar stiți și voi cum se spune despre lucrurile și tot ceea ce se realizează fără nici un pic de dragoste, parcă sunt sumbre, reci și parcă își pierd din forma și esența lor pentru care au fost gândite inițial.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!