Rareori îți spun ce simt
și atunci îmi par false cuvintele
pentru că sunt atât de puține și atât
de uzate. Deși știu că sinceritatea e
simplă, adesea încerc să evit simplitatea
de teama căderii în banal; de parcă
originalitatea e o dovadă de iubire.

Dorința de a te fascina mai mult decât alții
ca și cum aș fi în competiție cu toți care
te-au îndrăgit, cu toți care au încercat
să te sărute, iar tu premiul inimii; premiul
care-și poate alege învingătorul indiferent
de performanțele lui, și care, poate chiar
să nu se lase cucerit, să mai aștepte.

Am înțeles că însemn ceva pentru tine, dar
nu știu ce; poate un prieten căruia nu vrei
să-i strivești speranțele cu greutatea unui
refuz categoric sau poate un bărbat de la
care vrei mai mult. Fuga din situațiile ce
stânjenesc și tăcerea ta confirmă teama de
sinceritate, frica de simplitate sau chiar
panica în preajma apropierii.

Nu curajul învinge teama, ci credința față
de sentimentele tale. Sentimente pe care
nu le vei cunoaște, cu adevărat, dacă nu
le poți exprima.