În altfel de timp, în acela pe care doar eu il percep, au trecut mai bine de o sută de ani de când n-am mai avut vreme de mine. Timpul real mi-a fost plin de evenimente adiacente, evenimente ce parcă mi-au făcut sufletul piatră... mi-e teamă să nu mă zdrobesc eu însămi de mine... Am început să semăn cu mediul înconjurător... mediul uman... aș spune că m-am integrat social, sunt răutăcioasă, colțuroasă, încruntată și nu-mi mai pasă de problemele fundamental-esențiale... cred că aș putea digera fără să vărs și o bărfă nedreaptă... darnu, nu pot rămâne așa atârnată în ceva ce nu-mi seamănă... trebuie să mă scutur de țărâna asta, să mă regăsesc... să mă ridic din mine la mine...
Vreau să-mi fie dor de dor, vreau să pot zâmbi a mângâiere, trebuie să-mi găsesc cordonatele astea, altfel simt că și prin pietrificare pot muri...