agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2411 .



False recunoașteri 4
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Elena Istrati ]

2010-02-21  |     | 



Recunosc că îmi plac cel mai mult diminețile de vară. Una dintre cele mai vechi amintiri ale mele e legata de asta. Nu știu câți ani aveam. Casa părinților mei arăta altfel decât atunci când eram la grădiniță, adică îmi amintesc că priveam printr-o fereastră în dreptul căreia s-a construit ulterior o altă cameră. Probabil, aveam în jur de trei ani. Eram cu bunica din partea tatălui, care avea un nume frumos, vechi și rar – Candachia. Ea mă îmbrăca, iar eu am întors capul spre fereastra aceea dinspre răsărit.
În fața privirii mi s-a dezvăluit, deodată, una dintre cele mai gradioase imagini din conștiința mea. Orizontul era aproape în întregime înghițit de o uriașă minge de foc. Cerul, abia se mai vedea. M-am simțit copleșită de admirație și de mirare, oarecum de teamă, dar mă linișteau rama de lemn a ferestrei și sticla geamului aflate între mine și acel ,,ceva’’, imens și misterios. Cred că am arătat cu degetul, am întrebat ce este și mi s-a spus, fiindcă e ca și cum, din acel moment, ,,Soarele’’ a început să existe pentru mine. Nu doar ca noțiune, ci ca și zeitate.

Recunosc că am trăit o adevărată dramă interioară când, în liceu fiind, am citit în revista ,,Stiință și tehnică’’ precum că va veni o zi în care Soarele se va stinge. Nu mâine, nu peste un an, nu în timpul existenței mele... nici măcar în cel al descendenților mei pe care (matematic vorbind) aș avea șansa de a-i cunoaște... ci peste mult mai mult timp. Singura persoană căreia i-am vorbit la vremea aceea despre această nouă mare îngrijorare și tristețe a mea, a fost colegul și prietenul meu din liceu. Capabil să mă înteleagă prin acea tainică putere, comuniune și complicitate a iubirilor adolescentine, capabil chiar să intuiască parametrii sensibili pe care ființa mea îi dăduse pe-atunci acelei informații, de ziua mea de naștere (care este vara, în iunie) mi-a dăruit o mică pictură înfățișând o tufă de liliac înflorită, pe spatele căreia a scris:
,, Eli, dimineți vor fi veșnic!’’

Și, ei... da, recunosc, ,,Eli’’ e numele pe care am fost strigată, întâia oară, ca femeie.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!