de un timp încoace unul dintre noi e stăpânul celuilalt
uitând să mai semene, îmi spun
pregătind mâncarea de seară
și nu e vorba de un vis
diriguind lăuntric sub pragul de piatră
când însemnări mai vechi țin punga bisericii

***

umbra era de-a locului
și mă iubea cum nimeni nu m-a iubit
cunoștea fiecare cărăruie
pe care orice femeie ar trebui s-o evite
știa că bunicul mi-e prieten și
împreună am fi putut descoperi tot universul
această parte de țară ne face să ne urâm mai puțin

***

un joc pe față ar putea fi un amestec interior
pornit de la seul cărnii
după ce lăsăm la o parte lăcomia
și dintr-o silă ascunsă ne reconstituim sufletul
jocul aparține trecutului
cum o mică dezordine de memorie
ascunde inimă de femeie
ale cui sunt, doamne, cuvintele neînșeuate

***

mi-aș putea pierde viața pe un petec de hârtie
cu osebire buzele palma întinsă lumea
dar iau aminte și ascund locul
rochia ce o strâng la piept ca să rămân mai departe
aproape de linia ferată