“Am să mor de uită-te-n mine ușurel” e deviza lui Arcibald.

În secret Arcibald iubește zidurile mișcătoare – cele care se mișcă discret, cu pași mici. Nu contează dacă au cărămidă aparentă, dacă au ori nu au mușchi la vedere, ori dacă sunt proaspăt construite. Cele mai bune ziduri sunt zidurile care-ți oferă un sprijin gratuit. Lucrul ăsta se vede de la o poștă.


Dezinteresul zidurilor, spune Arcibald, este de notorietate.

Un zid adevărat e ca o piele de șarpe care-ți învelește picioarele și ți le apără de intemperii, de pietricele, de surprizele neplăcute și de presupoziții.
Un zid bine făcut e ca un raccourci, care te face să câștigi timpul pierdut.


Unele ziduri par să fie niște comete însângerate, proaspăt ieșite dintr-un vagin – seamănă cu tusea și junghiul cele de ne-despărțit.
Sunt de dincolo de timp, de viață, de confuzie, de bani, de pedeapsă, de...


Nu poți licita un zid.